După jumătate de an, Adrian Moroianu rupe tăcerea:

A fost de demnitatea mea să mă retrag din fotbal, pe care nu l-am păcălit niciodată

S-a născut la 1 septembrie 1953 la Ploieşti, în zodia fecioarei. A jucat fotbal, ca junior, la Metalul Plopeni. În arbitraj a intrat ca stagiar, în 1971 la vârsta de 18 ani şi rând pe rând a trecut pragurile diferitelor categorii de calificare: în 1978 lotul C, în 1982 lotul B, în 1985 lotul A (azi Naţional). De la 1 ianuarie 1992 a promovat în lotul FIFA. Profesia de bază: inginer, specialitatea "Tehnologia construcţiilor de maşini". Actualmente este director general al SC Calliope SRL din Ploieşti. Este căsătorit, fără copii (deocamdată). Dintre performanţele sale sportive, în arbitraj, sunt de menţionat: două finale ale campionatului naţional de juniori, două semifinale ale Cupei României, câteva derby-uri ale primului eşalon (pe plan intern), finala turneului de juniori "Prietenia" din 1986, finala turneului de juniori de la Dallas din 1993 (pe plan internaţional). A participat la cursul arbitrilor de elită din Europa, organizat la Madrid, în 1992.
Acesta este fişa biografiei sportive a unuia dintre cei mai talentaţi arbitri ai generaţiei postbelice, Adrian Tudor Geamăn Moroianu. Retras la începutul acestui an din activitate, într-un moment de vârf al unei cariere pline de promisiuni, gestul său a surprins prin lipsa explicaţiilor la timpul respectiv şi a căpătat dimensiunile unei enigme. Acum, după mai bine de şase luni de la abandonarea activităţii competiţionale, fostul arbitru internaţional Adrian Moroianu s-a hotărât să rupă tăcerea.
A fost, de fapt, o acumulare de nemulţumiri majore legate de modul de efectuare a delegărilor, atât în ţară, cât şi pentru meciurile internaţionale. Poate şi o răbufnire de orgoliu, firească, aş zice. Eu am cerut conducerii federaţiei, în scris, ca să purtăm o discuţie deschisă, în legătură cu o serie de aspecte ale arbitrajului în general şi cu unele probleme de ordin personal. Am aşteptat un răspuns timp de zece zile şi dându-mi seama că nu am cu cine discuta, parcă m-aş fi adresat unei instituţii surdo-mute, am considerat că nu mai are nici un rost să mai activez într-un domeniu în care lucrurile merg strâmb şi nimeni nu este dispus să le îndrepte. Şi, pur şi simplu, m-am retras. Era de demnitatea mea să o fac. Pentru că, trebuie să precizez, nu situaţia materială m-a determinat să intru în arbitraj, ci relaţia mea de suflet cu fotbalul, pe care nu l-am păcălit niciodată, m-a îndemnat să mă încorporez în rândurile "cavalerilor fluierului".
Se poate vorbi de un moment de recul în activitatea arbitrajului din ţara noastră cu consecinţe negative în ce priveşte starea generală a fotbalului?
Trebuie să spun că m-a bucurat foarte mult titlul unui mic articol, dar şi conţinutul scris de redactorul şef al "Gazetei Sporturilor", dl. Laurenţiu Dumitrescu, "Mafioţii" spunea dânsul, şi avea dreptate, evidenţiind prezenţa unor personaje obscure pe scena fotbalului nostru, merită să fie puse în adevărata lor lumină printr-o campanie prelungită de presă. Personal am cele mai bune aprecieri pentru preşedintele FRF, dl. Mircea Sandu, pe care îl consider ca fiind unul dintre cei mai valoroşi preşedinţi de federaţii din Europa. Din păcate, dânsul nu este înconjurat peste tot de ajutoare pe măsura sa. M-a surprins totodată lipsa de reacţie faţă de viciile existente în arbitraj a vicepreşedintelui Dan Petrescu, la vremea sa un excelent arbitru, care prin funcţia pe care o deţine azi nu reuşeşte să se impună în măsura necesară, folosindu-se de prerogativele pe care i le conferă regulamentele şi statutul federal.
Dar cluburile ce fac? Continuă acel, eufemistic vorbind, "captatio benevolentiae" faţă de arbitri. Sunt conducători care mai încearcă atragerea arbitrilor înainte de joc?
Foarte puţini nu încearcă să o facă. Nu este nevoie să dau nume. Faptul că banii negrii circulă tot ca înainte de Revoluţie, poate şi mai ceva, denotă că în fotbal continuă tranzacţiile ascunse care denaturează ideea de sport.
Să ne întoarcem totuşi la decizia de retragere din arbitraj. Se afirmă de către unii că aceasta a fost un pretext pentru a vă putea oferi mai mult timp la dispoziţie pentru activitatea profesională şi, în ultimul timp, pentru cea ca lider al unei formaţiuni politice.
Nici vorbă. Am ştiut întotdeuna să-mi drămuiesc şi să-mi ordonez activitatea, oricât de complexă şi chiar aglomerată ar fi fost ea. Puteam foarte bine să fac faţă şi obligaţiilor solicitate de arbitraj, mai ales dacă ţinem seama de ce am afirmat mai înainte că o făceam din plăcere şi nu din raţiuni materiale.
S-a mai spus, tot după retragere, că fotbalul nostru ar fi pierdut prin aceasta un loc pe lista FIFA.
Acuzaţia este neîntemeiată. Nu am nici o vină în această privinţă. În ce mă priveşte zic că am avut bunul simţ să nu trimit nici un rând la UEFA sau la FIFA pentru a-mi explica poziţia. A fost pur şi simplu o retragere la începutul acestui an. Dar, iată, iar vine vorba despre credibilitatea de care se bucură federaţia noastră în faţa organismelor internaţionale. Îmi amintesc că în momentul promovării mele, timp de 2-3 luni s-au făcut demersuri la FIFA ca să fiu scos de pe poziţia primilor 7 arbitri, ca să i se facă loc unui alt coleg de-al mea (!). Or în momentul în care există un regulament şi se dă o listă de zece arbitri dintre care FIFA poate să aleagă cel mult 7, cum este posibil, după ce s-a realizat o opţiune a unui organism internaţional să vin eu (federaţie) să mă duc şi să schimb o ierarhie stabilită? Ce fel de seriozitate mai este asta?
Acum nemaifiind arbitru în activitate, deci putând analiza şi chiar critica un arbitraj, cu obiectivitate şi competenţă, cum ar putea fi apreciată prestaţia lui Ion Crăciunescu la finala Cupei României, Rapid - Petrolul?
Îl consider pe Ion Crăciunescu, alături de Nicolae Rainea, Ioan Igna, Adrian Porumboiu, unul dintre marii noştri arbitri, un cavaler al fluierului în adevăratul înţeles al cuvântului. Felul în care a condus finala reprezintă pentru mine un mare semn de întrebare. Şi nu golul marcat de Rapid din ofsaid mi se pare incriminant, ci maniera de arbitraj greu de acceptat pentru o finală de Cupă. Sunt convins că mijloacele de ordin material nu intrau în discuţie, dar cu siguranţă că au fost presiuni de cu totul altă natură. Cu timpul cred că va avea curajul să se explice, ieşind din discuţie o presupusă lipsă de formă, după ce a arbitrat în mod exemplare, ceva mai înainte, finala Ligii Campionilor dintre Milan şi Ajax.
Am început dialogul nostru cu retragerea din arbitraj şi cred că s-ar cuveni ca tot cu acest subiect să punem punct timpului acordat unei discuţii care a lămurit un gest, o atitudine ce pentru unii părea un fel de enigmă.
Pentru mine rămâne dureros faptul că te retragi dintr-o activitate pe care ai onorat-o cu bune rezultate şi nimeni nu te bagă în seamă. Nici măcar la tine acasă, unde echipa judeţului, pe care l-ai reprezentat pe plan naţional, ar fi putut organiza un meci omagial, de despăţire, cu o îmbrăţişare, o floare şi un cuvânt de bun rămas. Peste tot în lumea fotbalului, care se pretinde civilizat, se întâmplă aşa ceva. De ce nu şi la noi? De ce oameni care au slujit cu credinţă fotbalul, fie ei jucători, antrenori, conducători sau arbitri, trebuie să iasă din activitate pe uşa din dos? Unde este morala care să dea valoare unei adevărate educaţii? Să sperăm că din exemplul şi experienţa unora ca mine va avea de învăţat cine trebuie.
Bine zis cine trebuie, că de fiecare dată, ca un făcut, acel "cine trebuie" se face că plouă. Oricum, mulţumim pentru interviul acordat, domnule inginer Adrian Moroianu.
Interviu publicat de ziarul "Fotbal plus" în data de 8 august 1995, sub semnătura lui Mihai Ionescu.