Începută cu o întârziere de mai bine de 20 de minute, partida CSM Câmpina - Tricolor Varniţa nu a oferit un spectacol prea agreabil, ultima reprezentaţie de pe teren propriu a liderului încălzindu-i pe cei peste 600 de spectatori doar prin rezultatul final, 3-0, şi mai puţin prin jocul propriu-zis. Au fost destul de puţine faze de poartă, iar golurile au fost marcate de Negreanu (min. 6), Hromei (min. 75, foto) şi Budileanu (min. 87).Un arbitraj aproape jalnic...
Mărturisesc că este pentru prima oară când îl văd arbitrând pe Emanuel Tincu, din Ploieşti. Dincolo de echipamentul care părea improvizat - am înţeles că acesta este echipamentul oferit de noua conducere a CJA - prestaţia sa a fost una jalnică. Iar dincolo de deciziile sale, unele greu de înţeles, şi-a mai dat şi singur peste mână... Şi am să explic doar câteva faze.
În minutul 24 un atacant de la Varniţa ajunge în situaţie de unu la unu cu portarul C. Cosmineanu, lobează mingea peste acesta, iar portarul îl tamponează dur. Arbitrul nu fluieră, mingea îndreptându-se spre poarta goală, dar loveşte transversala şi revine în teren. Apoi, la prima oprire a jocului, arbitrul permite intrarea asistenţei medicale pentru a-i acorda îngrijiri jucătorului de la Varniţa, iar la protestele oaspeţilor, care solicitau justificat lovitură de pedeapsă şi eliminarea portarului, arbitrul ia o decizie stupefiantă: cartonaş galben portarului câmpinean! De ce? Personal, sincer, nu am înţeles... Şi este doar un exemplu.
Mai spre finalul jocului, după ce a tolerat unele atacuri mult peste limita regulamentului ale oaspeţilor, jocul a degenerat, jucătorii încercând să-şi facă singuri dreptate. "Căpitanul" oaspeţilor a fost avertizat doar după ce a lovit de două ori fără minge un adversar (!), iar la un meleu în apropierea suprafeţei de pedeapsă a oaspeţilor, după două runde de consultări mult prea îndelungate cu asistentul Romulus Sprânceană, arbitrul a luat o măsură hilară: i-a certat pe cei pe care trebuia să-i elimine şi... gata!
Acum, poate Emanuel Tincu este lipsit de experienţă, dar dacă nu poţi să arbitrezi pe un stadion cum este cel pe care joacă CSM Câmpina, unde există măsuri eficiente de protecţie a arbitrilor, gard împrejmuitor, terenul este destul de departe de tribune, există tunel, păi atunci, nu vreau să-mi imaginez cum arbitrează Tincu pe maidanele unde se simte duhoarea alcoolului de la spectatorii care stau la un pas (la propriu) de marginea terenului şi unde - ca arbitru - eşti, practic, singur pe un câmp?!
am avut penalty clar
RăspundețiȘtergere