Cea mai categorică victorie a CSM-ului în actuala stagiune a venit în această dimineaţă, pe stadionul "Poiana", în dauna formaţiei Gloria Ologeni.
În prima repriză, câmpinenii au făcut o adevărată instrucţie cu adversarii lor, pe lângă cele şase goluri, ratând alte cel puţin încă pe atâtea ocazii rarisime. În repriza secundă, jucătorii CSM-ului au lăsat-o ceva mai moale, doar pe final forţând puţin nota şi marcând de alte trei ori. Pe lista marcatorilor şi-au înscris numele Hromei (16, 30), Cristache (23 şi 72), Negreanu (27 şi 34), Budileanu (39 şi 83, ultimul din penalty), Grigoraş (84), în vreme ce singura reuşită a oaspeţilor a venit în minutul 54, prin Turcu.
Oaspeţii au fotografiat arena şi... majoretele
Oaspeţii au făcut deliciul tribunelor nu numai printr-o apărare vraişte, condusă de câţiva jucători care şi-au căpătat repede apelativul de "butoiaşi", dar şi prin faptul că s-au minunat minute bune de cum arată gazonul, au făcut fotografii să le arate prietenilor - pe ce stadioane au ajuns să joace - , au făcut fotografii la majorete, iar la pauză au rămas pe teren, în zona băncilor de rezervă, pentru a urmări atât spectacolul majoretelor, dar şi pentru că ei nu au la terenul lor cabine şi nu sunt obişnuiţi să meargă la pauză la vestiare.
"Risipă" de... tricouri
Acţionarii CSM-ului au adoptat o modalitate inedită de a atrage publicul la stadion. Printre multe alte facilităţii, premii, tombole şi gratuităţi, la fiecare gol al CSM-ului se aruncă în tribună câte un tricou! Dincolo de faptul că în prima repriză acţionarii au luat serios în calcul varianta să mai trimită după alte tricouri, iniţiativa i-a surprins pe oaspeţi, care priveau miraţi şi acest spectacol, iar antrenorul oaspeţilor a solicitat în mai multe rânduri să primească şi el un astfel de tricou...
Burchi a fost la meci
Chiar dacă s-a despărţit de CSM Câmpina, după ce a primit o ofertă avantajoasă de la formaţia din Liga a III-a, CS Baloteşti, antrenorul Ion Burchi a fost prezent la meci. A mărturisit că i se pare mult mai greu din tribună decât de pe banca tehnică sau - mai ales - din teren şi a fost mândru de rezultat, pentru că o parte din meritele acestei victorii îi aparţin şi lui. La faza penalty-ului din minutul 83, transformat de Budileanu a spus de când a văzut că "şeptarul" câmpinean a luat mingea: "Pariu că dă scăriţă!" Şi aşa a fost!
Spectacolul majoretelor
Ca de fiecare dată, majoretele pregătite de Mihaela Marin au oferit un spectacol atractiv, care a plăcut nu numai publicului, ci şi jucătorilor formaţiei oaspete, care s-au delectat în pauză cu o repriză de dans. S-ar putea să fi fost ultima reprezentaţie a fetelor din acest an, nu numai pentru că a început şcoala, dar şi pentru că vremea probabil se va mai strica, iar pe ploaie sau vant, un show al majoretelor nu şi-ar avea locul.
Arbitraj fără probleme
Partida a fost arbitrată de Gabriel Cojanu, din Văleni, asistat de Romulus Sprânceană şi Mihai Coman, ambii din Buşteni. Observator a fost ploieşteanul Viorel Badea. La un asemenea scor, brigada nu a avut nici o problemă, chiar dacă au fost numeroase faze de ofsaid pe care le-au avut de judecat cei doi asistenţi, aproape toate fiind judecate perfect regulamentar.
asa este o victore necesara.dar sa nu ne imbatam cu apa rece haideti totusi sa vedem si partea goala a paharului,lipsa de valoare a fotbalistilor in faza de finalizare.nu este permis sa ratezi ocazii atat de simple .ce se intampla oare daca dadeam de o echipa care totusi avea habar de jocul acesta si nu aveai decat2 3 ocazii ca asttea si nu le vructificai?
RăspundețiȘtergeredaca vede cineva acest comentariu si intereseaza parerea mea va rog sa va ganditi la urmatoarea varianta:de ce oare nu aducem fotbalistii de valoare adevarata din campina care s-au format aici si acum sunt obligati sa joace la nu siu ce echipe din afara jud.numai asa putem face performanta.va pot da cateva exemple dedu mugurel fost pandurii tg jiu tudor octavian fost poiana campina stamate gabriel fost tractoru vb ilioiu bogdan etc sunt muli baieti de valoare adevarata nu ca cei ce i-am vazut duminica pe stadionul din poiana campina
oribile majorete atunci da acu da arata bine
RăspundețiȘtergere