La ultimul fluier…

Tatăl şi fiul
Chiar dacă fotbalul vâlcean traversează un moment greu, intrând în colaps, doi oameni salvează onoarea urbei, ţinând trează atenţia pentru fenomen. Unul, ieşit pe uşa din faţă, după o carieră de excepţie, este în fruntea unei echipe care încearcă să reintre în circuitul european, iar celălalt, şi el, după ani mulţi petrecuţi pe gazon, şi-a aşezat ghetele în cui, strecurând printre gene o lacrimă. Ion Crăciunescu şi Gheorghe Constantin sunt doi dintre vâlcenii cei mai importanţi din lumea sportului. Doi oameni care au colindat meridianele şi au împărţit dreptatea pe marile stadioane de pe continent şi nu numai. Fostele ecusoane FIFA au ieşit de pe teren cu fruntea sus, aşa cum au făcut-o mereu după fiecare joc. „Cavaleri” de excepţie, cei doi sunt respectaţi şi apreciaţi la Vâlcea şi oriunde în ţară. „Statuile” lor au fost ridicate de tumultoasa lume a fotbalului. Căreia ei i-au oferit tot ce au avut mai bun. Gheorghe Constantin şi-a sacrificat meciul care trebuia să fie ultimul, cel de la Ploieşti dintre FC Bacău şi Electroputere, pentru a-şi lua rămas bun pe 13 decembrie, acasă la Rm. Vâlcea, înconjurat de oamenii care îl respectă şi îl iubesc. Atunci, când Comisia judeţeană a arbitrilor va serba o jumătate de veac, Costică-Vâlcea va strânge în braţe un trofeu drag. Acela al recunoştinţei. Ieşit cu fruntea sus din arbitrajul românesc, fostul goal-keeper este copleşit de o bucurie aparte. Pentru că ultimul lui flueir a însemnat doar o predare de ştafetă. Cui? Nimănui altuia decât fiului său, Augustus.
După 23 de ani
Atunci când vorbeşte despre începuturile carierei, Gheorghe Constantin pronunţă obsedant două nume: George N. Gherghe şi Francisc Kollosi. Pe care le consideră cele mai importante pentru el. „Am început să arbitrez din 1974, rămânând, în paralel şi jucător activ. După 23 de ani dedicaţi arbitrajului pot spune că mi-am făcut datoria, chiar dacă unii m-au privit cu alţi ochi. Nu ştiu dacă am reuşit să îi împac pe toţi, dar, cu mâna pe inimă, pot spune că am încercat să fiu cât mai aproape de regulament. În fotbal, ca şi în viaţă este greu să împaci pe toată lumea. Important este să greşeşti cât mai puţin. Aşa ceva sunt sigur că am făcut eu ca arbitru. În ţară şi în străinătate. La despărţire le mulţumesc tuturor acelora care m-au privit cu îngăduinţă”. Sunt cuvintele de rămas bun ale arbitrului care a colindat meridianele cu ecusonul FIFA în piept.
Victoria asupra suspiciunii de la Galaţi

Modest, şi fără pretenţia de a le şti pe toate, Costică-Vâlcea a trecut mereu drept un om care nu a deranjat pe nimeni. Pe teren şi în afara lui. Incontestabil, a fost mereu în lumea bună a cavalerilor. Acolo unde i-a avut colegi de fotoliu pe Crăciunescu şi Porumboiu. Îşi cântăreşte bine cuvintele şi nu vorbeşte niciodată de rău pe cineva. Tocmai de aceea nu a înţeles de ce, în urmă cu câteva săptămâni, s-a abătut asupra lui un potop de suspiciuni. Înaintea jocului de la Galaţi, dintre Oţelul şi Rapid. Oficialii de la Dunăre l-au primit cu răceală, continuând să creadă că a venit cu gânduri rele. El s-a ridicat, triumfător deasupra tuturor suspiciunilor a mai punctat o dată la finalul jocului. "Când s-a terminat partida, preşedintele Marius Stan a venit şi şi-a cerut scuze pentru tot ce a gândit înaintea meciului. I le-am acceptat şi m-am bucurat enorm că un om îşi recunoscuse greşeala". Rapidul, despre care se spunea că va fi protejatul lui Costică-Vâlcea, a pierdut în prelungiri. Victoria gălăţenilor a fost, de fapt, marea izbândă a "cavalerului" suspectat.

Telegrame lusitane

La sfârşitul fiecărui an pe adresa sa de la Rm. Vâlcea sosesc două telegrame de felicitare. Ambele vin din Portugalia. De la cluburile FC Port şi Benfica Lisabona. Oamenii nu au uitat ce a făcut el pe pământ lusitan. Şi îi apreciază mereu maniera de arbitraj. A lăsat loc de bună ziua peste tot şi mesajele venite din străinătate luminează asupra carierei sale strălucite. Acesta a fost arbitrul Gheorghe Constantin, ecuson FIFA competent şi intransigent.

Augustus...

Augustus Constantin calcă puternic pe urmele tatălui său. Are 23 de ani şi este deja în lotul B. Studentul din anul al V-lea la Facultăţii de Cibernetică ştie foarte bine că poartă pe umeri povara grea a carierei tatălui său. Şi este hotărât să nu se facă de râs. Are calităţi certe şi a condus deja câteva partide grele. L-a fascinat arbitrajul şi a renunţat la fotbalul pe care îl desluşise sub privirea antrenorului Traian Popa, datorită pasiunii tatălui său. Este, fără îndoială, unul dintre pariurile de viitor ale arbitrajului românesc şi marele motiv de mândrie al de acum retrasului Gheorghe Constantin. La Vâlcea, pentru arbitraj, ştafeta a fost deja predată. În mâini bune.

Material publicat în ziarul "Gazeta sporturilor" din data de 29 noiembrie 1997, semnat de Şerban Ionescu.