Cea mai titrată formaţie din Prahova, Petrolul Ploieşti, a coborât din stagiul montan de la Predeal până la Câmpina pentru a întâlni pe stadionul „Poiana” una dintre fruntaşele campionatului judeţean, CSM Câmpina.
Meciul, care s-a bucurat de prezenţa a aproximativ 500 de spectatori,
în ciuda frigului pătrunzător, a fost destul de frumos, cu câteva ocazii importante la ambele porţi. Pe de o parte, petroliştii au fost mai interesaţi de implicarea fizică a jucătorilor, de felul în care noile achiziţii se integrează în registrul tactic impus de Vivi Răchită, în vreme ce, de partea cealaltă, CSM Câmpina a jucat destul de curajos în multe momente ale jocului, a avut chiar şi câteva ocazii care au mai animat tribuna, iar în destule momente ale ocului au jucat de la egal la egal cu, totuşi, o echipă din primul eşalon fotbalistic al ţării.
CSM Câmpina: Boşilcă – Ad. Burchi, G. Radu, Zăpodean, Grigoraş – Ilioiu, Stroe, M. Mihai, Vintilă – Olteanu, Blanc. Au mai jucat: Lepădatu – Bej, Budileanu, Negoiasă, Dârstaru, Hromei. Antrenori: Ion Burchi (principal), Robert Stoica (secund).
Petrolul Ploieşti: Valincius – Buleică, Basso,
M. Tudor, P.Stoica – Buhuşi, Surugiu, Sonny Mustivar, Fl. Dumitru – Voican,
Roman. Au mai jucat: Oprea – Străuţ, Melinte, Stoijimirovic, Opriţa, Komazec,
Borza, Bărbulescu,, Negru, Ki Dong Min, Lee Sinho, Kang Hyo-Il. Antrenori:
Valeriu Răchită (manager general), Valentin Negoiţă (secund), Dumitru Jipa (antrenor
pentru portari).
Arbitri: Mihai Amorăriţei (Câmpina) – Ciprian Geambazu (Buşteni), Roxana
Bănăseanu (Câmpina).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu