Săptămâna trecută, antrenorul formaţiei CSM Câmpina, Ion Burchi, şi-a anunţat acţionariatul clubului că a primit o ofertă foarte avantajoasă din partea grupării de Liga a III-a, CS Baloteşti. Era vorba de o ofertă destul de consistentă, chiar dacă era pentru o perioadă scurtă, doar până la finalul turului. Anumite surse bine informate vorbesc despre faptul că Burchi ar fi primit 1.000 de euro la instalare, un salariu lunar de 20-25 milioane lei vechi, la care se adăugau primele de joc. În total, până la finalul anului, Burchi ar fi urmat să primească peste 100 milioane lei vechi, atât pentru a juca, dar mai ales pentru a fi antrenor.
Acţionarii CSM-ului au acceptat plecarea lui Burchi, fiind de altfel destul de greu să se împotrivească, şi l-au numit pe Robert Opatchi la conducerea tehnică a formaţiei.
După ce a contactat doi jucători ai CSM-ului, Mugurel Negreanu şi Adrian Burchi, cu care ar fi discutat o posibilă mutare spre Baloteşti, surpriză, Burchi, după numai cteva zile, s-a întors la Câmpina.
Acţionarii au refuzat varianta de a-l reinstala ca antrenor, iar varianta de a reveni ca jucător nu a fost nici pe placul unei părţi a acţionariatului, dar nici a... noului antrenor! Astfel, s-a ajuns la situaţia ca Burchi să rămână - cel puţin pentru moment - total pe dinafară!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu