La începutul lui aprilie '97, o dezvăluire senzaţională publicată de influentul cotidian "Blick", care apare la Zurich, a făcut valuri cât casa în fotbalul românesc. Ea aparţinea fostului arbitru elveţian Kurt Rothlisberger care l-a acuzat pe Ion Crăciunescu (foto), actualul preşedinte al Universităţii Craiova, că pe vremea când arbitra a fost mituit de către elveţieni pentru a favoriza reprezentativa Ţării Cantoanelor în partida Turcia - Elveţia din preliminariile Euro '96. Meciul s-a încheiat cu victoria oaspeţilor, 2-1, iar turcii au acuzat vehement arbitrajul lui Crăciunescu, principalul capăt de acuzare fiind neacordarea a două penaltyuri pentru gazde. Rothlisberger a recurs la asemenea dezvăluiri spectaculoase încercând să se apere în faţa acuzaţiilor la care el însuşi a fost supus, clubul Grasshopers Zurich susţinând că fostul arbitru elveţian şi-ar fi oferit serviciile pentru coruperea lui Vadim Juk, cel care avea să conducă la centru partida Grasshopers - Auxerre din grupele Ligii Campionilor. UEFA a reacţionat imediat, suspendându-l pe Rothlisberger de la toate competiţiile patronate de forul respectiv. Văzându-se încolţit, acesta a recurs la acuzaţiile privitoare la Crăciunescu şi la spaniolul Manuel Diaz Vega. El n-a putut proba nimic la vremea respectivă, în vreme ce Ion Crăciunescu a declarat atunci că-l va da în judecată. Acest lucru nu s-a întâmplat nici până azi, motiv pentru Dan Petrescu, duşman de moarte al vâlceanului, să afirme că Ion Crăciunescu se simte vinovat şi că, din cauza acestei afaceri dubioase, UEFA nu l-a mai delegat ca observator la jocurile internaţionale.
În încercarea de a face lumină, ProSport s-a adresat zilele trecute forului european, solicitând răspuns la întrebarea de ce n-a mai fost delegat Crăciunescu şi dacă acest lucru are legătură cu "afacerea Rothlisberger". UEFA a răspuns prompt, precizând că fostul arbitru FIFA a fost din 1995 în grupul său de observatori, dar că de la începutul lui '97, perioadă care coincide cu scandalul amintit, România are un număr suficient de observatori cu experienţă, nominalizându-i pe Mircea Sandu, Cristian Bivolaru, Dan Petrescu şi Nicolae Rainea. Bomba explodează în finalul comunicatului, organismul respectiv afirmând că se abţine de la alte comentarii până când cazul privind acuzaţiile la adresa lui Crăciunescu nu va fi analizat. Într-un moment delicat pentru poziţia sa în fotbalul românesc, în rpzboi deschis cu FRF şi ameninţând cu demisia din funcţia de preşedinte al Universităţii Craiova, Ion Crăciunescu a anunţat că va pleca luni dimineaţă în Elveţia însoţindu-l pe Flavius Stoican la tratament. Persoane din anturajul clubului oltean sunt tentate să creadă că motivul plecării fostului arbitru în ţara unde se află sediul UEFA e cu totul altul, cu atât mai mult cu cât, zilele trecute, Crăciunescu a trimis unui personaj enigmatic elveţian un fax ce conţinea date amănunţite cu privire la întreaga sa activitate.
Material apărut în ziarul "ProSport" din data de 16 octombrie 1997, sub semnătura lui Lucian Ioniţă şi Daniel Nanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu