Am înţeles că FRF a trimis o adresă oficială echipelor din primele trei eşaloane pentru a afla care este cel mai dorit dintre candidaţii pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale de Arbitri. Conform celor două ziare de sport din România, pe listă s-ar afla Ion Crăciunescu, Aron Huzu, Vasile Avram şi Dan Lăzărescu.
Cei mai "vocali" conducători şi mass-media insistă pentru Ion Crăciunescu. Însă acesta a susţinut public că nu îl tentează această funcţie atâta vreme cât Mircea Sandu este preşedintele FRF. O poziţie similară, exprimată public, au avut şi Aron Huzu şi Daniel Lăzărescu...
Luni, într-o nouă şedinţă a Comitetului Executiv urmează să se ia o decizie, Mircea Sandu încercând să se pună din nou la adăpost prin consultarea conducătorilor din cele trei eşaloane. Se vehiculează inclusiv varianta în care Mircea Sandu l-ar accepta chiar şi pe Crăciunescu, numai pentru a scăpa de efectele acestui scandal de corupţie din fotbalul românesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu