Antrenorul şi preşedintele clubului AS Erigill Proviţa de Sus, Mihai Burlacu (foto), cel care este şi principalul finanţator al acestei grupări, alături de sprijinul acordat de Primăria Proviţa de Sus, în special al Elenei Cosmoiu, primarul localităţii, ne-a spus că îşi pune mari speranţe în fetele sale, că speră ca la jocul de sâmbăta viitoare de la sala "Grigorescu" să vină un public cât mai numeros.
luni, 27 septembrie 2010
AS Erigill Proviţa de Sus va debuta în campionatul judeţean feminin de handbal
Sâmbătă începe o nouă ediţie a campionatului judeţean feminin de handbal. La categoria juniori II, printre echipele articipante se află şi AS Erigill Proviţa de Sud, alături de CSM Ploieşti, HC Activ Ploieşti, Grupul Şcolar "1 Mai" Ploieşti (cu două echipe), AS Ceptura, CS Blejoi, CS Mizil. În prima etapă, care va avea loc sâmbătă, 2 octombrie, la sala "Olimpia" din Ploieşti, AS Erigill Proviţa de Sus va juca în compania formaţiei CSM Ploieşti, una dintre cele mai puternice din handbalul judeţean. Apoi, sâmbăta viitoare, pe 9 octombrie, de la ora 12.00, formaţia proviţeană va susţine primul meci pe teren propriu, la sala de sport a Colegiului Naţional "Nicolae Grigorescu" din Câmpina, în faţa formaţiei HC Activ Ploieşti.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu