Unirea Câmpina - Petrolul Teleajen 0-2 (0-0)
După victoria pe care o obţinuse la Ploieşti, în faţa formaţiei Petrolul, Unirea venea în faţa propriilor suporteri în faţa unui adversar de calibru - Petrolul Teleajen. Şi avea să fie, într-adevăr, un meci greu pentru câmpineni... Şi asta în ciuda publicului numeros care a venit la stadion, printre care s-a aflat inclusiv primarul Câmpinei, Horia Tiseanu.
După o primă repriză echilibrată în care nici una dintre formaţii nu a punctat decât la impresia artistică. Imediat după pauză, ploieştenii, antrenaţi de unul dintre cei mai prestigioşi tehnicieni de la nivelul Ligii A Prahova, Valentin Sinescu, au reuşit deschiderea scorului. Unirea a început cursa pentru egalare, dar ploieştenii şi-au ermetizat defensiva şi mai mult, pe final, au mai înscris o dată dintr-o lovitură de pedeapsă just acordată de arbitrul Radu Danielenco.
Antrenorii formaţiei Unirea Câmpina, Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel, au abordat partida cu formula: Păpuşoiu - Gratie, Brânzea, Neagu, Basma - Coman, Ţigănuş. Ungureanu, Burlacu - Vane, Motoroiu. Au mai jucat: Jantea, Cârstei, Plăvache şi Flaidăr.
Imediat după fluierul final al partidei, antrenorul Marius Pălănceanu ne-a declarat: "Îmi pare foarte rău că am pierdut, mai ales că veneam după un meci foarte bun în deplasare, care ne-a şi adus foarte multă lume la teren. Am întâlnit totuşi o formaţie foarte bine închegată, o echipă ale cărei pretenţii de promovare sunt justificate. Am însă încredere în cotninuare în băieţi şi sunt convins că vom recupera cât de curând punctele pierdute pe teren propriu, poate chiar în deplasarea de la Aluniş, unde vom întâlni lanterna roşie".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu