Este una dintre problemele cu care se confruntă
majoritatea cluburilor din întreaga ţară, care sunt finanţate preponderent de
la bugetul local. Şi anume că în ianuarie şi până se aprobă bugetul local,
există dificultăţi de natură birocratică în asigurarea fondurilor necesare
pentru buna desfăşurare a activităţii. La Câmpina, s-a încercat – şi reuşit –
aprobarea în Consiliul Local a unui proiect privind
asigurarea finanţării
pentru returul actualei ediţii de campionat.
Poate cea mai interesantă ştire – după demisia
viceprimarului Dragomir din Comitetul Director al clubului – a fost cea
furnizată de managerul general al clubului, consilierul local Daniel Telegescu
(foto). În încercarea, probabil, de a-şi convinge colegii să voteze proiectul
respectiv, Telegescu a afirmat: „Este nevoie de aprobarea acestui proiect şi
pentru că trebuie să asigurăm resursele financiare pentru plata drepturilor
salariale ale jucătorilor clubului nostru în luna ianuarie. Nu vreau să vă spun
că unul dintre finanţatori şi-a pus casa gaj pentru un împrumut de 10.000 euro,
care să asigure salariile jucătorilor în luna ianuarie, dar vreau să fiţi
convinşi că este necesar acest proiect de hotărâre!”
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere