Felictări, domnule Avram, pentru dobândirea ecusonului FIFA. Sincer, vă aşteptaţi?
Sincer, sincer, nu. Am sperat să fiu pe lista primilor şapte şi când am văzut că nu figurez îmi pierdusem orice speranţă. Chiar am fost foarte trist. Dar acum, când am deschis plicul de la FIFA, mi-am zis că Moş Crăciun nu-mi putea aduce un cadou mai frumos.
Când aţi început să arbitraţi?
În 1981. Am urcat apoi treaptă cu treaptă şi, în 1992, am debutat în Divizia Naţională la meciul Gloria Bistriţa - Dacia Brăila. Acum, după 15 ani deci, am obţinut ecusonul FIFA, visul oricărui arbitru.
Sancţiuni aveţi în palmares?
Doamne fereşte! Nu am fost niciodată chemat la Comisia de Disciplină, nici nu-i cunosc toţi membrii. Şi, sincer să fiu, nici nu-mi doresc.
Care a fost cel mai greu meci arbitrat?
Toate partidele sunt foarte grele, îmi fac o sumedenie de gânduri înaintea fiecărui joc. Dar cel mai greu mi s-a părut Steaua - Dinamo (3-0) din prima etapă a campionatului trecut. Presiunea publicului este enormă, orgoliile uriaşe, orice greşeală e interpretată în fel şi chip, de aceea l-am trecut primul în top.
Domnule Avram, credeţi că sunteţi un arbitru născut sau unul făcut?
Hotărât, sunt unul făcut. Există, ce-i drept, şi arbitri născuţi, cun un talent deosebit. Eu am învăţat şi am muncit foarte mult pentru asta.
Ce v-aţi dori pentru viitor?
Să fiu sănătos, să arbitrez foarte bine cât mai multe jocuri şi Marius, băiatul meu de 15 ani, să reuşească ce n-am reuşit eu: să prindă lista FIFA ca arbitru de centru. Şi încă ceva: să arbitrez la un campionat european sau mondial. E prea mult?
Deloc. Succes!
Interviu publicat în "Sportul românesc" din data de 16 ianuarie 1995, semnat de Octavian Belu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu