În Ucraina vor fi prezenţi şase arbitri:
Jerome Efong Nzolo (Belgia) - 35 de ani, arbitru FIFA din anul 2008. Ultimul joc internaţional condus a fost în 6 iunie, atunci când a condus partida Slovacia - San Marino 7-0, din preliminariile Campionatului Mondial. În campionatul belgian, Nzolo a condus ultimul meci pe 16 mai, FC Bruges - Mouscron 4-1.
Jiri Jech (Cehia) - 34 de ani, arbitru FIFA din anul 2007. Ultimul joc internaţional condus a fost pe 1 aprilie, când a condus întâlnirea Kazahstan - Belarus, scor 1-5, în preliminariile Campionatului Mondial, în vreme ce în campionatul intern, Jech a condus ultimul joc pe 30 mai, Mlada Boleslav - Sparta Praga 0-3.
Manuel Grafe (Germania) - 36 de ani, arbitru FIFA din anul 2007. Ultimul meci internaţional a fost la Lyon, pe 5 iunie, amicalul Franţa - Turcia 1-0, în vreme ce în competiţia internă, Grafe a arbitrat ultimul joc pe 24 mai, în liga secundă germană, Mainz - Oberhn 4-0.
Istvan Vad (Ungaria) - 30 de ani, arbitru FIFA din anul 2007. Ultimele jocuri internaţionale le-a arbitrat în Malta, la un turneu de calificare pentru juniori sub 19 ani, când a condus partidele Irlanda - Malta 2-0 şi Franţa - Irlanda 2-0.
Bas Nijhuis (Olanda) - 32 ani, arbitru FIFA din anul 2007. Ultimul joc internaţional arbitrat a fost Anglia - Andorra 6-0, din data de 10 iunie, în vreme ce cu o lună înainte arbitrase ultimul joc din campionatul olandez, FC Groningen - NAC Breda 0-0.
Ovidiu Haţegan (România) - 29 de ani, arbitru FIFA din anul 2008. Ultimele partide internaţionale au fost în 26 şi 28 martie 2009, la un turneu de calificare de juniori sub 17 ani, din Grecia, atunci cand a condus partidele Polonia - Slovenia 2-0 şi Elveţia - Polonia 1-0.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu