luni, 9 martie 2009

Senzaţionalul cu orice preţ!

Se vede treaba că nu numai presa de un anumit gen din România este în căutarea senzaţionalului cu orice preţ. Iată că se întâmplă şi în... Belgia. În week-end-ul care a trecut s-a disputat partida KAA Gent - Tubize, scor final 2-0. Iată, însă, ce scrie ediţia electronică a publicaţiei ProSport.
"Centralul belgian al partidei Gent - Tubize a comis-o!
VIDEO INCREDIBIL! Un arbitru a implorat un portar să pareze un penalty acordat greşit!
Arbitrul belgian al meciului KAA Gent - Tubize, Peter Vervecken, l-a implorat pe portarul echipei oaspete, Nicolas Ardouin, să pareze un penalty, după ce şi-a dat seama că luase o decizie total eronată.Ardouin nu a reuşit să se opună şi Gent a învins cu scorul de 2-0. Goalkeeperul a spus la finalul meciului că a rămas perplex la auzul rugăminţii disperate a centralului. "După ce a dictat penalty-ul, arbitrul mi-a spus 'Salvează-mă, apără-l'. Confirm că arbitrul m-a implorat să apăr lovitura de pedeapsă. Este pentru prima dată în cariera mea când mă confrunt cu o asemenea situaţie", a spus Nicolas. Nu acelaşi lucru îl susţine şi centralul însă! Acesta a infirmat apoi declaraţia portarului, spunând că l-a rugat doar să-şi repare greşeala care l-a forţat să acorde penalty echipei adverse. "Nu i-am spus portarului decât să-şi repare greşeala comisă la fault. Nimic altceva. Poate m-a înţeles greşit", a explicat cantralul Vervecken, într-un inteviu acordat cotidianului Le Soir. Imaginile arată că arbitrul a avut într-adevăr o discuţie cu Ardouin la câteva momente de la acordarea penalty-ului, însă după ce a şi ezitat să ia această decizie".
Arbitrul în cauză se numeşte Peter Vervecken (foto), un arbitru de 42 de ani, care s-a aflat pe lista FIFA de la 1 ianuarie 2003 până la finele anului trecut. Personal, aş fi foarte mirat ca lucrurile să fi stat aşa cum se încearcă a se prezenta. Dacă Vervecken şi-ar fi dat seama că a greşit, fără a fi un mare derby - jucau locurile 6 cu 17 - regulamentul îi permite ca până ce jocul nu a fost reluat să poată reveni oricând asupra deciziei. Aşa că, în opinia mea, este doar o încercare a presei de a căuta senzaţionalul acolo unde nu e cazul...

Un comentariu:

  1. jucatorul cred k vrea putina publicitatee...si presa i-a dat apa la moare..cine poate sa creada asa ceva..?

    RăspundețiȘtergere