Comitetul Executiv al FRF a mai aprobat şi numirea lui Aron Huzu la şefia Comisiei Centrale a Arbitrilor. Unul dintre contracandidaţii la aceeaşi funcţie, Daniel Lăzărescu,a fost desemnat vicepreşedinte al aceluiaşi organism. Huzu a mai fost pentru o foarte scurtă perioadă de timp în această funcţie. Fostul arbitru sibian a fost numărul unu al României pe lista FIFA până în anul 1998 la retragerea din activitatea internaţională. În vârstă de 56 de ani, huzu este domiciliat în Sibiu şi are povara implicării în reţeaua de magazine Samsung, patronată de Copos în favoarea unor arbitri, printre care s-au numărat şi Huzu, dar şi "incoruptibilul" Ion Crăciunescu.
Conform unor precizări ale preşedintelui FRF, Mircea Sandu, Huzu şi noua sa echipă urmează să-şi stabilească toate detaliile în termen de 45 de zile, intrând practic "în pâine" de la finalul acestui sezon. Până atunci, comisia va fi condusă de Ioan Igna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu