joi, 12 martie 2009

O nouă promoţie de arbitri

La începutul lunii martie s-au încheiat cursurile celei de-a doua Şcoli de Arbitri organizată de CJA Prahova, de când la conducerea acesteia se află asistentul FIFA Cristian Nica. Începută în octombrie 2008 şi coordonată de Ionuţ Borcan şi Valentin Dumitru, Şcoala a avut, din nou, un număr foarte mare de absolvenţi: 45 (din 68 înscrişi). Astfel, în numai un an de zile (martie 2008 - martie 2009), aceasta a produs peste 100 de tineri arbitri, dublând, practic, efectivul Colegiului Prahova şi dovedind eficienţa măsurilor luate de CJA (gratuitatea cursurilor, scăderea vârstei la 14 ani etc.) în vederea atragerii copiilor către această activitate, frumoasă şi ingrată, în acelaşi timp. Continuând eforturile de îmbunătăţire a activităţii arbitrilor, CJA Prahova se află în tratative foarte avansate cu un posibil sponsor în vederea procurării echipamentului necesar tinerilor absolvenţi.
Din cei 45 de noi absolvenţi ai Şcolii de Arbitri, unul singur este din Câmpina - Cătălin Măciucă, în vreme ce alţii sunt din zona apropiată de Câmpina: Silviu Bucuri (Băneşti), Ionuţ Manea (Valea Doftanei), Costin Miclea şi Adrian Duşmănescu (ambii Buşteni).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu