Petrolul Ploieşti şi-a ispăşit penultima etapă de suspendare a terenului propriu, fără a reuşi să obţină victoria în faţa "răzeşilor" lui Porumboiu. Chiar dacă s-a jucat cu porţile închise, totuşi, a fost permis accesul femeilor şi al copiilor, astfel că - în pofida gerului - 1.330 de spectatori s-au aflat în tribunele cochetei arene "Ilie Oană".
Suporterii ploieşteni, majoritatea aflaţi la tribuna a doua, s-au manifestat de multe ori gălăgios, dar inocent, bucurându-se la golul superb al lui Buhuşi.
De partea cealaltă, vasluienii au avut şi ei parte de o micuţă galerie - 3 moldovence s-au postat la tribuna I şi au afişat mai multe bannere, care au atras imediat atenţia oamenilor de ordine.
"Dorobanţii în deplasare" şi "Ziua noastră se apropie, nu vrem flori,
vrem victorie", erau textele de pe cele două bannere. Şi vasluienii
le-au oferit celor trei suporteriţe cadoul cerut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu