Afectat de remarcile lui Dumitriu, Crăciunescu a refuzat să ia masa în Ghencea şi s-a odihnit înaintea derbyului în propria-i maşină, pe o străduţă de lângă stadion! După meci însă, „taberele” s-au împăcat
La finalul derbyului din Ghencea, Dumitru Dimitriu a ţinut să-şi precizeze punctul de vedere faţă de arbitraj. Amintind că, înaintea partidei, a considerat inoportună delegarea lui Ion Crăciunescu, antrenorul stelist a recunoscut cu fairplay că „împreună cu toată brigada, Crăciunescu s-a achitat cu brio de sarcini, chiar în condiţiile unei partide de mare tensiune”. În ceea ce priveşte prestaţia lui Crăciunescu, ea a fost apreciată şi de vicepreşedintele FRF Dan Petrescu care, în calitate de observator federal, a intrat după meci în cabina arbitrilor şi i-a spus vâlceanului că „a ieşit foarte bine”.
La rândul său, Crăciunescu şi-a păstrat distincţia şi după fluierul final, nereproşând nimic Stelei pentru contestările de dinaintea partidei. Dacă, afectat de rezervele manifestate din Ghencea, el refuzase să servească prânzul ca invitat al Stelei, preferând să se odihnească în propria-i maşină, parcată pe una din străzile din vecinătatea stadionului, seara a acceptat să ia masa alături de conducerea Stelei şi de ceilalţi arbitri.
Articol apărut în ziarul „Sportul românesc” din data de 10 aprilie 1995, semnat de Cătălin Tolontan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu