De câteva săptămâni a apărut o nouă echipă în peisajul fotbalistic local. de o săptămână, această funcţionează oficial, cu acte în regulă, urmând a fi înscrisă în Liga C Prahova. Noua echipa se numeşte CSC (Clubul Sportiv Comunal) Poiana Câmpina şi a fost înfiinţată prin hotărâre a Consiliului Local, preşedintele noului club fiind fostul jucător şi antrenor poienar Cristian Dumitru.
Despre crearea acestei echipe, primarul comunei Poiana Câmpina, Alin Moldoveanu (foto), ne-a declarat:
"La şedinţa Consiliului Local de săptămâna trecută s-a aprobat înfiinţarea unui club sportiv comunal, care va fi finanţat de la bugetul local, dar în principal prin atragerea de sponsori. Am întâmpinat o oarecare rezistenţă din partea unor consilieri, dar când le-am explicat toate nelămuririle care le aveau, în final, au fost de acord cu înfiinţarea acestui club. Pentru început, vom avea secţie de fotbal şi şah, urmând ca în perspectivă să mai apară secţii de atletism, arte marţiale, dar şi alte sporturi".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu