vineri, 10 august 2012

Asocierea Conpet Ploieşti - CSM Câmpina nu se mai face!

Cu o săptămână înaintea începerii campionatului judeţean, CSM Câmpina a primit o lovitură la care puţini se aşteptau şi care va da serios de furcă acţionarilor clubului. Consiliul de Administraţie al societăţii Conpet Ploieşti nu a fost de acord cu asocierea clubului lor cu oamenii de afaceri Virgil Guran (CSM Câmpina) şi cu fostul patron al formaţiei CS Vispeşti Blejoi, Adrian Nistoroiu.
Decizia conducerii Conpet l-a luat total prin surprindere pe preşedintele Conpetului, Marius Zencenco, cel care a declarat pentru Ziarul Prahovean: "Nu înţeleg de ce s-a luat această hotărâre, în condiţiile în care găsisem, în sfârşit, doi oameni cu bani, care aveau de gând să investească şi să facă performanţă. Aduceau câte 4-5 miliarde de lei, ceea ce nu e deloc puţin, şi totuşi conducerea societăţii a blocat această colaborare”.
În aceste zile va avea loc o nouă şedinţă a Consiliului de Administraţie al societăţii Conpet Ploieşti, dar este destul de puţin probabil ca lucrurile să se schimbe de la o zi la alta.
În aceste condiţii, CSM Câmpina - care şi-a anulat amicalul de mâine cu CS Băneşti - este pusă într-o situaţie extrem de delicată: mulţi jucători au plecat la alte echipe şi chiar dacă se vor întoarce cei detaşaţi la Conpet, va fi foarte greu de închegat o echipă competitivă, care să fie aptă de joc în numai o săptămână. Incertitudinile persistă şi la nivelul conducerii tehnice, acolo unde antrenorul Robert Stoica nu a vrut să facă astăzi nici un fel de declaraţie până nu va vorbi cu patronul său, Virgil Guran.
Voi urmări îndeaproape situaţia CSM Câmpina şi pe măsură ce vor apărea noutăţi vă voi ţine la curent, nu de alta dar ar fi păcat ca această echipă să dispară după numai câţiva ani în care lăsase o frumoasă impresie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu