joi, 2 aprilie 2009

Rămâne cum am stabilit:

La Câmpina, ZERO lei de la bugetul local pentru sport!
Joi după-amiază a avut loc şedinţa Consiliului Local Câmpina... O şedinţă jalnică, din punctul meu de vedere... Dar să mă refer strict la sport. S-a votat bugetul local. Aşa cum v-am mai precizat, dar speram în mintea cea de pe urmă a... consilierilor, pentru sport s-a alocat suma de... ZERO lei! Din totalul de peste 700 miliarde lei vechi, pentru sport nu s-a găsit nici un ban.
Totuşi, sunt câteva locuri unde banul public devine tangent cu sportul. Este vorba de alocarea sumei de un miliard lei vechi pentru proiecte în baza Legii 350, dar acestea vor fi depuse numai după ce Primăria va emite un ghid special. În plus, suma de un miliard nu este alocată numai sportului, ci tuturor categoriilor care intră la... diverse... Adică, sport, cultură, tineret, educaţie şi multe altele...
La un alt proiect de hotărâre privind calendarul activităţilor cultural-sportive etc. s-au aprobat 500 milioane lei vechi pentru manifestările sportiv-culturale "Arenele de joacă". Este vorba de un eveniment organizat de Consiliul Local în colaborare cu Fundaţia "Sportul pentru Viaţă" patronată de Gabriela Szabo, care va fi organizat pentru prima oară la Câmpina. Că în Câmpina nu există o bază sportivă adecvată pentru una stfel de eveniment, asta este o altă poveste, dar vorba unui mucalit prezent la şedinţa Consiliului Local "o să se desfăşoare la Hipodromul din Ploieşti"!
Despre implicarea administraţiei locale în susţinerea sportului - o singură concluzie: RUŞINE!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu