Din istoria nu prea îndepărtată...

Astăzi am căutat nişte materiale şi am dat peste nişte ziare vechi. Ziare de sport... Am pierdut ore bune răsfoindu-le şi m-am hotărât să vă prezint o parte dintre materialele găsite în presa sportivă de la începutul deceniului al nouălea din secolul trecut, mai ales că astfel de materiale nu se regăsesc în arhivele electronice ale publicaţiilor sportive din zilele noastre. Vor fi multe astfel de materiale, pentru că am... multe ziare din acea perioadă. Ordinea materialelor este una absolut întâmplătoare. Dar să las vorbăria!

Dallas, din serial în realitate

Ne-a vizitat la redacţie, la sfârşitul săptămânii trecute, arbitrul divizionar din lotul A, Ion Danciu (n.r. - foto), din Petroşani. Întors de curând din Statele Unite ale Americii, el ne-a împărtăşit câteva impresii de la faţa locului, de fotbal bineînţeles, dar nu numai. Fără nici un fel de introducere, dialogul s-a înfiripat rapid şi firesc, cu un prim răspuns la întrebarea "Care a fost, de fapt, scopul traversării oceanului şi al sejurului nord-american?"

Împreună cu alţi doi arbitri români, Gheorghe Constantin din Rm. Vâlcea şi cu bucureşteanul George Ionescu, am dat curs unei invitaţii din partea Federaţiei de fotbal a SUA de a participa, în perioada 12 - 19 aprilie, la un mare turneu tradiţional care se desfăşoară anual în statul Texas, la Dallas. La această a 13-a ediţie a competiţiei au fost prezente un număr de 240 de echipe, reprezentând 40 de ţări. Din Europa numai noi şi albanezii am absentat. Turneul organizat pe grupe de vârste, de la 12 la 18 ani, fete şi băieţi, a constituit şi un mijloc de atragere a tineretului pentru fotbalul-soccer, mai cu seamă în perspectiva Campionatului Mondial din 1994.

Înţeleg că aţi şi arbitrat acolo.

Şi încă foarte bine, toţi trei. Fiecare din noi câte 12 jocuri. Gheorghe Constantin a condus la centru meciul de deschidere al turneului şi una dintre cele 7 finale. Eu şi cu George Ionescu am oficiat la linie în alte două finale. Din totalul celor peste 200 de arbitri invitaţi doar 21, în cea mai mare parte purtători ai ecusonului FIFA au avut cinstea de a fi fost prezenţi la finale, de la care nu a lipsit însuşi preşedintele FIFA, Joao Havelange.

Cum este privit fotbalul nostru de lumea de dincolo de ocean?

Deşi mai sunt unii care încă mai confundă România cu Bulgaria, oamenii de fotbal americani au o foarte bună impresie despre valoarea jucătorilor noştri, despre arbitrii români şi, în general, despre ceea ce reprezentăm la ora actuală pe plan internaţional. Hagi este cel mai cunoscut aici, iar organizatorii turneului de la Dallas ar fi fost interesaţi să asigure întreţinerea echipei noastre naţionale (cum au făcut-o cei de la Telese Terme), în cazul în care ne-am califica la turneul final al CM din 1994.

Apropo de Dallas, cum ţi s-a părut oraşul?

Este de-a dreptul impresionant. Mare centru financiar-comercial el rămâne în istorie şi prin tragicul eveniment din 22 noiembrie 1963, când John Fitzgerald Kennedy, pe atunci preşedinte al SUA, a fost asasinat în timpul unei vizite. Şi astăzi lumea de aici este convinsă că la mijloc a fost mâna fostului vicepreşedinte al SUA, Johnson. Am văzut clădirea de unde s-a tras şi locul unde împuşcătura şi-a atins ţinta.

Dacă tot ai fost la Dallas, n-ai dat ochii şi cu Sue Ellen?

Am întâlnit-o la televizor, când am ajuns acasă.Şi pe ea şi pe Pamela şi pe JR. La Dallas cred că au fost şi ei, ca şi mine, doar în trecere sau când s-au filmat exterioarele. Dar, dacă tot a venit vorba de familia Ewing, aş vrea să spun că în America lumea bună nu stă la oraş, că nu se fac reclame pentru ţigări ca la noi, iar cei care vor o stare material prosperă muncesc pe rupte, nu dorm după-amiaza şi se roagă lui Dumnezeu.

Uite-aşa mai învaţă omul câte ceva când mai iese pe afară. Oricum, mulţumiri Ion Danciu pentru interviu.

Materialul a apărut în "Sportul românesc" din 13 mai 1992, sub semnătura lui Mihai Ionescu.