 Vasile Avram
Vasile AvramNăscut pe 22 septembrie 1954, Vasile Avram a fost arbitru asistent FIFA în anii ’90, din această postură făcând parte din numeroase brigăzi care au arbitrat în străinătate. După retragerea din activitatea competiţională a devenit observator, apoi a făcut parte din Comisia Centrală, pe care a condus-o la un moment dat, actualmente având un al doilea mandat în fruntea arbitrilor din România.
 Alături de Valeriu Argăseală, „gemenii” asistenţilor din România
Alături de Valeriu Argăseală, „gemenii” asistenţilor din România Împreună cu fiul său cel mare, Marius, la festivitatea de premiere a celor mai buni arbitri de anul trecut
Împreună cu fiul său cel mare, Marius, la festivitatea de premiere a celor mai buni arbitri de anul trecut Vasile Angheloiu
Vasile Angheloiu S-a născut la 22 septembrie 1950, locuieşte la Bucureşti şi a fost arbitru asistent FIFA la începutul anilor ’90, atunci când a făcut parte din numeroase brigăzi care au oficiat la partidele internaţionale. Printre vârfurile carierei sale se numără şi prezenţa în brigada care a condus finala Cupei României din anul 1993, Universitatea Craiova – Dacia Unirea Brăila, scor 2-0, împreună cu Mircea Salomir şi Ilie Coţ. După retragerea din activitate a devenit observator, cu o scurtă întrerupere în care a fost organizator de competiţii în cadrul clubului Steaua Bucureşti.
S-a născut la 22 septembrie 1950, locuieşte la Bucureşti şi a fost arbitru asistent FIFA la începutul anilor ’90, atunci când a făcut parte din numeroase brigăzi care au oficiat la partidele internaţionale. Printre vârfurile carierei sale se numără şi prezenţa în brigada care a condus finala Cupei României din anul 1993, Universitatea Craiova – Dacia Unirea Brăila, scor 2-0, împreună cu Mircea Salomir şi Ilie Coţ. După retragerea din activitate a devenit observator, cu o scurtă întrerupere în care a fost organizator de competiţii în cadrul clubului Steaua Bucureşti.
 
 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu