duminică, 19 septembrie 2010

Cine va intra pe lista FIFA?

Până vineri, 24 septembrie, Comisia Centrală a Arbitrilor trebuie să definitiveze lista FIFA pentru anul 2011. Singura discuţie pare a fi în privinţa celui care ar trebui să-i ia locul lui Augustus Constantin, despre care se spune că va fi înlocuit de pe lista arbitrilor internaţionali. Nu sunt puse în discuţie celelalte şase nume - Cristian Balaj, Alexandru Tudor, Alexandru Deaconu, Marius Avram, Ovidiu Haţegan şi Istvan Kovacs.
Cine va fi al şaptelea arbitru internaţional al României în 2011? Condiţiile sunt îndeplinite de Teodor Crăciunescu (Rm. Vâlcea), Mugurel Drăgănescu (Breaza), Robert Dumitru (Braşov) şi Radu Petrescu (Bucureşti).
Teodor Crăciunescu pare să fi ieşit definitiv din cărţi, după scandalul din jurul partidei Universitatea Craiova - Rapid, de vineri. Crăciunescu jr. a fost acuzat că l-a eliminat nejustificat e rapidistul Herea, iar apoi, în compensaţie - ar fi acordat o lovitură de pedeapsă total aiurea pentru rapidişti, care a şi consfinţit rezultatul final, 1-1. De asemenea, Teo Crăciunescu are un minus şi pentru că nu a trecut probele impuse de Comisia Centrală a Arbitrilor înaintea fiecărui sezon. Ion Crăciunescu a sărit în apărarea fiului său afirmând că "a fost trimis la Craiova să-şi rupă gâtul". Fiindcă a fost preşedinte al CCA, probabil că ştie el mai bine la ce se referă, dar dacă vrei să ajungi pe lista FIFA şi nu poţi duce un meci din prima ligă... În presa centrală se mai spune că Teo Crăciunescu ar fi sfidat Comisia Centrală, după ce a arbitrat la un meci de binefacere, alături de tatăl său şi de Adrian Porumboiu, fără a informa CCA, fiind apoi schimbat de la jocul amical Rapid - Şahtior Doneţk, unde fusese delegat arbitru adiţional.
Mugurel Drăgănescu ar putea fi surpriza plăcută de pe lista FIFA, ceea ce ar însemna şi reînnodarea unei tardiţii pentru arbitrajul prahovean, după ce ultimul arbitru (nu asistent) purtător ale cusonului FIFA a fost Adrian Moroianu. Drăgănescu a arbitrat în week-end la Timişoara, partida FC Timişoara - Sportul Studenţesc, iar la mijlocul săptămânii viitoare este delegat la meciul Dinamo - Ceahlăul, în Cupa României. De asemenea, pe 30 septembrie, în grupele Europa League, va fi rezerva lui Alexandru Deaconu la partida Odense BK - VfB Stuttgart.
Robert Dumitru, din Braşov, pare a avea şanse puţin, fiind la limita din punct de vedere al vârstei pentru accederea pe lista arbitrilor internaţionali. Ori, nu ar avea nici un rost introducerea unui arbitru aflat la limită, măcar teoretic, cu şanse minime de a ajunge aproape de vârful unei cariere internaţionale, în detrimentul unui arbitru mult mai tânăr, cu şanse a priori mult mai mari. nu a avut partide cu probleme în noul sezon, ultimul joc condus fiind Sporting Vaslui - Oţelul Galaţi 4-0, iar luni fiind deja delegat la meciul Steaua - Astra. de asemenea, face parte ca arbitru adiţional din brigada condusă de Alexandru Tudor, care va arbitra în grupele Europa League, partida Gent - Lille.
Radu Petrescu pare a avea cele mai multe şanse să acceadă pe lista FIFA. Chiar dacă nu a mai arbitrat de aproape o lună, de la acel meci Sportul Studenţesc - CFR Cluj 3-0, în schimb face parte mai mereu din brigăzile care merg în străinătate, fiind între timp rezerva lui Avram, în Macedonia, la meciul de tineret Macedonia - Grecia 0-1 şi fiind deja delegat tot ca rezervă la partida condusă de Alexandru Tudor în grupele Europa League, Gent - Lille. De asmenea, la mijlocul acestei săptămâni va arbitrat în Cupa României, partida Universitatea Craiova - Minerul Lupeni.
Personal, cred că adevărata bătălie se va duce între Mugurel Drăgănescu şi Radu Petrescu, dar nu este exclus nici ca forul mondial să refuze ierarhia întocmită de CCA şi să-l menţină pe Augustus Constantin pe lista FIFA. Există un precedent în acest sens, la sfârşitul anilor '90, atunci în rolul lui Augustus Constantin fiind Adrian Stoica. Oricum, vă invit să vă daţi cu părerea, să comentaţi şi să spuneţi care arbitru credeţi voi că merită să intre pe lista FIFA.

5 comentarii:

  1. Draganescu, ca e de aici de la noi... sa avem si noi un arbitru FIFA printre noi!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. am avut ocazia sa-i vad pe amandoi la sedintele arbitrilor, cand acestea se faceau la Campina. sincer, mai buna impresie mi-a facut Radu Petrescu, un om parca mai apropiat de noi, astia mici, si fara fite. asa ca optiunea mea se opreste asupra lui

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu zic ca ar fi corect si meritat sa intre Draganescu,are personalitate si o experienta peste radu petrescu..

    RăspundețiȘtergere
  4. L-am vazut pe Draganescu arbitrand LIVE la un meci la Gornet. Nu mi-a placut. Oricum o sa intre cine are mai multe relatii.

    RăspundețiȘtergere