Călătorii

Am fost la Conacul Archia, lângă Deva

Zilele trecute, la începutul acestei săptămâni, atunci când am lipsit de pe blog, am fost la Conacul Archia, lângă Deva. Un loc superb, unde - după cum sună una dintre reclamele conacului - eşti tratat boiereşte! În afara conacului propriu-zis, cei care vin aici se pot bucura de o psicină frumos amenajată şi bine întreţinută, de şezlonguri, dar şi de posibilittaea de a face echitaţie, de a juca tenis de câmp, gazdele punând la dispoziţia oaspeţilor multe alte variante de petrecere a timpului liber.
Şi mai trebuie spus un lucru - bucătăria de aici este absolut fabuloasă, iar bucătorul un mare maestru. Orice mâncare veţi încerca - dintre multele variante pe care le aveţi la dispoziţie - cu siguranţă veţi fi încântaţi!

Amurg pe Sena...

În concediul petrecut luna trecută la Paris, nu puteam rata o croazieră pe Sena. Fusesem şi în urmă cu 5 ani, aveam deja experienţă, astfel că am ales cea mai frumoasă zi, iar ca moment - spre amurg. Ei bine, amurgul pe Sena este magnific! Dincolo de bucuria şi veselia companionilor de croazieră, mai ales dacă sunt asiatici, dincolo de muzica apelor Senei şi de muzica din difuzoarele vaporaşului, lumina de amurg mângâie cu delicateţe simboluri ale turismului mondial, nu numai francez. Imaginile mi se par elocvente...

Merită o dată în viață să vezi Ziua Franței la Paris!
În concediul din acest an, după cum știți deja, am fost din nou la Paris. Și am prins din nou 14 iulie în capitala Franței. Nu prea dau eu sfaturi nimănui, dar dacă aveți ocazia să fiți vreodată de 14 iulie la Paris, să nu ratați momentul. Parada militară de pe Champs-Elysees și mai ales spectacolul de seara de la Turnul Eiffel încheiat cu un fabulos foc de artificii vă vor face să vă doriți să reveniți la acest eveniment.

În ciuda măsurilor de securitate extrem de severe și stricte, pe care le înțeleg, totul curge frumos și te face să te simți bine. Chiar dacă parada militară nu o veți ca la televizor, atmosfera pe care o simți acolo, tropotul cailor din Garda de Onoare, huruitul tacnurilor pe piatra cubică a Champs-Elysees-ului sau faptul că președintele Franței trece la numai câțiva metri prin fața ta, toate acestea conferă prezenței la fața locului un farmec aparte.
Seara totul se mută la Turnul Eiffel, unde are loc un spectacol. Anul acesta a fost un spectacol disco și în ciuda faptului că sunt milioane de oameni (fără nici o exagerare!), a doua zi totul este curat, iarba este dreaptă și nu-ți vine a crede ochilor.

Focurile de artificii sunt unice... Aproximativ 40 de minute, în serii de câte 5 minute pe diverse melodii... Anul acesta, nu a lipsit celebrul ”La vie en rose” cântat de Edith Piaf, dar și refrene celebre ale formațiilor ABBA, Boney M și încă multe altele.
Totul este la superlativ și merită!

Din nou la Paris...
Am fost în concediu din nou la Paris. O săptămână... Mult, poate, pentru unii, total insuficient, pentru mine... După 5 ani, am regăsit Parisul la locul lui... Sena curge la fel de liniştită, simbolul parizian, Turnul Eiffel, este la locul lui şi atrage la fel de multă lume, toate lucrurile sunt la locul lor...

La fel de frumoasă, la fel de spectaculoase, la fel de impresionante... În schimb, parizienii sunt parcă ceva mai nervoşi decât erau acum 5 ani... Poate de la criză, poate din alte motive, nu ştiu... Eu m-am dus la Paris ca turist, am vrut să revăd frumuseţea capitalei franceză şi am revăzut-o. Dar, mai presus de toate, Parisului trebuie să-i simţi atmosfera... Ceea ce am făcut din plin...
În plus, faţă de acum 5 ani, am ajuns şi în câteva locuri pe care le ratasem din diferite motive la precedenta mea vizită: Piaţa Vendome, Statuia Libertăţii, Stadionul Parc des Princes şi Parcul Manceau.
Piaţa Vendome

Parcul Manceau

Statuia Libertăţii

Stadionul Parc des Princes

Mai sunt şi alte lucruri, pe care le voi cuceri la viitoarea mea vizită în capitala franceză.
La întoarcere, din avion, am savurat un superb apus de soare pe deasupra unor nori pufoşi...

PS - Voi reveni cu poveşti din acest concediu, dar amintirile sunt încă pre vii, iar impresiile prea puternice, pentru a le aşterne...

Deasupra norilor...

Am mers de câteva ori în viaţa mea cu avionul. Probabil că nu de prea multe ori, după gustul meu... Visam de copil la zborul cu avionul - dar cine nu visează?! - şi mulţi ani mi-am sucit gâtul privind la cer pentru a vedea câte un avion. În urmă cu mai mulţi ani am fost pentru prima oară cu avionul şi m-am decis să împărtăşesc această experienţă pentru a participa la un concurs organizat de Airlines Travel şi Carpatair. Aşteptarea a fost lungă, emoţiile mari, firesc, dar în cele din urmă am urcat în avion. Pe scara avionului, mi-am adus aminte de unul dintre momentele încăntătoare dintr-un film cu Louis de Funes, din seria "Jandarmilor": în "Jandarmul la New York", Cruchot - interpretat fabulos de Louis de Funes - având frică de zborul cu avionul, pe scară, a testat rezistenţa aeronavei bătând cu pumnul în carcasa acesteia. Am zâmbit rememorând acea scenă şi am păşit în avion, ocupându-mi imediat locul. Centura, anunţurile stewardeselor, încadrarea pe pistă şi dintr-odată ne-am afundat în scaune. Un zgomot de motoare turate şi am simţit desprinderea, pe care am asemănat-o cu senzaţia din telecabină atunci când treci prin dreptul stâlpilor de susţinere. Am urcat continuu, până când deja m-am obişnuit cu... avionul. Apoi, pe parcursul celor două ore şi 45 de minute cât a durat zborul până la Paris, cel mai mult mi-a plăcut că am putut savura un suc... deasupra norilor! Deşi avionul intrase pe viteza de croazieră, una apreciabilă, păream atârnaţi undeva în neant deasupra norilor. Doar cine a simţit vreodată această bucurie, o poate înţelege!

Şi ar mai fi o întâmplare în avion pe care doresc s-o împărtăşesc aici. La mai bine de un an după primul zbor cu avionul, am călătorit din nou cu o "pasăre de oţel". Ne întorceam în ţară de la Viena şi era deja spre înserat. În plus, la locul decolării era înnorat, un cer mohorât, care îmi accentua părerea de rău că se termina concediul... Am urcat în avion, am decolat, ne-am zdruncinat puţin când avionul a spart barajul norilor mohorâţi, după care toţi pasagerii s-au destins şi au zâmbit. Deasupra norilor, soarele apunea şi revărsa în avion o lumină roşiatică-portocalie, care contura şi mai bine linia norilor pe care abia îi depăşisem. Cum mergeam spre est, momentul magic a trecut destul de repede, dar de fiecare dată când mi-l reamintesc, îmi face o mare plăcere.

Acum, d-abia aştept ziua de luni, 9 iulie, când voi pleca din nou cu avionul...

Câteva fântâni frumoase (V)
Viena - fântână din parcul Volksgarten, situat între Palatul Hofburg şi Primărie

Viena - fântână din Piaţa Eroilor

Viena - fântâna din apropierea intrării principale în parcul Prater

Viena - una dintre multele fântâni din parcul din apropierea Primăriei

Viena - fântâni din grădinile superbe al Palatului Schonbrunn

Câteva fântâni frumoase (IV) 
Roma - o fântână micuţă, poate nu foarte spectaculoasă, dar care merită văzută, mai ales că se află la intrarea pe celebra Via Veneto, locul de promenadă al vedetelor în perioada de glorie a epocii "La dolce vita"

Roma - fântâna din Piaţa Navona, numită fântâna celor patru fluvii, pe fiecare latură apa reprezentând unul dintre marile fluvii europene

Roma - în apropierea Treptelor Spaniole, la o intersecţie, în fiecare colţ al acesteia se află câte o fântână

Roma - fântâna de la baza Treptelor Spaniole, unul dintre locurile celebre ale "Cetăţii Eterne"

Roma - celebra Fontana di Trevi

Roma - Vatican - fântână din curtea Vaticanului, văzută de pe cupola Basilicii San Pietro

Viena - fântână din parcul Palatului Belvedere

Câteva fântâni frumoase (III)
Paris - fântâna din Grădina Luxemburg

Paris - fântâna Marco Polo, tot din Grădina Luxemburg, dar pe partea opusă clădirii Senatului

Paris - fântânile de la Picadilly, de unde Turnul Eiffel se vede superb

Paris - una dintre superbele fântâni din Place de la Concorde

Paris - fântâna principală din Grădina Tuileris, situată între Place de la Concorde şi Luvru

Paris - Versailles - fântânile din jurul Palatului Regal

Roma - fântâna din Piazza Barberini, foarte aproape de Via Veneto, locul unde s-a născut "La dolce vita"

Roma - fântână din Parcul Borghese

Câteva fântâni frumoase (II)
Lisabona - fântâna din faţa centrului comercial Colombo şi din imediata apropiere a stadionului "Da Luz" aparţinând formaţiei Benfica.

Lisabona - fântâna din parcul Eduardo al VII-lea

Paris - fântână din Grădinile Tuileries, din faţa Luvrului

Paris - fântâni din cartierul La Defense, inspirat numit de cineva "Manhattan-ul" francez

Paris - fântână pe Champs de Marts, în imediata apropiere a celebrului Turn Eiffel

Paris - Fântâna Inocenţilor, aflat pe locul unui fost cimitir, în apropiere de Centrul Pompidou

Paris - una dintre fântânile din faţa Muzeului Luvru văzută din interiorul piramidei de sticlă, care marchează intrarea în muzeu

Câteva fântâni frumoase (I)
Răsfoind colecţia de fotografii mi-au atras atenţia mai multe fântâni şi am considerat interesant să împărtăşesc şi altora frumuseţile pe care le-am văzut eu. Mi-a fost destul de greu să fac o selecţie a acestora, dar am material pentru cinci episoade cu fântâni frumoase.
Barcelona - Fântâna Magică din Piaţa Spaniei. Am mai scris despre ea, nu voi insista, prezentând doar două poze - una ziua, cealaltă, seara.

Barcelona - fântâna din Parcul Ciudadela. Este o altă creaţie a celebrului arhitect Gaudi.

Barcelona - fântânile arteziene din Piaţa Cataluniei, văzute de la ultimul etaj al magazinului El Corte Ingles.

Bruxelles - fântâna din faţa Atomiumului.

Bruxelles - fântâna din faţa Arcului Cinquantenaire, un adevăratarc de triumf al capitalei begiene, inaugurat la anievrsarea a 500 de ani de la independenţa Belgiei.

Bruxelles - parcul Marie-Louise, un parc mai puţin cunoscut, dar absolut superb, foarte aproape de sediul Comisiei Europene.

Bruxelles - fântâna din Warandepark, situat în faţa Palatului Regal din capitala Belgiei.

Lisabona - nu ştiu dacă această fântână situată pe Avenida da Liberdade poartă vreun nume, dar mi s-a părut foarte frumoasă şi răcoroasă, amplasată strategic, între carosabil şi trotuar.

Poduri...
Podurile au o fascinaţie aparte... Poate tocmai ele sunt cele care dau o strălucire inegalabilă marilor oraşe traversate de ape... Aşa că m-am gândit să fac o selecţie a unor imagini ale unor poduri pe unde mi-au ajuns paşii... Selecţia a fost destul de dificilă şi nu vă voi plictisi cu date istorice despre fiecare pod în parte, considerând că imaginile vorbesc de la sine despre frumuseţea locurilor respective.
Budapesta - Podul Elisabeta, destul de nou, se află chiar la baza dealului în vârful căreuia se află Citadela.

Budapesta - Podul cu lanţuri. Se află la baza dealului pe care se află fostul Palat Regal şi este cel mai celebru dintre podurile peste Dunăre din capitala maghiară.

Lisabona - Podul 25 aprilie. Amintind de celebrul Golden Gate din San Francisco, având de altfel acelaşi arhitect, acest pod leagă Lisabona de pensinula Setubal peste estuarul râului Tejo.

Lisabona - Podul Vasco da Gama. Este impresionant, fiind cel mai lung pod din Europa cu 17,2 kilometri. A fost inaugurat în anul 1998, la aniversarea a 500 de ani de la descoperirea de către Vasco da Gama a căii maritime între Europa şi India. Se află aproape de cartierul Vasco da Gama din Lisabona şi l-am parcurs mergând la Freeport Outlet.

Namur - nu ştiu cum se cheamă acest pod peste un râu, foarte aproape de Citadela din oraşul belgian Namur, dar atmosfera era aşa plăcută...

Paris - Podul Alexandru al III-lea. Se află chiar în faţa Esplanadei Invalizilor şi este soniderat de mulţi cel mai frumos pod din capitala Franţei.

Paris - Pont Neuf. Leagă cele două maluri ale Senei de insula pe care se află Notre Dame şi în ciuda numelui este unul dintre cele mai vechi poduri din Paris.

Roma - Podul Vittorio Emanuele al II-lea. Foarte aproape de Vatican şi frumos împodobit, nouă ne-a plăcut...

Roma - Podul Cestio, care leagă insula Tiberina de restul Romei.

Roma - Podul Sisto şi o vedere superbă a cupolei Vaticanului.

Roma - Podul Sant Angelo. Situat în dreptul Castelului Sant Angelo, este considerat cel mai frumos din Roma.

Viena - Podul Schweden. Nu este foarte celebru, traversând un canal al Dunării, dar nouă ne-a fost drag pentru că am trecut zilnic pe aici, fiind în apropierea hotelului nostru.

Viena - poduri peste Dunăre. Nu ştiu cum le cheamă, dar sunt absolut superbe văzute de la restaurantul din Turnul Dunării.

Italia. Fontana di Trevi...
În week-end-ul prelungit petrecut în urmă cu un an şi jumătate la Roma, am avut privilegiul de a trece aproape în fiecare zi pe la Fontana di Trevi, din simplu motiv că hotelul nostru era foarte aproape. Nu o să vă plictisesc cu date statistice sau istorice despre acest reper turistic al Cetăţii Eterne. 

În prima zi am ajuns la Fontana di Trevi spre după-amiază... Era extrem de aglomerat, fiecare turist căutând cel mai buni unghi pentru a importaliza prezenţa sa la Fontana di Trevi.

A doua zi, am revenit la Fontana di Trevi seara. Arată fantastic luminată, dar locul este la fel de aglomerat.

În ziua următoare, am trecut prin Piaţa Trevi la prima oră a dimineţii. Deşi vremea nu era prea prietenoasă, piaţa era aproape pustie şi a fost momentul în care am putut simţi cel mai bine cam ce înseamnă "La dolce vita"... Parcă piaţa devenise mai mare, parcă susurul apei se auzea mai bine, nemaifiind bruiat de zumzetul sutelor şi miilor de turişti, parcă era o altă viaţă, mai dulce...

Portugalia. Liniştea de la ţărmul Atlanticului

 

În sejurul petrecut la Lisabona, în Portugalia, ne-am rezervat o jumătate de zi pentru o plimbare la Estoril şi Cascias, două dintre cele mai cunoscute staţiuni lusitane la Oceanul Atlantic. Foarte aproape de Lisabona, de care le desparte un drum cu trenul de vreo 20 de minute şi care costă în jur de 1 euro, cele două staţiuni ne-au întâmpinat cu briza plăcută a Atlanticului şi cu multă linişte, spartă doar de strigătele plăcute ale pescăruşilor. 

Ne-am plimbat pe malul Atlanticului, pe faleza bine amenajată, dar ne-am bucurat şi de peisajul absolut fantastic din Cascais şi Estoril.
Cascais

Estoril

Roma. Bucuria unei duminici la Vatican
În toamna anului 2010 am avut privilegiul să ajung la Roma într-un week-end prelungit, de vineri până luni. Am hoinărit prin Cetatea Eternă, iar un loc important am rezervat Vaticanului. Nu aş şti să spun de ce, nefiind un om foarte religios şi cu atât mai puţin catolic. Am ajuns la Vatican încă de sâmbătă, dar era o manifestaţie, cred că ceva electoral - la momentul respectiv fiind campanie electorală în Roma - astfel că am lăsat vizitarea Vaticanului pentru a doua zi.

Chiar dacă ploua mărunt - deh, aşa-i toamna, chiar şi la Roma - încă de la prima oră a dimineţii ne-am înfăţişat la Vatican.

Liniştea de pe bulevardul care leagă Castelul Sant Angelo de Vatican a fost curmată brusc de mulţimea din Piaţa San Pietro. Chiar dacă nu era gălăgie ca într-o piaţă românească, spre exemplu, totuşi, era o diferenţă... În schimb, piaţa San Pietro conferă linişte şi ne-am simţit protejaţi, poate şi datorită formei sale...

Ne-am aşezat la coadă, am vizitat Biserica San Pietro, pentru care cuvântul "impresionant" mi s-a părut mult prea puţin...

Iar după ce am admirat "Pieta" lui Michelangelo, am urcat în vârful bisericii, de unde priveliştea era superbă şi se vedea foarte bine şi aglomeraţia din piaţă.

La plecare, punctul culminant, care ne-a adus cu adevărat bucurie: la un geam de la apartamentele papale a apărut Papa Benedict, care a binecuvântat mulţimea şi a vorbit câteva minute.

Deşi nu suntem catolici, acest "bonus" a întregit bucuria unei duminici superbe - chiar şi pe ploaie - la Vatican.

Lisabona. Prima fotografie, prima impresie...

Lisabona... Un oraş fabulos... Am ajuns în capitala lusitană într-o zi de aprilie, acum doi ani, undeva în jurul miezului nopţii. Cu un taxi am ajuns la hotel, urmând ca a doua zi să "ne intrăm în pâinea de turist". Am stat la hotelul "Miraparque", situat în vecinătatea celui mai celebru şi frumos parc al Lisabonei, Parcul Eduardo al VII-lea. În prima dimineaţă la Lisabona, după micul dejun, când am ieşit la plimbare, aceasta a fost prima fotografie pe care am făcut-o la Lisabona, iar impresia a fost extraordinară: se vedea întregul estuar, iar Lisabona ţi se desfăşura la picioare, de la Piaţa Marchizului de Pombal, Avenida da Liberdade şi până în centrul nu numai turistic al oraşului. Parcul arăta impecabil, astfel încât am avut nevoie de câteva minute pentru a savura momentul. Niciodată o fotografie nu poate transmite şi impresia trăită de autorul ei în momentul respectiv, dar această vedere mă face să-mi fie dor de Lisabona...

Paris. O poveste lângă o fântână din La Defense
La Defense sau Manhattanul franţuzesc este o poveste în sine... Un cartier de zgârie-nori, din mijlocul cărora Turnul Eiffel se vede undeva departe şi mic... Dar La Defense este spectaculos. Am ajuns în acest cartier al capitalei franceze într-o zi de lucru, pe la 5 fără un sfert după-amiaza... Era aproape pustiu... După ce ne-am sucit gâturile pe la toţi zgârie-norii, după o zi întreagă în care umblasem kilometri buni, ne-am aşezat la o terasă. Şi ne uitam în stânga şi în dreapta, savurând frumuseţea cartierului. Deodată, a început să se audă o muzică. Una plăcută, iar dreptunghiul de apă din faţa noastră a început să mişte, ridicându-şi semeţ şi coborându-şi cu repeziciune jeturile de apă în ritmul muzicii.

Brusc, piaţa s-a animat. Mii de oameni, în costume elegante - doar eram în una dintre capitalele mondiale ale modei - au început să mişune prin piaţă. Cei mai mulţi s-au îndreptat spre gurile de metrou, dar au fost destui şi cei care s-au oprit chiar şi la terasa la care ne aflam noi... Forfota nu a durat mai mult de 20-30 minute, timp în care fântâna a jucat pe ritmul melodiei. Apoi, s-a făcut linişte... Lumea plecase spre case, întârziaţii pe la câte o terasă îşi achitau grăbiţi nota de plată, iar fântâna s-a oprit odată cu muzica. După un aşa spectacol, am mers spre Grand Arche, unde era din nou animaţie, dar de adata aceasta, turiştii erau cei majoritari.

Barcelona. O fântână cu adevărat magică...
Barcelona. Am fost în capitala Cataluniei la începutul toamnei anului trecut. Un oraş superb în care, dincolo de soare, palmieri, clădiri monumentale, pieţe fabuloase, monumente impresionante sau ţărmul Mediteranei, mi-aş dori să trăiesc. Şi pentru că trebuia să aibă un ceva, pentru Barcelona eu consider acel ceva, Fântâna Magică. Se află în Piazza Espanya, dincolo de turnurile veneţiene, înainte de ascensiunea spre muzeul de pe dealul Montjuic.

Ziua este un loc superb, fascinant, dar seara - e drept, doar în serile de la sfârşitul de săptămână - se transformă într-un loc magic, Fântâna Magică fiind denumirea ideală a acestui loc.

Ei bine, seara, la ora 21.30 fix începe show-ul. Un show cu adevărat, pentru că jocurile de apă şi lumini sunt însoţite de melodii celebre, totul spre satisfacţia miilor de oameni prezenţi în fiecare seară, care filmează, se fotografiază, aplaudă sau doar ascultă. Şi totul, capătă proporţii apoteotice în momentul în care Freddy Mercury în celebra sa melodie "Barcelona" strigă numele acestui oraş, coloanele de apă înălţându-se la peste 20 metri de la nivelul solului.
Am fost în fiecare seară în care am stat la Barcelona şi era acest spectacol şi de fiecare dată show-ul a fost total, iar magia acestui loc s-a arătat în toată splendoarea sa tuturor celor prezenţi.

Oostende, Marea Nordului şi o poveste cu pescăruşi
Nu am terminat poveştile despre escapada de un week-end la Budapesta şi Viena, dar am simţit nevoia şi de altceva... Iar ochii mi-au ajuns pe nişte poze din Belgia. Am fost în Belgia în 2009 şi am avut privilegiul ca pentru o zi să ajungem şi la Marea Nordului, la Oostende.

Primul lucru care m-a frapat: deşi eram în iulie, Marea Nordului era destul de agitată, nervoasă, era rece şi picura... Bătea şi vântul destul de puternic, astfel încât Marea Nordului părea şi mai neprietenoasă decât era... Cu toate acestea, era destul de multă lume, un sejur într-o staţiune de la Marea Nordului nefiind deloc ceea ce înţelegem noi dintr-un sejur la... Marea Neagră.

După ce ne-am plimbat încoace şi încolo pe faleză şi am cumpărat câteva suveniruri, ni s-a făcut foame. Şi ne-a îmbiat una dintre multele tarabe care vindeau produse pescăreşti: fructe de mare, scoici şi tot felul de peşti şi alte moluşte în diferite modalităţi preparate. Nu aş şti prea bine să vă spun ce am mâncat, pentru că am luat mai mlte feluri, în ideea în care dacă este ceva ce nu ne place, măcar să avem altceva... comestibil. Instantaneu, în momentul în care ne-am aşezat pe o bancă să mâncăm, şi-au făcut apariţia mai mulţi pescăruşi, care mai de care mai gălăgioşi şi care nu s-au lăsat până nu i-am hrănit şi pe ei. În schimb, ne-au oferit un spectacol în exclusivitate, care ne-a făcut să nu regretăm că am împărţit cu ei mâncarea noastră. Astfel, am cştigat nu numai o reprezentaţie pe cinste, dar şi o amintire de neuita de la malul Mării Nordului.

Viena. Balconul lui Hitler
La Viena există Palatul Hofburg al cărui balcon are o poveste interesantă. De fiecare dată când am trecut prin dreptul lui (sună de parcă aș fi fost de nu știu câte ori, dar nu am fost decât de două ori, din păcate) m-am întrebat câți dintre turiștii care vin aici știu povestea acestui balcon.

Pentru că nu este un balcon oarecare... De aici a anunțat Hitler la începutul celui de-al doilea război mondial anexarea Austriei la Al Treilea Reich! Mărturiile vremii spun că în piața care există și astăzi erau peste 100.000 de oameni, care au salutat în stil nazist proclamația lui Hitler. Ei bine, ori de câte ori am trecut pe acolo și am zărit balconul, nu am putut să nu mă gândesc cum era în același loc la momentul respectiv. Este una dintre senzațiile care merită trăite...

Budapesta. Un parc și un detaliu...
La Budapesta am stat la hotelul "Omnibusz", situat în apropierea Parcului Nepliget, un fel de parc al poporului, într-o traducere liberă. Chiar în seara în care am ajuns în capitala maghiară, am făcut o scurtă plimbare în acest parc. Fără a avea nici un fel de emoție pentru nici un moment, nici o strângere de inimă, așa cum se întâmplă prin alte parcuri din România, am descoperit un detaliu, care ar putea fi aplicat și în Câmpina, spre exemplu.

Într-un colț al parcului am zărit câteva instalații sportive, care pot fi lesne considerate și de agrement: un fel de biciclete, niște balansoare și niște leagăne, folosirea oricărui echipament de acest gen fiind nu numai gratuită, dar putându-se constitui într-un exercițiu fizic facil, ușor de realizat de orice persoană. Dincolo de băncile și coșurile de gunoi aferente, foarte curate și asortate cu instalațiile sportive sau de joacă, amănuntul ar fi altul: întreaga zonă era luminată cu ajutorul unor celule fotovoltaice.
Mi-am adus aminte de Câmpina, cu zona sa de agrement Bulevardul Culturii, recent modernizată, care se apropie oarecum de ceea ce am văzut în Parcul Nepliget din Budapesta. Probabil că celulele fotovoltaice vor fi un prim pas spre viitor, pe care l-am putea face și la Câmpina. Și e doar un detaliu...

Un răsărit de soare de care îmi este dor...
Am promis o serie de episoade din expediţia de un week-end la Budapesta şi Viena. Astăzi, am decis să fac o excepţie... Dintr-un motiv destul de simplu... Pur şi simplu mi s-a făcut teribil de dor de Barcelona şi răsăritul soarelui pe care îl vedeam în fiecare dimineaţă de la balconului camerei noastre de la ultimul etaj al hotelului "Tryp Apolo". Soarele răsărea de undeva din mare, peste port şi cam în dreptul în care Cristofor Columb, de pe statuia sa din capătul Ramblei, arată marea...

O autogară europeană. Nu e la noi...
Pentru cele două nopţi cât am stat la Budapesta, am avut asigurată cazarea la hotelul "Omnibusz" din apropierea parcului "Nepliget" şi cu legături foarte aproape de sala unde a avut loc concertul.

În apropierea hotelului, la vreo 2-300 metri se află Autogara Nepliget, care asigură legăturile internaţionale rutiere ale capitalei maghiare. Obişnuiţi cu ceea ce înseamnă o autogară, fie ea şi internaţională, la noi, am fost plăcut surprinşi să constatăm curăţenia şi gradul de civilizaţie sporit. Chiar dacă în prima seară când am ajuns acolo era deja mai bine de 9 seara, nu simţeai nici un moment riscurile pe care ţi le asumi la o asemenea oră în orice autogară din România. Şi încă odată, ne-am bucurat pentru ce aveam prilejul să vedem, dar ne-am întristat că noi suntem atât de departe...

Budapesta văzută de sus...
Dacă ai doar o jumătate de zi pentru a vizita capitala maghiară Budapesta, îți este destul de greu să te hotărăști ce anume să vizitezi. Eu mai fusesem în Budapesta, așa că am fost cel care a decis în grupul nostru. Și am decis ca singura oprire din turul autobuzului turistic să fie la Citadela.

Este un deal de pe malul Buda al Dunării, în vârful căruia se află Monumentul Eliberării și numeroase restaurante și tarabe cu suveniruri. Dincolo de ce poți face acolo, panorama este absolut superbă. Este locul din care se vede cel mai bine Budapesta, mai bine decât din fața Castelului Buda. Poți vedea Dunărea șerpuind la picioarele tale, pe sub numeroasele poduri, poți vedea aproape întreaga întindere a capitalei Ungariei și poți recunoaște principalele obiective turistice. Mai ales dacă ai parte de o zi senină - așa cum ni s-a întâmplat nouă - se vede foarte bine și Insula Margareta, ce mai, o încântare. Și cum o fotografie face cât o mie de cuvinte, vă las să savurați câteva imagini cu Budapesta văzută de la Citadela.

Cum a apărut metroul la Budapesta?
Prin plimbarea de o zi în Budapesta am ajuns și pe Champs-Elysees-ul capitalei maghiare - Bulevardul Andrassy, care face legătura între zona centrală și Piața Eroilor.

Acest bulevard, după cum se poate vedea și în fotografie, este mărginit de o perdea de copaci, dincolo de care se află clădiri de la sfârșitul secolului al XIX-lea, mici palate, reședințe ale mai-marilor din acea perioadă. Pe sub acest bulevard trece una dintre cele mai vechi linii de metrou din Europa, înființată în anul 1896, fiind a doua de pe Bătrânul Continent, după cea de la Londra. Povestea înființării acestei linii de metrou mi s-a părut fascinantă și atât de... balcanică. Ei bine, în momentul în care s-a pus problema realizării unei legături a transportului public în comun al vremii între cele două zone ale capitalei, care ar fi urmat să parcurgă și Bulevardul Andrassy, "șmecherii" care aveau locuințe aici au impus autorităților să creeze o variantă de transport subteran pentru a nu fi deranjați! Și așa a apărut în anul 1896 metroul la Budapesta!

La Budapesta, despre mândria de a fi român...
Am fost în week-end-ul trecut la Budapesta, la un concert Andre Rieu. Impresionant! Dincolo de multe aspecte despre care vă voi povesti - în zilele următoare - de la Budapesta şi Viena, unde am dat o fugă, în prima postare despre această mini-vacanţă vă voi povesti despre mândria de a fi român. Da, da! Chiar la Budapesta, chiar în "Papp Laszlo Arena", unde a avut loc concertul Andre Rieu.

Pentru cei care ştiu cum se derulează concertele lui Andre Rieu, acesta interacţionează cu spectatorii săi în pauzele dintre melodii. S-a adresat în germană publicului din cea mai mare sală de sport a Budapestei. Văzând că nu prea este înţeles, a întrebat câţi din sală sunt din Budapesta. Au ridicat mâna vreo câteva zeci.... Apoi, Rieu a întrebat câţi sunt din Ungaria. Şi au mai ridicat mâna alte câteva zeci... "Dar de unde sunteţi?", a întrebat Andre Rieu în engleză. "România!" a strigat sala şi două treimi din cei aproape 20.000 de spectatori au ridicat mâna!

"Uauu!", a fost tot ce a putut spune Andre Rieu. Şi eu am simţit în acel moment mândria de a fi român. Nu suntem (cu toţii) chiar atât de tâmpiţi pe cât ar vrea (sau consideră) unii!

Muzica unei fotografii...

Aceasta este singura fotografie pe care eu am văzut-o şi care transmite muzică... De fiecare dată când o revăd, parcă aud muzica din momentul în care am realizat-o. Pe malul Senei, într-o zi ploioasă de iulie... Mergeam pe malul celebrului fluviu care străbate capitala franceză şi ploua... Răpăitul picăturilor de ploaie care cădeau pe umbrelă a fost acompaniat - mai întâi discret, apoi, pe măsură ce ne apropiam, din ce în ce mai puternic - de muzica unui saxofon, care venea de sub un pod. Acolo se adăpostise de ploaie unul dintre zecile de muzicanţi de pe malurile Senei. În ciuda ploii, am stat minute bune să-l ascultăm. Asemeni nouă şi mulţi trecători, parcă şi Sena curgea mai domol pentru a prinde cât mai mult din vraja notelor saxofonului, iar - nu după mult timp - şi ploaia s-a oprit ca să asculte sunetele măiastre, care aveau o acustică specială dată de podul peste Sena. Iar când ploaia s-a oprit, saxofonistul a plecat şi vraja s-a rupt... Dar muzica îmi răsună în urechi de fiecare dată când revăd fotografia.

Cum îmi aleg eu vacanțele?
Am discutat cu destul de multă lume de-a lungul timpului despre vacanțe. Fiecare are țelurile sale în această materie, visele sale și ideile sale. Vă voi prezenta cum îmi aleg eu vacanțele. Din start, trebuie să spun că nu agreez varianta de a merge în concediu cu grupul, printr-o agenție de turism. Prefer să-mi organizez singur concediu, că doar este o dată, maxim de două ori, pe an. Am văzut într-o piață din Bruxelles un astfel de grup, chiar de români, că doar d-aia mi-au și atras atenția. S-a oprit unul săracu' câteva clipe să fotografieze niște tineri care cântau lângă o fântână și l-a și zorit ghidul: "Haideți că la ora cutare trebuie să fim nu știu unde". A! Cum? Așa ceva? Adică, eu să mă duc în concediu să mă alerge alții. Nu, mulțumesc! Nici nu suntem adepții concediilor la mare sau la "all inclusive", astfel încât ne descurcăm pe cont propriu. Și suntem mulțumiți. Destinația o aleg în funcție de ofertele care sunt la avioanele low-cost, mai ales că nu suntem legați de nici o perioadă anume atunci când plecăm. Le achiziționez pe net, direct de la compania aviatică, de cele mai multe ori cu foarte mult timp înainte, astfel încât am fost la Roma cu 15 euro, la Lisabona și Paris cu 20 euro, pentru că nu văd nici un rost să dai cu peste 100 euro în plus de persoană doar pentru a merge la o dată anume sau pentru a putea beneficia de serviciile unei curse de linie. În plus, încă 2 euro la low-cost să bem un suc, se găsește... De asemenea, acolo unde se poate, aleg zbor dis-de-dimineață pentru plecare și seara cât mai târziu pentru întoarcere, astfel încât mai câștigăm o zi... Și am rezolvat cu avionul.
Apoi vine partea de cazare. Căutăm din timp pe numeroasele site-uri de specialitate existente, verificăm detaliile pe site-ul propriu al hotelului și pe Google Maps, condițiile pe care le căutăm noi la un hotel fiind medii spre minimale: să fie într-o zonă bună (chiar pe o stradă mai importantă și aproape de stația de legătură spre aeroport și obiectivele turistice), să aibă baie proprie cu (minim) duș, iar dacă mai are și camere cu balcoane și prețul este accesibil, atunci al nostru e! La Roma, spre exemplu, găsisem un hotel de patru stele, cu condiții excepționale, dar la capătul unei linii de metrou, la o distanță foarte mare de centrul orașului. Nu mi-a convenit, pentru că noi preferăm să mai ieșim și seara, la o terasă sau fie și numai la o plimbare, fără să ne dorim a avea de-a face cu transportul în comun la astfel de ore...
Ar mai fi un lucru pe care îl preferăm să-l facem de acasă:  achiziționarea unor excursii sau a unor bilete la vizite mai speciale. Și totul după ce la Viena, ne propusesem o excursie cu vaporul de o zi, cu numeroasele curse existente, la Bratislava, dar când ne-am dus la fața locului, primele locuri libere erau peste vreo două luni!
Transportul fiind asigurat, cazarea la fel, nu ne rămâne decât să plecăm, cu restul descurcându-ne la fața locului!


Fluierul primului meci de pe Camp Nou, din Barcelona

Pentru orice iubitor al fotbalului, de la noi sau de aiurea, Camp Nou din Barcelona reprezintă una dintre catedralele fotbalului. Și nu numai pentru meciurile care au avut loc aici de-a lungul timpului, ci pentru întreaga industrie creată în jurul arenei și a brandului FC Barcelona. Anul trecut am avut șansa de a merge la Barcelona și nu puteam rata o vizită pe celebra arenă. Din multele lucruri care se pot scrie și aminti despre această vizită, am să scriu aici despre fluierul primului meci de pe Camp Nou. Se întâmpla în anul 1929, iar de atunci fluierele au evoluat mult. În muzeul clubului, acel fluier, precum și alte obiecte de la acel meci - legitimații de joc, ghete de fotbal, fotografii etc - se află la un loc de cinste, alături de numeroasele trofee câștigate de FC Barcelona. Poate este vorba și de un mesaj la care nu se poate să nu îți alunece gândul: și nu mă refer că noi nu avem un asemenea stadion (nici o astfel de echipă), dar istoria fotbalului din țara noastră este destul de bogată și poate s-ar fi putut face un astfel de muzeu. Nu pot să neg că atunci când am văzut fluierul, prima mea reacție a fost un zâmbet. Apoi regretul, care nu a rămas singular, din păcate, că la noi nu se poate așa ceva... O vizită la stadionul Camp Nou merită chiar și pentru cei care nu sunt microbiști. Dincolo de grandoarea arenei, dincolo de privilegiul de a te afla în locuri aproape sacre pentru fotbalul mondial, muzeul clubului FC Barcelona - chiar dacă destul de scump - face fiecare bănuț! Și ca orice muzeu care se respectă te scoate în magazinul clubului, unde - inevitabil! - mai cheltui niște bănuți... Că doar d-aia fotbalul este la ei o afacere!


Cea mai frumoasă imagine a Parisului

Parisul este orașul meu de suflet, nu numai pentru că aici mi-am petrecut luna de miere, dar și pentru că aici am visat toată viața mea să ajung. Am fost prin multe colțuri ale Parisului, care mai turistice, care mai puțin turistice, dar cea mai frumoasă imagine a sa mi se pare a fi cea de la barul Panoramic, situat la ultimul etaj al Turnului Montparnasse. Priveliștea este una extrem de spectaculoasă, după cum se poate vedea și din fotografie (apropo, toate fotografiile care vor fi postate pe această pagină sunt exclusiv realizate de noi). Este, practic, singurul loc de la care poți privi Turneul Eiffel aflându-te cam la aceeași înălțime cu vârful său. Dar nu numai Turneul Eiffel... De la una dintre măsuțele barului Panoramic al Turnului Montparnasse am privit minunățiile care se desfășurau în fața ochilor noștri. Se vedea superb Piața Breteuil, una mai puțin cunoscută, dar care oferă din același punct vederi magnifice ale Turnului Eiffel (cumva peste Școala Militară) și ale Domului Invalizilor; de asemenea, se vedea senzațional Grădina Luxemburg, dar și Luvrul sau chiar cartierul La Defense. Printre ele, se distingea șerpuirea molcolmă a Senei, precum și numeroasele spații verzi aflate în Paris la tot pasul.

Câteva momente merită să-și sacrifice orice vizitator al Parisului pentru a urca în Turnul Montparnasse. Noi am nimerit într-o zi de duminică, destul de dimineață. Omul de la intrare ne-a întrebat politicos unde mergem, i-am spus și ne-a arătat liftul. Aici ne aștepta altcineva, care ne-a întrebat din nou unde vrem să ajungem. Am urcat în lift și - fără nici o exagerare - într-un timp foarte scurt am ajuns la etajul 56 fără să simțim diferența evidentă de înălțime. Aici, ne-a întrebat cineva dacă vrem să mâncăm sau doar să bem ceva, am optat doar pentru a doua variantă, dar fiind destul de liber și înțelegând că ne interesează mai mult panorama decât mâncarea sau băutura, am fost conduși la o masă exact cu vedere la Turnul Eiffel. Nici măcar nu ne-a costat scump - o cafea și două sucuri ducându-ne la aproximativ 10 euro. Poate părea mult, dar cu așa priveliște, eu spun că merită!

De ce?

Poate nu este prea apropiat de specificul acestui blog, dar m-am decis să aloc o pagină separată pentru călătorii. Ar fi multe argumente... În primul rând, sunt pasionat de călătorii, iar dacă aș putea chiar aș deveni turist de profesie! Până atunci, însă, m-am decis să povestesc întâmplări din călătoriile mele (nu foarte multe, pe cât mi-aș dori). În măsura în care povestirile mele vor ajuta pe alții ai căror pași vor ajunge pe urmele alor mei, m-aș bucura sincer. Nu știu cât de regulat voi scrie despre călătoriile mele, dar o voi face cu plăcere, așa că vă invit să călătorim împreună!