Gheorghe Biziniche
Născut pe 26 ianuarie 1953, „în aceeaşi zi cu Ceauşescu”, după cum îi place să glumească, fostul arbitru ploieştean Gheorghe Biziniche s-a aflat în lotul primei ligi între 1990 şi 1998. A adunat 297 de partide în primele trei eşaloane, la care se adaugă şi mai multe partide internaţionale, chiar dacă nu a avut şansa de a obţine ecusonul FIFA. S-a retras din activitate la finele anului 1998, când a arbitrat partida Ceahlăul Piatra Neamţ – Foresta Suceava, din Liga I. După retragere a devenit observator pentru arbitri în ligile a doua şi a treia.
Cyril Zimmermann
Născut la 26 ianuarie 1976, elveţianul Cyril Zimmermann locuieşte la Munsingen şi se află pe lista FIFA din anul 2007. Arbitrează din anul 1992, iar în prima ligă elveţiană, din anul 2001. Nu are un palmares internaţional prea bogat, doar din toamna anului trecut conducând partide din grupele Europa League, iar pe lista jocurilor conduse de Zimmermann în Europa nu se află numele nici unei echipe din România. Ultimul meci internaţional pe care l-a arbitrat a fost pe 2 decembrie, Şerif Tiraspol – AZ Alkmaar 1-1, în grupele Europa League. În actualul sezon din campionatul intern a condus doar 6 jocuri, ultimul, pe 5 decembrie, Bellinzona – FC Lucerna 0-3. În palmaresul său internaţional se mai află, ca arbitru adiţional al lui Busacca şi Supercupa Europei de anul trecut de la Monte Carlo, dintre Inter Milano şi Atletico Madrid. De asemenea, a fost arbitru adiţional pentru Circhetta la jocul FC Timişoara – Anderlecht Bruxelles, din grupele Europa League, din 20 octombrie 2009.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu