miercuri, 1 septembrie 2010

Neînţelegând de ce-a fost exclus de pe lista FIFA, tuşierul Banu se gândeşte să se lase de arbitraj?!

Ploieşteanul Valeriu Banu a aflat marţi, la ora 16, înaintea plecării spre Timişoara, unde fusese delagt la meciul "Poli" - Rapid, vestea că a fost scos de FRF de pe lista tuşierilor înaintată la FIFA. "Nu-mi aduc aminte cine m-a dus la aeroport cu maşina şi cum am ajuns la Timişoara!", ne-a mărturisit Banu, evident şocat de decizia FRF. El n-a părăsit camera de hotel decât cu două ore înaintea meciului, refuzând în tot răstimpul petrecut în oraşul de pe Bega să vadă pe cineva şi chiar să mănânce!
"Într-un moment în care s-a cerut introducerea pe lista FIFA, peste rând, a tinerilor Savaniu şi Zotta, tocmai eu, care eram cel mai tânăr dintre liniori, am fost îndepărtat după un singur sezon şi nu înţeleg de ce, ne-a declarat Banu. Să fie de vină faptul că nu mi-am luat testele în vară, când am fost scutit din cauza unei accidentări?!" După ce a stat în cumpănă, până în ultima clipă, dacă să arbitreze sau nu la Timişoara, el a precizat că "mă gândesc chiar să mă las de arbitraj dacă voi ajunge la concluzia că îndepărtarea mea n-a avut cauze obiective".
Material publicat de ziarul "Sportul românesc" din data de 27 octombrie 1995, semnat de Emanuel Terzian.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu