Bună ziua, Ion Crăciunescu. Profit de faptul că ai fost invitat la cocktailul organizat cu prilejul deschiderii manifestărilor dedicate aniversării a 85 de ani de existenţă a fotbalului românesc şi te întreb, ce mai faci?Şi bune, şi rele.
Adică?
Arbitrajul merge bine. Necazul, că mă supără un picior. Peste o jumătate de oră, fug la domnul doctor Pompiliu Popescu să-mi aplice un tratament.
Te-am văzut la Ploieşti, la vestiar, înaintea meciului Petrolul - Steaua. Pansament, nu glumă. Dar ai arbitrat, şi ai arbitrat bine. N-ai rămas departe de fază. Şi în meci televizat.
Când voi rămâne departe de fază, nea Costele, mă las.
Ioane, te cunosc atât de bine, dar unii spun că eşti un dur.
Adică cum, eşti un dur că aplici regulamentul?
Păi, Nelule, cu excepţia a vreo 3-4 arbitri, zău, să nu se supere nimeni, dar unii încă dau gazdelor procentul ăla de 5 - 10 la sută avantaj, ca să nu mai spun de arbitri găzdari, pe care toată lumea fotbalului îi huleşte, dar unii îi admit (şi chiar îi iubesc).
Nu sunt acolo.
Şi n-ai avut de suferit?
Cu vârf şi îndesat. Dar, domnule, nu e stilul meu, nu e firea mea.
Chiar şi împotriva unor mari neplăceri.
Sunteţi drăguţ. Chiar împotriva unor agresări fizice la adresa mea.
Ştiu, mi-ai povestit, incredibil. Nu mai dau numele unor localităţi în care huliganii au "făcut legea". În unele locuri s-au năpustit şi peste ziarişti. Domnule Ion Crăciunescu, hai să trecem peste aceste necazuri, spune-ne cum te simţi în postura de "lider al arbitrajului românesc"?
Mă onorează ce spuneţi, dar nu m-am gîndit la... lider.
Domnule Crăciunescu, eşti "un nebun frumos" al arbitrajului românesc. Unori, fugi mai iute ca mingea şi eşti acolo, în "creuzetul" fazei. De ce o faci? Să te afli în prim-plan?
Să văd faza "cu ochii mei", iar în astfel de situaţii, cel ce mă contrazice o face pentru că ţine cu echipa X sau Y.
La cursul de arbitri, de la Sinaia, unde am stat unul lângă altul, jenat de situaţie, că n-ai fost delegat la CM din America, domnul Casarin, italianul, reprezentantul FIFA, şi-a adus numai laude. Zău, vorbea de tine în arbitraj ca de Silvana Pampannini, în film. Cum te-ai simţit?
Domnul Casarin punea un pansament pe o rană. Nu ştiu de când şi cum, dar dânsul mă apreciază.
Şi cu ce rămânem?
Am 43 de ani şi nu mai prind nici un turneu final, nici de Campionat Mondial, nici European. Asta e. În viaţă, dacă n-ai şi şansă, degeaba.
Te-au încântat cuvintele domnului Casarin?
Un balsam.
Dar văd că în cupele europene, Ion Crăcunescu nu lipseşte. Acum două zile, în Germania, pe 13 aprilie, Monaco - Barcelona, în Liga Campionilor.
Mă onorează, dar marea mea durere rămâne campionatul mondial.
Şi nu mai ai timp?
Gata, în doi ani nici CE, nici CM. Ca purtător al ecusonului FIFA, pot merge înc ampionatul nostru până la "47", dar cred că mă opresc la "45".
Altceva?
Să spun că aceste cursuri organizate cu arbitri din ţara noastră sunt o adevărată "Academie de arbitraj". Iar invitaţii, şi anul trecut, şi anul acesta, ne onorează şi sunt o firmă bună la forurile internaţionale.
Cu Crăciunescu am mai discutat mult, mult de tot. Are dreptate, din respect pentru federaţie, pentru cei care conduc arbitrajul românesc, s-a oprit aici. Ar putea spune multe. Dar noi îl înţelegem. Deocamdată, să-i spunem lui Crăciunescu să rămână, să arbitreze fără să ţină seama de "culoaea tricourilor şi... momeala mică"!
Crăciunescu, de tine (şi de încă vreo câţiva) fotbalul nostru are nevoie!
Interviu de Constantin Alexe, publicat în ziarul "Fotbal" din data de 23 martie 1994.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu