vineri, 17 iulie 2009

Meci amical pe "Poiana"

Tricolorul Breaza - Gloria Bistriţa 0-1 (0-0)
Arena "Poiana" a găzduit un nou meci adevărat, de nivelul seniorilor - întâlnirea amicală dintre nou promovata în eşalonul secund, Tricolorul Breaza, şi una dintre formaţiile cu vechi ştate în prima ligă, Gloria Bistriţa. Aflaţi la finalul stagiului de pregătire montană, bistriţenii au reuşit să învingă prin golul marcat de Borbely, în al patrulea minut de prelungire acordat de arbitrul Nicolae Iosif.
Până atunci fusese un joc echilibrat, în care bistriţenii au avut o posesie ceva mai bună, bazată pe plusul de experienţă, în vreme ce brezenii s-au dovedit mai exuberanţi în joc şi mai dispuşi să rişte în faţa porţii adverse. Mai mult, în momentul în care arbitrul arăta minutele de prelungire, Jean Pădureanu i-a spus lui Constantin Anghelache: "Noi n-am dat gol din cauza portarului vostru (n.r. - Sava), iar voi nu aţi dat gol pentru că aţi ratat!" După care Borbely a înscris cu un şut din afara suprafeţei de pedeapsă, determinându-l pe Remus Vlad, din staff-ul tehnic al bistriţenilor: "Nu meritam victoria. Mai bine am fi obţinut o astfel de victorie în campionat, nu într-un meci amical".
Pădureanu şi Anghelache s-au înţeles pentru Vasilescu?
Anghelache l-a lăudat tot meciul pe vârful său de atac Vasilescu. În cele din urmă, după mijlocul reprizei secunde, Jean Pădureanu s-a arătat interesat de atacantul brezean, spunând sec: "Ţi-l iau, 50-50 şi încă un jucător. OK? Oricum, la prima ligă avem mai multe şanse să-l vindem mai departe..." După câteva minute, în care - probabil - Anghelache a făcut nişte calcule a fost de acord, în principiu, stabilind o discuţie telefonică pentru ziua de duminică, prilej cu care să pună la punct toate detaliile tehnice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu