marți, 17 august 2010

Poanta zilei

Meciul Chindia - Dinamo este gata să înceapă. Dan Dragoş Crăciun (foto), arbitrul întâlnirii, scoate din buzunar o monedă de o sută de lei, invitându-i pe cei doi căpitani de echipă să tragă la sorţi terenul. Astfel, dacă "Ţac" Ţermure nu uită că Târgoviştea a fost Cetatea de Scaun a Ţării Româneşti şi îl alege pe Mihai Viteazu (marca), Bătrânu, mult mai practic, doreşte... banul. Crăciun aruncă apoi moneda, cele trei perechi de ochi urmărind cu interes zborul acesteia prin aer. Dar, deşi cade marca, arbitrul îi cere dinamovistului să-i spună încotro vrea să atace în prima repriză. Mirat, căpitanul Chindiei se uită spre "central" cu o privire întrebătoare, însă replica acestuia din urmă îl lasă cu gura căscată: "Păi, bine, nu ştii că marca-i banul?" De fapt, ca să o spunem pe şleau, bietul Crăciun uitase cine ce trebuia să aleagă...
Ştire apărută în ziarul "Sportul românesc" din data de 9 martie 1998.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu