joi, 30 aprilie 2009

Serea, retrogradat după meciul din Cupa României!

Ioan Igna, preşedintele interimar al CCA a anunţat în această după-amiază că Ionică Serea şi-a încheiat activitatea în Liga I. Ca urmare a partidei de miercuri seară din Cupa României, centralul a fost retrogradat în lotul B. Indiferent de prestaţia sa de aici, el nu mai are cum să revină la un nivel înalt, deoarece vârsta pe care o are nu-i permit acest lucru. "Ca urmare a prestaţiei slabe şi a antecedentelor, Ionică Serea a fost retrogradat în lotul B. A mai fost acolo şi a revenit ca urmare a prestaţiilor bune. De data aceasta nu mai poate reveni, deoarece are peste 39 de ani şi la vârsta aceasta nu mai poate promova. Am luat această decizie ca urmare a raportului observatorului.", a spus preşedintele interimar al CCA, la gsptv, citat de ProSport.
Vicepreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Dan Petrescu, observator al partidei din semifinalele Cupei României CFR Cluj - Vaslui, scor 2-0, a confirmat că i-a acordat o notă slabă arbitrului pentru prestaţia lui: "El a arbitrat ieri, eu am fost observator. I-am dat notă slabă, a arbitrat slab", a spus Dan Petrescu pentru Mediafax, citat de ProSport.
"Nu mă interesează că am fost notat cu 5. Eu am fost retrogradat pentru că s-a supărat Porumboiu pe mine. Domnul Porumboiu mă pândeşte de mult, are ceva cu mine! Şi nu e adevărat că am arbitrat cu tentă la meciul de aseară!", a spus Serea la sport.ro. Preşedintele interimar al CCA, Ioan Igna, a intrat apoi pe linie şi l-a anunţat pe Serea că tocmai a fost pensionat... "După ce l-am retrogradat pe Serea, am aflat că a depăşit vârsta limită şi că nu mai poate arbitra", a spus Igna. Serea nu a ezitat nici o secundă şi i-a răspuns imediat oficialului: "Asta e! La revedere, am terminat! Nu-mi pare rău deloc! Cariera mea de jucător a fost mai frumoasă ca cea de arbitru!" Deşi reluările au arătat că centralul a greşit flagrant la cel puţin trei faze, arbitrul susţine că a revăzut meciul şi nu are ce să îşi reproşeze. "Am văzut meciul pe care l-am arbitrat ieri şi nu îmi reproşez nimic. Am văzut foarte bine reluările, nu a fost penalty la Temwanjera. Nu a fost penalty pentru Vaslui, trebuia să dau galben pentru simulare. Nici la Wesley n-a fost penalty, îmi reproşez că nu i-am acordat cartonaşul galben. Wesley a vrut să mă păcălească. Observatorul mi-a reproşat că nu am acordat penalty la Wesley, atât!", a spus Ionică Serea la gsptv, citat de ProSport.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu