Despre arbitrii prahoveni promovaţi în acest an...

Astăzi, Andrei Antonie
Am transmis tuturor celor patru arbitri prahoveni care au promovat în această toamnă un set de întrebări, ale căror răspunsuri le voi publica pe măsură ce ele îmi parvin. Am realizat acest lucru dn dorinţa de a le populariza performanţa, a-i dtermina şi pe alţii să le calce pe urme, dar şi pentru că... merită!
Primul care a răspuns a fost brezeanul Andrei Antonie.
1. Pentru început, te-aş ruga o scurtă prezentare, atât a datelor personale, cât şi a activităţii de arbitru.
Îmi este greu să mă caracterizez şi prefer să-i las pe alţii să o facă. Totuşi, depsre mine pot spune că m-am născut la 13 august 1981, la Bucureşti, am devenit arbitru în anul 2002, iar din 2005 am arbitrat în Liga a III-a până în această toamnă când am promovat în Liga a II-a. Am avut şi câteva experienţe internaţionale extrem de interesante arbitrând în Liga a III-a din Finlanda, dar şi la turnee de juniori St. Andrew's Football Festival şi Dallas Cup. Sunt licenţiat în sociologie la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative Bucureşti, în 2004, şi masterand în management şi administraţie sportivă la University of Jyvaskyla, Finlanda.
2. Ce ai simţit în momentul aflării veştii că ai promovat?
O bucurie imensă şi faptul că munca depusă n-a fost în zadar.
3. Promovarea o simţi ca pe o recunoaştere a unei munci intense, un noroc sau răsplătirea unui efort la care au contribuit şi alţii (colegi, CJA etc)?
Este indiscutabil că am fost ajutat de cei din jurul meu foarte mult din toate punctele de vedere. În primul rând, aş dori să-i mulţumesc mult soţiei mele, Gaby, care-mi suportă toate capriciile legate de acest hobby, şi mai ales ajutorului dat în luna premergătoare examenului. Mulţumesc părinţilor mei, care m-au sprijinit din toate punctele de vedere, antrenorului meu de atletism care s-a luptat foarte mult cu mine şi prin metodele sale de antrenament m-a adus la un nivel fizic foarte bun, şi, nu în ultimul rând, vreau să-i mulţumesc înca o dată unui arbitru de Liga 1, care m-a ajutat extraordinar de mult în pregătirea teoretică şi psihologică a acestui examen şi fără de care nu cred ca aş fi promovat.
4. Ce îţi doreşti de la primul sezon în noul eşalon?
Să arbitrez cât mai multe meciuri şi să am cât mai multe meciuri fără incidente.
5. Care a fost cel mai greu meci pe care l-ai arbitrat până acum?
Nu ştiu dacă aş putea spune care a fost cel mai greu meci pe care l-am arbitrat până acum, dar în mod sigur îmi pot aminti de unele foarte frumoase. La nivel judeţean, un meci frumos a fost cel dintre CS Plopeni şi Petrolul Ploieşti, atunci când am avut un teren foarte greu la Plopeni şi am fost ajutat de Edi Crângaşu şi Ionuţ Borcan. De asemenea, am avut onoarea să arbitrez anul acesta finala Cupei României la nivel judeţean dintre Avântul Măneciu şi Progresul Bucov, unde am fost ajutat de Andrei Achimescu şi Emil Pascu. Cel mai dificil meci de la Liga a III-a a fost cred meciul de la Domneşti dintre CS Domneşti şi CS. Voluntari, atunci când am fost nevoit să acord un penalty şi să arăt două cartonaşe roşii, toate împortiva aceleiaşi echipe. Această experienţă a fost de neuitat, datorită situaţiei create.
6. Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai din arbitraj?
Sunt multe amintiri frumoase, dar cred că cele mai frumoase momente sunt cele de Paşte, atunci când particip la Dallas Cup (am fost de patru ori), mă reîntâlnesc cu vechi prieteni şi petrec o săptămână împreună cu ei, dovedindu-se adevărată sintagma de familie a arbitrajului. Aici i-am cunoscut şi pe doi dintre arbitrii care au oficiat la World Cup 2010 în Africa de Sud, Mike Hester şi Peter O’Leary.
7. Cum ai caracteriza la momentul actual nivelul fotbalului judeţean şi, implicit, al arbitrajului de la acest nivel?
Îmi este greu să fac o caracterizare a fotbalului la nivel judeţean, de vreme ce în ultimile şase luni n-am arbitrat la nivel judeţean din motive personale legate de activitatea mea profesională. Un singur lucru aş dori să-l subliniez: sunt îngrijorat de violenţa verbală şi fizică la care sunt supuşi arbitrii şi cred că cei în măsură trebuie să declare TOLERANŢĂ ZERO faţă de aceste fapte, pentru că viaţa şi sănătatea unui om sunt mult mai importante decât un meci de fotbal.