Este arena din oraşul staţiune croat Krk. Aici au loc partidele de pe teren propriu ale echipei Nogometni Klub Krk, care activează în eşaloanele inferioare croate. Are o capacitate de numai 500 locuri, iar în aceste zile găzduieşte partide de la un turneu de calificare pentru Campionatul European de Juniori sub 17 ani.Krk
Este un oraş staţiune de pe riviera croată, aflându-se pe coasta vestică a insulei Krk. Este şi cel mai important oraş de pe insula cu acelaşi nume, situată în nordul Mării Adriaticii, destul de aproape de oraşul Rijeka. Are o populaţie de peste 17.000 locuitori. Are numeroase dovezi ale istoriei sale, dar şi un litoral foarte apreciat.





Înaintea partidei Germania – Norvegia, din preliminariile CM, din toamna anului trecut
Tragerea la sorţi dinaintea unui al joc din preliminariile CM, Suedia – Rusia, din vara anului trecut

Este cel mai important stadion din capitala statului Trinidad Tobago, Port of Spain. Arena a fost construită în anul 1980 şi poartă numele primului medaliat cu aur din această ţară la Jocurile Olimpice. Arena aparţine Ministerului Sporturilor şi are o capacitate de 27.000 locuitori. În anul 2001 aici au avut loc partide de la Campionatul Mondial de Juniori sub 17 ani, la care a arbitrat şi Alexandru Tudor, iar în ultimele săptămâni a găzduit partide de la Cupa Mondială feminină juniori sub 17 ani. De altfel, finalele acestei competiţii au fost programate în noaptea care a trecut chiar pe această arenă.
Chiar dacă este al treilea oraş ca mărime din Trinidad Tobago, totuşi este capitala acestui stat. Are o populaţie de 128.000 locuitori şi este situat pe malul Golfului Paria, pe coasta nord-vestică a insulei Trinidad. Este un oraş tradiţional, dar cu numeroase accente de modernitate, o destinaţie exotică, dar care ar merita văzută măcar o dată în viaţă.

Potrivit ziarului local, "


Este socotit cel mai bun arbitru belgian din toate timpurile. S-a născut pe 25 septembrie 1925, locuieşte la Charleroi şi a participat la turneele finale ale Cupei Mondiale din Mexic 1970 şi Germania 1974. De asemenea, a arbitrat finala Cupei Campionilor Europeni din anul 1974 (Bayern Munchen – Atletico Madrid). La Mondialul mexican a arbitrat partidele Anglia – România 1-0 şi sfertul de finală Brazilia – Peru 4-2, iar la Mondialul german a condus partida Argentina – Brazilia, din turul al doilea, 2-2.
Este stadionul de fotbal din localitatea finlandeză Jyväskylä, aici disputându-şi partidele de pe teren propriu formaţia locală. A fost construit în anul 1926 şi are o capacitate de 3.000 locuri. Pe această arenă au loc astăzi două partide din cadrul unei grupe de calificare a Campionatului European feminin de juniori sub 17 ani.
Jyväskylä este un oraş în centrul Finlandei, lângă lacurile Päijänne şi Keitele. Este bine cunoscut pentru clădirile sale planificate de arhitectul Alvar Aalto, pentru facilităţile sale educaţionale şi pentru campionatul internaţional de raliu Neste, care are loc în Jyväskylä în fiecare an. Este şi locul de naştere a prim-ministrului finlandez Matti Vanhanen. Are o populaţie de peste 128.000 locuitori. Acest oraş se află la 147 km nord-est de Tampere şi la 270 km nord de capitala Helsinki.