miercuri, 5 septembrie 2012

Bogdan Banu, concluziile cursului intensiv pentru arbitri asistenți

Astăzi s-a încheiat la București cursul intensiv organizat de Comisia Centrală a Arbitrilor pentru arbitri asistenți din ligile a treia și a patra. Singurul prahovean prezent la acest curs, ploieșteanul Bogdan Banu (foto), ne-a relatat cum a decurs ultima zi a cursului și concluziile sale: ”Această ultimă zi a început cu un material foarte interesant prezentat de fostul asistent FIFA Adrian Vidan despre teamwork, lucrul în echipă, cu foarte multe exemplificări video. Au urmat concluziile în care ni s-a spus că au fost foarte mulțumiți de noi. Aseară, la cină, președintele CCA Alexandru Deaconu a trecut pe la fiecare masă și a discutat cu noi, întreaga atmosferă fiind una relaxată, degajată,
ceea ce am apreciat foarte mult la acest curs. În plus, și astăzi, ca și în zilele anterioare, am răspuns la multe întrebări ale lectorilor, fiecare dintre noi fiind încurajat de Aron Huzu să ne spunem punctul de vedere, chiar dacă acesta nu corespunde cu decizia UEFA. Am fost încurajați să ne pregătim cât mai bine în continuare, ni s-a promis că vom fi monitorizați, inclusiv cei de la nivel județean, și ni s-a spus că oricând oricine poate face pasul spre eșalonul superior sau chiar spre prima ligă. În concluzie, pot spune că a fost un curs foaret binevenit, în care am învățat foarte multe lucruri. A fost o experiență frumoasă și utilă, bucurându-mă și că am legat multe prietenii cu colegi din întreaga țară. Acum, aștept meciurile și sper să confirm încrederea avută în mine și să promovez cât mai repede!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu