joi, 13 august 2009

Baku (Azerbaidjan) - "Stadionul Tofik Bakhramov"

"Stadionul Tofik Bakhramov"
Este cel mai mare stadion din Azerbaidjan, fiind amplasat în capitala acestei ţări, Baku. A fost inaugurat la 16 septembrie 1951 şi găzduieşte partidele de pe teren propriu ale echipei naţionale a Azerbaidjanului, dar şi ale echipelor de club FK Baku şi Nefti Baku. Are o capacitate de 29.858 locuri, iar din anul 1993 poartă denumirea actuală, în onoarea celui mai faimos arbitru din Azerbaidjan. Bakhramov a rămas celebru pentru că el s-a aflat la tuşa norocoasă pentru englezi în finala de pe Wembley a Campionatului Mondial din anul 1966, atunci când Anglia a cucerit singura Cupă Mondială, învingând Germania şi cu ajutorul acestui arbitru, care a validat un gol, despre care nimeni nici astăzi nu poate spune dacă a fost sau nu gol valabil.
Baku
Este capitala şi cel mai mare şi mai important oraş din Azerbaidjan. Este aşezat în partea sudică a peninsulei Abşeron. Are o populaţie de peste 2,1 milioane locuitori, iar oraşul este împărţit în trei mari zone: oraşul vechi, oraşul nou şi cel construit de sovietici. Structura oraşului bogat în petrol este una rectangulară, doar în partea veche a oraşului din interiorul vechei fortăreţe, străzile sunt întortocheate şi înguste. Noul oraş, în sudul localităţii, a fost construit după începerea exploatărilor masive de petrol acum un secol şi are o arhitectură beaux-arts interesantă. De asemenea, Baku are ieşire la Marea Caspică.

miercuri, 12 august 2009

Rezultatele partidelor de miercuri, 12 august

Preliminariile Campionatului Mondial
Slovenia - San Marino 5-0
Azerbaidjan - Germania 0-2
Belarus - Croaţia 1-3
Feroe - Franţa 0-1
Norvegia - Scoţia 4-0
Preliminariile Campionatului European de Tineret under 21
Andorra - România 0-2
Moldova - Letonia 1-0
Elveţia - Estonia 0-1
Ţara Galilor - Ungaria 4-1
Islanda - Cehia 0-2
Cipru - Norvegia 1-3
Belarus - Austria 2-1
Amicale
Armenia - Moldova 1-4
Rusia - Argentina 2-3
Cehia - Belgia 3-1
Albania - Cipru 6-1
Africa de Sud - Serbia 1-3
Estonia - Brazilia 0-1
Bulgaria - Letonia 1-0
Ungaria - România 0-1
Luxemburg - Lituania 0-1
Malta - Georgia 2-0
Suedia - Finlanda 1-0
Ucraina - Turcia 0-3
Danemarca - Chile 1-2
Austria - Camerun 0-2
Irlanda - Australia 0-3
Liechtenstein - Portugalia 0-3
Muntenegru - Ţara Galilor 2-1
Polonia - Grecia 2-0
Bosnia - Iran 2-3
Olanda - Anglia 2-2
Irlanda de Nord - Israel 1-1
Elveţia - Italia 0-0
Islanda - Slovacia 1-1
Macedonia - Spania 2-3

Vasluienii au învins în restanţa din prima etapă

Sporting Vaslui - Gaz Metan Mediaş 2-1
(Genchev 20, Luz 68 - Bud 88)

Steaua, arbitrată în Irlanda de arbitrul finalei CE under 19 din acest an

Cehul Jiri Jech (foto), cel care a arbitrat finala Campionatului European under 19 din Ucraina, din această vară, dintre Ucraina şi Anglia, scor 2-0, va arbitra returul partidei contând pentru play-off-ul Europa League dintre St. Patrick's şi Steaua Bucureşti. Întâlnirea este programată pentru joi, 27 august, de la ora 21.45, pe stadionul "RDS" din Dublin. Jiri Jech (34 de ani, din anul 2007 pe lista FIFA) va fi asistat de Patrik Filipek (41 de ani, din anul 2000 pe lista FIFA) şi Antonin Kordula (40 de ani, din anul 2006 pe lista FIFA), în vreme ce al patrulea arbitru va fi Roman Hrubes, care nu este arbitru internaţional. UEFA nu a anunţat decât numele observatorului de joc, slovenul Rudolf Zavrl.
Jiri Jech nu a arbitrat niciodată echipe din România, iar după turneul final al Campionatului European under 19 din Ucraina, unde a arbitra finala, cehul a mai condus partida Slaven Koprivnica - Tromso, scor 0-2, în turul al III-lea preliminar al Europa League.

Clujenii vor fi arbitraţi la Sarajevo de un polonez

CFR Cluj va întâlni în prima fază a play-off-ului Europa League, la Sarajevo, formaţia bosniacă FK Sarajevo. Partida va avea loc joi, 20 august, de la ora 21.15 (ora României) şi va fi arbitrată de o brigadă din Polonia, condusă de Robert Malek (38 de ani, din anul 2001 pe lista FIFA), asistat de Krzisztof Myrmus (35 de ani, din anul 2002 pe lista FIFA) şi Maciej Wierzbowski (38 de ani, din anul 1998 pe lista FIFA). Arbitru de rezervă a fost desemnat Tomasz Mikulski (41 de ani, din anul 1995 pe lista FIFA). UEFA nu a anunţat decât numele observatorului de joc, care va fi portughezul Jose Giulherme Aguiar.
Robert Malek (foto) domiciliază la Zabrze şi a arbitrat pe 20 septembrie 2007 partida FC Nurnberg - Rapid Bucureşti, scor 0-0, contând pentru turul I al acelei ediţii a Cupei UEFA. În actuala campanie de calificare pentru Cupa Mondială din vara anului viitor din Africa de Sud, Malek a arbitrat pe 15 octombrie 2008 partida Estonia - Turcia, scor 0-0. În actualele preliminarii ale cupelor europene, arbitrul polonez a oficiat la partidele Hafnarfjordur - Aktobe, scor 0-4, în turul al II-lea preliminar al Champions League, pe 15 iulie, şi Metalurg Doneţk - IB Ljubljana, scor 2-0, în turul al III-lea preliminar al Europa League, pe 30 iulie.

"Federalul" Ionel Piscanu, observator la Praga

Ionel Piscanu, oficial al FRF, a fost desemnat de UEFA ca observator de joc al partidei Slavia Praga - Steaua Roşie Belgrad, contând pentru prima manşă a play-off-ului Europa League. Partida va avea loc pe stadionul "Eden" din capitala Cehiei, Praga, joi, 20 august, cu începere de la ora 21.00 (ora României).

Steaua va fi arbitrată de un rus

Partida Steaua Bucureşti - St. Patrick's, care se dispută joi, 20 august, de la ora 20.30, va fi arbitrată de o brigadă din Rusia, condusă de Alexei Nicolaev (38 de ani, din anul 2007 pe lista FIFA). Acesta va fi asistat de Ilia Barichnikov (37 de ani, din anul 2008 pe lista arbitrilor internaţionali) şi Vitali Drozdov (39 de ani, din anul 2007 pe lista FIFA), în vreme ce arbitru de rezervă a fost desemnat Alexander Gvardis (44 de ani, din anul 2003 pe lista FIFA). Observator de joc a fost desemnat de către forul continental scoţianul William McDougal. Acesta din urmă s-a mai intersectat în această vară cu oficiali români. A fost observator de joc la partida Brondby Copenhaga - Legia Varşovia, 30 iulie, în Europa League, unde Nicolae Grigorescu a fost observator pentru arbitri, iar la partida FK Mogren (Muntenegru) - FC Copenhaga, contând pentru returul turului al doilea preliminar al Champions League, observată de scoţian, brigada de arbitri a fost formată din Alexandru Deaconu - Eduard Dumitrescu, Aurel Oniţa - Marius Avram.
Alexei Nicolaev (foto) nu a mai arbitrat nici o echipă din România. În schimb, în actuala campanie de calificare pentru Cupa Mondială din Africa de Sud a condus jocul Serbia - Feroe, 6 septembrie 2008, scor 2-0, iar în această ediţie a cupelor europene a mai arbitrat jocurile Maccabi Haifa - Glentoran Belfast, scor 6-0 (15 iulie), în turul al II-lea preliminar al Champions League, şi FC Bruges - FC Lahti, scor 3-2 (30 iulie), în turul al III-lea preliminar al Europa League.

Federalul" Dumitru Mihalache merge la Baku

UEFA l-a delegat pe oficialul FRF Dumitru Mihalache ca observator de joc la partida FK Baku - FC Basel, care va avea loc joi, 20 august, în prima manşă a play-off-ului Europa League. Partida este programată la ora 20.00 (ora locală - ora 18.00, ora României) pe stadionul "Tofik Bahramov", din capitala Azerbaidjanului. Numele celorlalţi oficiali nu au fost încă anunţate de forul continental.

Delegări Liga I, etapa a III-a

Unirea Alba Iulia - Poli Iaşi, vineri, ora 18.00
Alexandru Tudor (Bucureşti) - Gero Szabo (Cluj), Ionuţ Babadac (Alexandria) - Adrian Stănescu (Bucureşti) - Silviu Ioan (Galaţi)
FC Timişoara - Rapid, vineri, ora 20.30
Marius Avram (Bucureşti) - Aurel Oniţa (Constanţa), Sebastian Gheorghe (Suceava) - Mihai Prodan (Cluj) - Nicolae Rainea (Galaţi)
Astra Ploieşti - Gloria Bistriţa, sâmbătă, ora 18.00
Teodor Crăciunescu (Rm. Vâlcea) - Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Cătălin Savu (Galaţi) - Florin Miron (Bucureşti) - Daniel Diaconu (Rm. Vâlcea)
CFR Cluj - Oţelul Galaţi, sâmbătă, ora 19.15
Cătălin Buşi (Rm. Vâlcea) - Iulian Radu (Bucureşti), Daniel Hulubei (Vaslui) - Romulus Pop (Tg. Mureş) - George Ionescu (Bucureşti)
Ceahlăul - Dinamo, sâmbătă, ora 21.15
Alexandru Deaconu (Bucureşti) - Octavian Şovre (Oradea), Mihai Iliescu (Craiova) - Florin Ghimbăşan (Braşov) - Cornel Sorescu (Piteşti)
Internaţional Curtea de Argeş - Gaz Metan Mediaş, duminică, ora 18.00
Paul Unimăţan (Zalău) - Mihai Artene (Vaslui), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ) - Eugen Roşu (Băbeni) - Radu Petrescu (Braşov)
Universitatea Craiova - Pandurii Tg. Jiu, duminică, ora 18.00
Ovidiu Haţegan (Arad) - Cristian Nica (Ploieşti), Stelian Slabu (Braşov) - Ludovic Uihely (Lugoj) - Ion Mureşan (Timişoara)
Sporting Vaslui - FC Braşov, duminică, ora 19.00
Radu Petrescu - Bogdan Velicu, Radu Ghinguleac (Bucureşti) - Ionel Ivan (Brăila) - Mircea Neşu (Oradea)
Steaua - Unirea Urziceni, duminică, ora 20.45
Sebastian Colţescu (foto) (Craiova) - Sebastian Stoianof (Constanţa), Vasile Marinescu (Bucureşti) - Victor Berbecaru (Rm. Vâlcea) - Constantin Ştefan (Bucureşti)

Budapesta - "Stadionul Puskas Ferenc"

"Stadionul Puskas Ferenc"
Este cel mai important stadion din Ungaria, nu numai din capitala Budapesta. Construcţia sa a început în anul 1948, iar inaugurarea s-a consemat în anul 1953. Este folosit aproape în exclusivitate pentru jocurile de pe teren propriu ale echipei naţionale maghiare, chiar în această seară aici având loc partida amicală dintre echipele Ungariei şi României. Interesant este că următorul eveniment programat pe această arenă după jocul amical din această seară este concertul Madonnei din 22 august. Stadionul poartă numele unuia dintre cei mai mari jucători ai Ungariei din toate timpurile Puskas Ferenc, dar a mai purtat şi denumirea de Nepstadion, care s-ar putea traduce ca "Stadionul Oamenilor". Arena are o capacitate de 68.976 locuri.
Budapesta
Este capitala Ungariei şi una dintre cele mai frumoase capitala europene, având privilegiul de a fi despărţită în cele două mari cartiere - Buda şi Pesta - de fluviul Dunărea. Are o populaţie de peste 1,7 milioane locuitori, iar o plimbare aici înseamnă în mod obligatoriu - Castelul Buda, unde se află Muzeul Naţional şi unde este vechiul Palat Regal, Bastionul Pescarilor, insula Margherita, Opera, Piaţa şi Monumentul Eroilor, Clădirea Parlamentului, Catedrala Sf. Ştefan, Castelul Vajdahunyad, dar şi plimbări pe străzile pietonale din centrul istoric sau o croazieră pe Dunăre, de unde puteţi admira mai bine fabuloasele poduri întinse peste bătrânul Danubius. O vizită la Budapesta nu va fi completă însă fără a urca pe Citadela, acolo de unde aveţi o imagine panoramică superbă (vezi foto) asupra capitalei maghiare.

Elveţianul Serge Muhmenthaler, observator pentru arbitri la Timişoara

UEFA a anunţat că observatorul pentru arbitri al partidei din prima manşă din cadrul play-off-ului pentru Champions League, dintre FC Timişoara şi VfB Stuutgart, care va avea loc la mijlocul săptămânii viitoare, va fi elveţianul Serge Muhmenthaler.
Acum în vârstă de 56 de ani - la fel ca şi actualul preşedinte al CCA, Aron Huzu - Muhmenthaler a fost un arbitru internaţional reprezentativ al generaţiei sale. Printre vârfurile carierei sale de arbitru se află prezenţa la turneul final al Campionatului Europan din anul 1996, din Anglia, atunci când a arbitrat partida din grupe dintre Croaţia şi Turcia, scor 1-0, dar şi prima manşă a finalei Cupei UEFA, ediţia 1995-1996, dintre Bayern Munchen şi Bordeaux, scor 2-0 sau semifinala Cupei UEFA, ediţia 1992-1993, dintre Auxerre şi Borussia Dortmund, scor 2-0. Serge Muhmenthaler a şi arbitrat la Timişoara, el conducând pe 7 noiembrie 1990 partida din turul al doilea al Cupei UEFA, prima manşă, dintre Poli Timişoara şi Sporting Lisabona, scor 2-0. În retur, lusitanii aveau să învingă cu scorul de 7-0 şi să-i elimine pe bănăţeni din competiţie.

Miercuri se joacă şi partide din preliminariile CE de tineret

Tot miercuri, 12 august, se joacă şi mai multe partide din preliminariile Campionatului European de Tineret under 21.
ora 17.00, Molodechno:
Belarus - Austria
arbitru - Vlado Svilokos (Croaţia)
ora 18.30, Reykjavik:
Islanda - Cehia
arbitru - Euan Norris (Scoţia)
ora 18.30, Andorra La Vella:
Andorra - România
arbitru - Pavle Radovanovic (Muntenegru)
ora 19.00, Tiraspol:
Moldova - Letonia
arbitru - Levan Kvaratskhelia (Georgia)
ora 19.00, Schaffhausen:
Elveţia - Estonia
arbitru - Christopher Lautier (Malta)
ora 20.00, Famagusta:
Cipru - Norvegia
arbitru - Carlos Miguel Taborda Xistra (Portugalia)
ora 21.30, Wrexham:
Ţara Galilor - Ungaria
arbitru - Christos Elia (Cipru)

marți, 11 august 2009

Meciurile amicale de la mijlocul acestei săptămâni

Miercuri, 12 august, în afara celor câtorva meciuri din preliminariile Campionatului Mondial, mai au loc în lume şi numeroase partide amicale, unele dintre ele chiar foarte interesante.
Belfast: Irlanda de Nord - Israel
Teplice: Cehia - Belgia
Reykjavik: Islanda - Slovacia
Amsterdam: Olanda - Anglia
Tallinn: Estonia - Brazilia
Copenhaga: Danemarca - Chile
Podgorica: Muntenegru - Ţara Galilor
Vaduz: Liechtenstein - Portugalia
Stockholm: Suedia - Finlanda
Bydgoszcz: Polonia - Grecia
Skopje: Macedonia - Spania
Budapesta: Ungaria - România
La Valetta: Malta - Georgia
Moscova: Rusia - Argentina
Klagenfurt: Austria - Camerun
Tirana: Albania - Cipru
Limerick: Irlanda - Australia
Erevan: Armenia - Moldova
Luxemburg: Luxemburg - Lituania
Basel: Elveţia - Italia
Sarajevo: Bosnia - Iran
Kiev: Ucraina - Turcia

Să ne mai şi amuzăm...

Startul Ligii a III-a fost amânat cu o săptămână!

Comitetul de Urgenţă al FRF a decis astăzi să amâne startul campionatului Ligii a III-a cu o săptămână. Site-ul oficial al FRF nu oferă şi o explicaţie pentru această decizie a Comitetului de Urgenţă, dar - cel mai probabil - motivul real este neînscrierea unui număr tot mai mare de echipe. De altfel, astfel de probleme au fost chiar şi la nivelul eşalonului secund, dar - totuşi - la acest nivel campionatul va începe la sfârşitul acestei săptămâni.
Aşadar, echipele din Liga a III-a au o săptămâna suplimentară de vacanţă, prima etapă fiind amânată din data de vineri, 14 august, pentru vineri, 21 august.

Tirana - "Qemal Stafa Stadium"

"Qemal Stafa Stadium"
"Qemal Stafa Stadium" este cel mai important stadion din capitala Albaniei, Tirana. Botezat după numele unui erou albanez din al doilea război mondial, stadionul a fost inaugurat în anul 1947 şi aparţine Federaţiei de Fotbal din Albania. De altfel, aici au loc majoritatea partidelor echipei naţionale, dar şi ale echipelor de club SK Tirana, Dinamo şi Partizani Tirana. Arena are o capacitate de 19.600 locuri.
Tirana
Este capitala Albaniei, micuţul stat din vestul Balcanilor. Oraşul a fost fondat în anul 1614, iar din anul 1920 este capitala ţării. Tirana este situată pe râul Ishm şi este centrul economic şi cultural al Albaniei. Are o populaţie de aproximativ 700.000 locuitori, iar printre locurile care merită văzute se numără Piaţa Skanderberg, Castelul Petrela, Biserica Kroi of Shëngjin sau Moscheea Et'hem Bej.

luni, 10 august 2009

Meciurile din Europa în preliminariile CM

ora 19.00, Torshavn:
Feroe - Franţa
Michael Koukoulakis - Cristos Gennaios, Dimitrios Bozatzidis - Anastasios Kakos (Grecia)
ora 19.00, Baku:
Azerbaidjan - Germania
Alan Kelly - Marc Douglas, Damien McGrath - Anthony Buttimer (Irlanda)
ora 20.00, Oslo:
Norvegia - Scoţia
Alain Hamer - Francois Mangen, Christian Holtgen - Luc Wilmes (Luxemburg)
ora 21.15, Minsk:
Belarus - Croaţia
Felix Brych - Thorsten Schiffner, Mark Borsch - Thorsten Kinhoefer (Germania)
ora 21.45, Maribor:
Slovenia - San Marino
Dimitar Meckarovski - Petre Kodovski, Dusko Milosevski - Goran Spirkoski (Macedonia)

Restanţa din prima etapă va fi arbitrată de Ciprian Danşa

Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat numele oficialilor pentru partida restanţă din prima etapă, dintre Sporting Club vaslui şi Gaz Metan Mediaş, care va avea loc miercuri, 12 august, la ora 19.00, la Vaslui. Partida va fi arbitrată de Ciprian Danşa (Oradea), asistat de Sebastian Stoianof (Constanţa) şi Gero Szabo (Cluj), în vreme ce arbitru de rezervă va fi Emil Voicu (Bacău). Observatori au fost desemnaţi: Pavel Peniu (Constanţa) - pentru joc, Cornel Sorescu (Piteşti) - pentru arbitraj.

Ionuţ Lupescu, observator în Champions League

UEFA nu a anunţat numele tuturor oficialilor de la partidele din play-off-ul Champions League şi Europa League. Totuşi, au fost date publicităţii numele observatorilor de joc la aceste partide. Printre aceste nume şi cel al unui român. Este vorba de directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu. "Kaiserul" va îndeplini funcţia de delegat UEFA la partida FK Ventspils - FC Zurich, care va avea loc la Riga, în Letonia, pe 19 august, de la ora 21.45 (ora locală şi ora României).

Oranjestad (Aruba) - "Guillermo Prospero Trinidad Stadium"

"Guillermo Prospero Trinidad Stadium"
Este cel mai important stadion din capitala statului Aruba, situat în America Centrală. Iniţial, stadionul a purtat numele Reginei Olandei, Wilhelmina, dar din anul 1994, după ultimele lucrări de renovare, s-a decis schimbarea numelui cu cel actual, care aparţine unui... politician. Stadionul găzduieşte în principal jocuri de fotbal, ale echipei naţionale, dar şi ale echipei de club Estrela Oranjestad, dar şi alte competiţii sportive. Arena are o capcitate de 5.500 locuri.
Oranjestad
Este capitala şi cel mai important oraş al statului Aruba, o insulă situată în Marea Caraibelor, în America centrală. Aproape totul în Oranjestad poartă amprenta colonialismului. Oraşul este situat pe coasta vestică a insulei Aruba şi are o populaţie de puţin peste 100.000 locuitori. Fostă colonie olandeză, Aruba - în mod special, capitala ei, Oranjestad - reprezintă un punct important pentru orice croazieră care se respectă în Marea Caraibelor, rămând un ţinut exotic, cu un peisaj superb.

Prezenţă câmpineană la "Naţionalele" de atletism, probele combinate, pentru juniori I şi III

La sfârşitul săptămânii trecute, la Bucureşti, a avut loc finala Campionatului Naţional de Atletism în probe combinate pentru juniori I şi III: La startul întrecerilor s-au aliniat 30 de sportivi, de la 14 cluburi din ţară, printre care şi CSŞ GŞI Petrol Câmpina.
Singura prezenţă câmpineană la acest concurs a fost cea a sportivei Ana Badea, care s-a clasat pe locul al VII-lea la hexatlon junioare III, cu 2.871 puncte.

duminică, 9 august 2009

Rezultatele partidelor de duminică din Liga I

Oţelul Galaţi - Ceahlăul 0-0
Poli Iaşi - FC Timişoara 1-1
(Munteanu 60 - Tifet 57)
Steaua - CFR Cluj 2-2
(Surdu 42, Kapetanos 68 - Kone 3, Flores 49)

Unirea, ultimul amical...

După ce a trecut joi după-amiază cu scorul de 4-1 de formaţia Rio Cocoşeşti, care activează în Liga B Prahova, Unirea Câmpina a disputat sâmbătă dimineaţă ultimul joc amical înaintea începerii noii ediţii de campionat. Unirea Câmpina a întâlnit formaţia de juniori de la Coruna Câmpina, de care a trecut după un categoric 8-2, dar pentru antrenorii Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel mai importante decât scorul au fost dispoziţia la efort a jucătorilor şi realizarea ultimelor "ungeri" în angrenajul singurei reprezentante a Câmpinei în liga A Prahova.
În privinţa lotului de jucători, dintre toţi cei care au fost în pregătiri la Unirea Câmpina, s-au rezolvat doar situaţiile jucătorilor R. Dinu (de la CS Brazi), Dincă (liber de contract) şi Neagu şi Cazan (ambii liberi de contract, ultima oară evolând la Tricolorul Breaza). În schimb, nu s-a reuşit transferul jucătorilor Motoroiu şi Gânju, ambii aparţinând de Coruna şi care în mod aproape cert vor face parte din lotul echipei CSM Câmpina, care s-a înscris şi va activa în Liga C Prahova.

Cristi Nica s-a întâlnit în Norvegia cu "duşmanul lui Chelsea", Tom Henning Ovrebo

În prima manşă a turului al treilea preliminar al Europa League, ploieşteanul Cristian Nica a făcut parte - alături de Alexandru Deaconu, Ionel Popa şi Marian Bordean - din brigada românească delegată la partida Valerenga Oslo - PAOK Salonic, scor 1-2.
În afara unui joc desfăşurat mai bine de o repriză pe ploaie, în care grecii s-au dovedit mai buni, ei şi calificându-se, chiar dacă au pierdut returul de acasă cu 0-1, Cristi Nica s-a întors cu câteva amintiri preţioase din capitala Norvegiei. Plăcerea şi onoarea de a arbitra pe un stadion frumos, dar şi o întâlnire cu cel mai important arbitru al Norvegiei, Tom Henning Ovrebo, cel care a rămas celebru după semifinala Champions League dintre Chelsea şi Barcelona, în care a fost la un pas să fie linşat - la propriu - de jucătorii formaţiei londoneze.
Acum, în afara meciurilor din campionatul intern, Cristi Nica se pregăteşte pentru o partidă din preliminariile Campionatului Mondial, fiind delegat alături de Tudor şi Oniţa pe 5 septembrie la jocul Islanda - Norvegia. De asemenea, până atunci, este foarte posibil ca asistenul ploieştean să mai aibă parte de o delegare internaţională, pentru că se desfăşoară partidele din play-off-ul Champions League şi Europa League, unde - dacă va fi delegat vreun arbitru român - este foarte posibil ca Nica să facă parte din brigadă.

Freiburg - "Badenova Stadion"

"Badenova Stadion"
Este cel mai important stadion din localitatea germană Freiburg. A fost inaugurat în anul 1953 şi are o capacitate de 24.918 locuri. Arena este situată într-un cadru natural deosebit. Aici îşi dispută partidele de pe teren propriu formaţia SC Freiburg, care din acest sezon a revenit în Bundesliga, chiar în această după-amiază aici având loc jocul din prima etapă a campionatului german dintre SC Freiburg şi Hamburger SV.
Freiburg
Este un oraş din Germania, situat în Baden-Wurttemberg, la marginea vestică a sudului Pădurii Negre. De altfel, este situat în extremitatea sud-vestică a Germaniei, foarte aproape de graniţă, fiind la numai 60 km de Basel (Elveţia) şi 85 km de Strasbourg (Franţa). Are o populaţie de peste 215.000 locuitori şi este celebru în întreaga lume prin universităţile care funcţionează aici. De asemenea, Freiburg este cel mai cald, din punct de vedere climateric, oraş din Germania.

sâmbătă, 8 august 2009

"Chimiştii" au "ars" "cuiele" lui Kaproni, în Cupa României

Chimia Brazi - Petrolistul Kaproni Boldeşti 2-1 (2-1)
În cadrul turului al III-lea al Cupei României, la Brazi, Chimia a întrecut cu scorul de 2-1, formaţia Petrolistul Kaproni Boldeşti, prin golurile marcate încă din prima repriză de C. Vlad şi R. Gheorghe, respectiv D. Nae. Chiar dacă echipa gazdă a încheiat jocul cu doi jucători eliminaţi de arbitrul Claudiu Baboia (Bucureşti), ei au fost cei care s-au calificat pentru faza următoare a competiţiei, care va avea loc miercuri, 26 august, în această etapă urmând a intra în competiţie şi echipele din eşalonul secund.

Interul lui Chivu a pierdut Supercupa Italiei de la Beijing

În această după-amiază, la Beijing, s-a disputat Supercupa Italiei, între campioana Internazionale Milano şi câştigătoarea Cupei Italiei, Lazio Roma. A fost un meci frumos, cu multe faze de poartă, echipa lui Mourinho, în care Cristian Chivu a fost integralist, fiind mult mai prezentă în faţa porţii adverse. Totuşi, trofeul ia drumul Cetăţii Eterne, lazialii marcând prin Matuzalem (63) şi Rocchi (66), în vreme ce pentru formaţia din capitala Lombardiei a înscris Eto'o, în minutul 78. La câştigătoarea trofeului, Ştefan Radu a fost doar rezervă.

Rezultatele partidelor de sâmbătă din Liga I

FC Braşov - Astra Ploieşti 0-0
(Păun - Astra, eliminat în minutul 27; Alexe - Astra, eliminat în minutul 90)
Pandurii Tg. Jiu - FC Vaslui 1-0
(Stângă 13)
Gloria Bistriţa - Unirea Alba Iulia 1-1
(Anca 56 - Veljovic 48)
Unirea Urziceni - Rapid 1-0
(Pădureţu 14)

Gaz Metan Mediaş - Universitatea Craiova 2-1 (Liga I, etapa a II-a)

Montpellier - "Stade de la Mosson"

"Stade de la Mosson"
Este stadionul cel mai important din Montpellier, care aparţine municipalităţii şi pe care îşi dispută meciurile de peteren propriu formaţia omonimă, care a revenit din acest sezon în prima ligă din Franţa. Stadionul a fost inaugurat în anul 1972, fiind renovat în anul 1997, în perspectiva turneului final al Campionatului Mondial găzduit de Franţa un an mai târziu. De altfel, la CM 1998, aici au avut loc partidele: Maroc - Norvegia, Paraguay - Bulgaria, Italia - Camerun, Columbia - Tunisia, Germania - Iran şi Germania - Mexic. De asemenea, acaestă arenă a mai găzduit mai multe jocuri ale naţionalei franceze, dar şi partide de la Cupa Mondială la rugby, din anul 2007. Arena are o capacitate de 32.939, iar în această seară, aici va avea loc revenirea formaţiei Montpellier în Ligue 1, adversară fiindu-i celebra Paris St. Germain.
Montpellier
Montpellier este un oraş din sudul Franţei, capitala regiunii Languedoc-Roussillon. Oraşul este atestat documentar dinsecolul al X-lea şi are o populaţie de peste 250.000 locuitori. În Montpellier, care degajă aerul specific rivierei franceze, merită văzute Place de la Comedie, centrul istoric, Grădina Botanică, Catedrala Saint Pierre, Porte du Peyrou (arcul de triumf). Montpellier se mândreşte cu o universitatea celebră în toată lumea şi foarte veche, aici fiind studenţi, printre alţii, Paul Valery, Francois Rabelais şi chiar Nostradamus.

vineri, 7 august 2009

Încep meciurile tari în competiţiile interne din Europa

Campionatele din Europa încep încet-încet să-şi pună în mişcare mecanismele, generând primele meciuri interesante.
sâmbătă, 8 august, ora 15.00
Beijing: Inter Milano - Lazio Roma, Supercupa Italiei
Supercupa Italiei se va disputa pentru prima oară la Beijing, capitala Chinei, cele două cluburi încercând astfel să dea lovitura pe piaţa asiatică. Partida va avea loc pe Stadionul Naţional, supranumit "Cuib de pasăre", din cauza arhiecturii sale aparte, ultramoderne. Cristian Chivu se poate alinia printre titularii lui Mourinho, Inter părând a avea prima şansă în faţa romanilor. La Beijing se află şi brigada italiană care va conduce Supercupa, brigadă condusă de Emidio Morganti, un arbitru de 43 de ani, care nu se află pe lista arbitrilor internaţionali ai Italiei. În capitala Chinei, la ora jocului, care va fi transmis în direct de sport.ro, se anunţă un cer mai mult senin şi o temperatură de 25 grade.
sâmbătă, 8 august, ora 22.00
Montpellier - Paris St. Germain, campionatul Franţei
Începe campionatul Franţei şi chiar din prima etapă, una dintre echipele nou promovate, care care a mai cochetat inclusiv cu prezenţa în cupele europene, Montpellier, va primi vizita uneia dintre cele mai cunoscute echipe din Hexagon, Paris St. Germain. Partida va fi arbitrată de Bertrand Layec, un arbitru de 44 de ani, care se află din anul 2002 pe lista FIFA. La Montpellier, la ora jocului, se anunţă un cer parţial noros şi o temperatură de 23 de grade.
duminică, 9 august, ora 18.30
Freiburg - Hamburger SV, campionatul Germaniei
În afara campionatului Franţei, tot la acest sfârşit de săptămână începe şi Bundesliga. Tot o nou promovată, Freiburg, va întâlni una dintre pretendentele la titlu, o prezenţă constantă în fazele superioare ale cupelor europene, Hamburger SV. Partida va fi arbitrată de Peter Sippel, un arbitru de 40 de ani, care se află din anul 2003 pe lista FIFA. La ora jocului, la Freiburg, se anunţă condiţii de ploaie uşoară şi o temperatură în jurul valorii de 18 grade.

Rezultatele partidelor de vineri din Liga I

Gaz Metan Mediaş - Universitatea Craiova 2-1
(Oliveira 74, Kubala 77 - Fl. Costea 45)
Dinamo Bucureşti - Internaţional Curtea de Argeş 0-1
(Popa 57); Grigore, min. 12, si Tamaş, min. 45, ambii de la Dinamo, au fost eliminaţi de arbitrul Teodor Crăciunescu.

Tragerea la sorţi pentru Europa League

PAOK Salonic - Heerenven
Dinamo Zagreb - Hearts of Midlothian
Werder Bremen - Aktobe
Everton - Sigma Olomouc
BATE Borisov - Litex Loveci
NAC Breda - Villareal
Lech Poznan - FC Bruges
Fulham - FC Amkar Perm
Galatasaray - Levadia Tallinn
Teplice - Hapoel Tel Aviv
Metalurg Doneţk - Austria Viena
Twente Enschede - FK Qarabag
AS Roma - Kosice
Dinamo Moscova - ŢSKA Sofia
KAA Gent - Lille
PSV Eindhoven - Bnei Yehuda
Lazio - Elfsborg
Trabzonspor - Toulouse
Partizan Belgrad - Zilina
Inter Baku - FC Basel
Ajax Amsterdam - Slovan Bratislava
Şahtior Doneţk - Sivasspor
Brondby Copenhaga - Hertha Berlin
Athletic Bilbao - Tromso
FK Sarajevo - CFR Cluj
Rapid Viena - Aston Villa
Steaua - St. Patrick's
Sparta Praga - Maribor Branik
Zenit St. Petersburg - Nacional Madeira
Genoa - Odense
Dinamo - Slovan Liberec
Guingamp - Hamburg
FC Sion - Fenerbahce
Sturm Graz - Metalist Harkov
Slavia Praga - Steaua Roşie Belgrad
Benfica Lisabona - SK Vorskla
FC Vaslui - AEK Atena
Stabaek - Valencia
Partidele acestui tur play-off vor avea loc în zilele de 20 august (turul) şi 27 august (returul).

Tragerea la sorţi pentru Champions League

Olympique Lyon - Anderlecht Bruxelles
Celtic Glasgow - Arsenal Londra
FC Timişoara - VfB Stuttgart
Sporting Lisabona - Fiorentina
Panathinaikos Atena - Atletico Madrid
Şerif Tiraspol - Olympiakos Pireu
FC Salzburg - Maccabi Haifa
Ventspils - FC Zurich
FC Copenhaga - APOEL Nicosia
Levski Sofia - Debrecen
Partidele tur au loc în zilele de 18, 19 august, iar returul pe 25, 26 august. Echipele care se vor califica vor intra în grupele Champions League, în vreme ce echipele care pierd aceste "duble" vor intra în grupele Europa League. Tragerea la sorţi pentru stabilirea grupelor Champions League va avea loc pe 27 august la Monte Carlo.

Dhaka (Bangladesh) - "Bangabandhu National Stadium"

"Bangabandhu National Stadium"
Este cel mai important stadion de fotbal din capitala statului asiatic Bangladesh, fiind situat în capitala Dhaka. Este situat în zona Motijheel, chiar în inima capitalei. Construcţia acestei arene a fost finalizată în anul 1955, iar aici îşi dispută în general meciurile de pe teren propriu echipa naţională a Bangladeshului. Stadionul are o capacitate de 36.000 locuri.
Dhaka
Este capitala statului Bangladesh, dar şi una dintre cele mai mari metropole din această parte a lumii, cu o populaţie de aproximativ 12 milioane locuitori. Situat pe malurile râului Buriganga, oraşul Dhaka este pe primul loc în lume în privinţa densităţii populaţiei din metropolă. Supranumit şi "Oraşul moscheilor", Dhaka este un amestec de civilizaţie indiană, persică şi arabică. Merită remarcate - fortul Lalbagh, construit însecolul al XVII-lea, Palatul Dhaka Nawab Family, acum muzeu, dar şi Jatiyo Sangshad Bhaban, care adăposteşte clădirea parlamentului.

Steaua a învins şi în Scoţia

Cine vede doar rezultatul final, 3-1 pentru Steaua, în manşa secundă a turului al treilea preliminar al Europa League, cu scoţienii de la Motherwell, dar nu a văzut meciul, ar putea crede că Steaua s-a impus lejer. Nu a fost deloc aşa! Prima repriză şi o bună parte din cea de-a doua, scoţienii au fost la cârma jocului. Ei au şi deschis scorul şi au mai avut alte câteva mari ocazii de gol, steliştii lui Bergodi părând mai mult cu gândul la... CFR. A fost nevoie de un penalty, transformat excelent de Petre Marin, în minutul 55, şi de două reuşite de senzaţie ale lui Bogdan Stancu, pentru ca Steaua să-şi apropie şi această victorie, importantă având în vedere necesitatea acumulării de puncte în clasamentele UEFA. Pe final, scoţienii au fost tot mai nervoşi, inclusiv antrenorul lor fiind trimis în tribune de arbitru, iar Steaua este în play-off-ul Europa League.

joi, 6 august 2009

Rezultate Europa League

Krilia Sovetov - St. Patrick's (0-1) 3-2
FK Qarabag - Honka Espoo (1-0) 2-1
Kosice - Slavia Sarajevo (2-0) 3-1
Slovan Liberec - FC Vaduz (1-0) 2-0
Cernomoreţ Varna - PSV Eindhoven (0-1) 0-1
Lech Poznan - Fredrikstad (6-1) 1-2
Hapoel Tel Aviv - IFK Goteborg (3-1) 1-1
Slaven Koprivnica - Tromso (1-2) 0-2
FC Lahti - FC Bruges (2-3) 1-1
Lille - FK Sevojno (2-0) 2-0
Sturm Graz - FK Petrovac (2-1) 5-0
APOP - Rapid Viena (1-2) 2-2, după prelungiri
Austria Viena - FK Vojvodina (1-1) 4-2
FC Basel - KR Reykjavik (2-2) 3-1
Young Boys Berna - Athletic Bilbao (1-0) 1-2
Galatasaray - Maccabi Netanya (4-1) 6-0
Legia Varşovia - Brondby Copenhaga (1-1) 2-2
Derry City - ŢSKA Sofia (0-1) 1-1
NK Ljubljana - Metalurg Doneţk (0-2) 0-3
NAC Breda - Polonia Varşovia (1-0) 3-1
Honved - Fenerbahce (1-5) 1-1
Sigma Olomouc - Aberdeen (5-1) 3-0
Metalist Harkov - HNK Rijeka (2-1) 2-0
Elfsborg - Sporting Braga (2-1) 2-0
Odense BK - FK Rabotnicki (4-3) 3-0
FK Sarajevo - Helsingborgs (1-2) 2-1, 5-4, după lovituri de departajare
Hamburger SV - Randers (4-0) 0-1
KAA Gent - AS Roma (1-3) 1-7
Steaua Roşie Belgrad - Dinamo Tbilisi (0-2) 5-2
PAOK Salonic - Valerenga Oslo (2-1) 0-1
Motherwell - Steaua (0-3) 1-3
Fulham - FK Vetra (3-0) 3-0
Kajduk Split - MSK Zilina (1-1) 0-1
Pacos de Ferreira - Bnei Yehuda (0-1) 0-1
Echipele scrise bolduit s-au calificat pentru play-off-ul Europa League, partidele având loc pe 20 august (turul) şi 27 august (returul). Tragerea la sorţi pentru stabilirea programului play-off-ului are loc mâine, vineri, după prânz.

Tricolorul Breaza a pierdut la Filipeşti!

AFC Filipeşti - Tricolorul Breaza 2-1 (2-0)
La numai o zi după victoria cu scorul de 2-1 în faţa formaţiei FCM Târgovişte, echipierii de la Tricolorul Breaza au jucat o nouă partidă amicală, în faţa "satelitului" său, AFC Filipeşti, care activează în Liga a III-a. Florin Stăncioiu şi Costin Plăvache au utilizat de această dată formula secundă, menajând cea mai mare parte a lotului care jucase în ziua anterioară că FCM Târgovişte.
În prima repriza jocul a fost destul de echilibrat, chiar dacă la finalul primei jumătăţi a jocului, filipeştenii conduceau cu scorul de 2-0, după reuşitele semnate de Mihai (penalty) şi Toporan (dintr-o lovitură liberă de la peste 30 metri). Repriza secundă a fost dominată de brezeni, dar gazdele şi-au păstrat incisivitatea pe contraatac, ratând mai multe situaţii de singur portarul. Totuşi, singurul gol avea să fie marcat de brezeni, prin Marinescu, cu o lovitură de cap.
Partida a fost arbitrată de Ştefan Călăraşu (foto), asistat de Daniel Avram şi Mihai Amorăriţei.

Timişoara a eliminat deţinătoarea Cupei UEFA, Şahtior Doneţk!

După o remiză surprinzătoare la Doneţk, 2-2, între Şahtior şi FC Timişoara, bănăţenii au reuşit aseară o remiză albă, asigurndu-şi astfel calificarea în play-off-ul Champions League. A fost un meci trist pentru Mircea Lucescu, la primul meci pe banca ucrainienilor după operaţia la inimă din urmă cu foarte puţin timp.

Costică - Vâlcea a vrut să se sinucidă în arest!

Ziarele centrale de sport şi nu numai anunţă că starea fostului şef al arbitrajului românesc, Gheorghe Constantin, este din ce în ce mai proastă, acesta având chiar o tentativă de sinucidere zilele trecute. Gheorghe Constantin, în vârstă de 58 de ani, a fost arestat la mijlocul lunii aprilie a acestui an în scandalul "Penescu-CCA", fiind acuzat de procurorii DNA de luare de mită.
Sursele citate susţin că fostul şef CCA este într-o stare pshică din ce în ce mai grea. Se spune chiar că vâlceanul ar refuza să-şi mai ia tratamentul - a fost operat şi diagnosticat cu cancer la colon la începutul acestui an - şi că s-a izolat de restul lumii, refuzând să mai depună orice eforturi pentru eliberarea sa.

Odense (Danemarca) - "Fionia Park Stadium"

"Fionia Park Stadium"
Este un stadion de fotbal, pe care îşi dispută partidele de pe teren propriu formaţia daneză Odense BK. Arena a fost construită în anul 1941 şi adusă la standarde UEFA prin renovări succesive, ultima având loc în anul 1997. Are o capacitate de 15.761 locuri. În aceasta seară, aici are loc returul partidei din preliminariile Europa League dintre Odense BK şi Fk Rabotnicki, observatorul de joc al acestei partide fiind românul Ionel Piscanu.
Odense
Este un oraş din Danemarca. Are o populaţie de peste 150.000 locuitori şi este situat în cea mai mare sa parte pe insula Fionia. Printre atracţiile turistice ale micuţulşui şi pitorescului oraş danez se numără Catedrala Saint Canute's, care datează din 1081, Palatul Odens, ridicat de regele Frederick la IV-lea în secolul al XVIII-lea, Muzeul Hans Christian Andersen, renumitul autor şi pot locuind aici o vreme, şi multe altele. Peste toate acestea, rămâne însă farmecul străduţelor din centrul vechi, dar şi faleza şi portul.

miercuri, 5 august 2009

Partidele de joi din preliminariile Europa League

ora 17.00, Samara:
Krilia Sovetov - St. Patrick's (0-1)
arbitru - Tommy Skjerven (Norvegia)
ora 18.00, Baku:
FK Qarabag - Honka Espoo (1-0)
arbitru - Tomasz Mikulski (Polonia)
ora 18.00, Kosice:
Kosice - Slavia Sarajevo (2-0)
arbitru - Stanislav Sukhina (Rusia)
ora 19.00, Liberec:
Slovan Liberec - FC Vaduz (1-0)
arbitru - Markus Strombergsson (Suedia)
ora 19.00, Burgas:
Cernomoreţ Varna - PSV Eindhoven (0-1)
arbitru - Thorsten Kinhofer (Germania)
ora 19.30, Wronki:
Lech Poznan - Fredrikstad (6-1)
arbitru - Cyril Zimmermann (Elveţia)
ora 20.00, Tel Aviv:
Hapoel Tel Aviv - IFK Goteborg (3-1)
arbitru - Vladimir Hrinak (Slovacia)
ora 20.00, Koprivnica:
Slaven Koprivnica - Tromso (1-2)
arbitru - Jiri Jech (Cehia)
ora 20.00, Lahti:
FC Lahti - FC Bruges (2-3)
arbitru - Duarte Nuno Pereira Gomes (Portugalia)
ora 20.00, Lille:
Lille - FK Sevojno (2-0)
arbitru - Michael Koukoulakis (Grecia)
ora 20.15, Graz:
Sturm Graz - FK Petrovac (2-1)
arbitru - Marcin Borski (Polonia)
ora 20.15, Nicosia:
APOP - Rapid Viena (1-2)
arbitru - Espen Berntsen (Norvegia)
ora 20.15, Viena:
Austria Viena - FK Vojvodina (1-1)
arbitru - Oleg Oriekhov (Ucraina)
ora 20.30, Basel:
FC Basel - KR Reykjavik (2-2)
arbitru - Tony Asumaa (Finlanda)
ora 20.30, Berna:
Young Boys Berna - Athletic Bilbao (1-0)
arbitru - Alon Yefet (Israel)
ora 21.00, Istanbul:
Galatasaray - Maccabi Netanya (4-1)
arbitru - Michael Leslie Dean (Anglia)
ora 21.00, Varşovia:
Legia Varşovia - Brondby Copenhaga (1-1)
arbitru - Fredy Fautrel (Franţa)
ora 21.00, Derry:
Derry City - ŢSKA Sofia (0-1)
arbitru - Jerome Efong Nzolo (Belgia)
ora 21.00, Domzale:
NK Ljubljana - Metalurg Doneţk (0-2)
arbitru - Michael Svendsen (Danemarca)
ora 21.00, Breda:
NAC Breda - Polonia Varşovia (1-0)
arbitru - Kristinn Jakobsson (Islanda)
ora 21.00, Budapesta:
Honved - Fenerbahce (1-5)
arbitru - Paul Allaerts (Belgia)
ora 21.00, Olomouc:
Sigma Olomouc - Aberdeen (5-1)
arbitru - Michael Weiner (Germania)
ora 21.00, Harkov:
Metalist Harkov - HNK Rijeka (2-1)
arbitru - Radek Matejek (Cehia)
ora 21.00, Boras:
Elfsborg - Sporting Braga (2-1)
arbitru - Richard Liesveld (Olanda)
ora 21.05, Odense:
Odense BK - FK Rabotnicki (4-3)
arbitru - Hannes Kaasik (Estonia)
ora 21.15, Sarajevo:
FK Sarajevo - Helsingborgs (1-2)
arbitru - Alexei Kulbakov (Belarus)
ora 21.30, Hamburg:
Hamburger SV - Randers (4-0)
arbitru - Kevin Blom (Olanda)
ora 21.30, Gent:
KAA Gent - AS Roma (1-3)
arbitru - Manuel Grafe (Germania)
ora 21.45, Belgrad:
Steaua Roşie Belgrad - Dinamo Tbilisi (0-2)
arbitru - Said Ennjimi (Franţa)
ora 21.45, Salonic:
PAOK Salonic - Valerenga Oslo (2-1)
arbitru - Luca Banti (Italia)
ora 21.45, Airdrie:
Motherwell - Steaua (0-3)
arbitru - Carlos Clos Gomez (Spania)
ora 22.00, Londra:
Fulham - FK Vetra (3-0)
arbitru - Istvan Vad (Ungaria)
ora 22.00, Split:
Kajduk Split - MSK Zilina (1-1)
arbitru - Bas Nujhuis (Olanda)
ora 23.00, Guimaraes:
Pacos de Ferreira - Bnei Yehuda (0-1)
arbitru - Aleksandar Stavrev (Macedonia)

Tricolorul Breaza a învins in extremis pe FCM Târgovişte

Miercuri dimineaţă, pe arena din Breaza, echipa pregătită de Florin Stăncioiu şi Costin Plăvache a disputat un nou joc amical. De această dată, adversarul brezenilor s-a numit FCM Târgovişte. Brezenii au deschis scorul prin Sevilla, în minutul 10, dar au fost egalaţi după alte zece minute de joc, atunci când Săndulescu a transformat o lovitură de pedeapsă. Victoria prahovenilor a venit în minutul 89, atunci când Vasilescu a transformat o nouă lovitură de pedeapsă.
În absenţa lui Constantin Anghelaghe (aflat la Timişoara, alături de prietenul său Mircea Lucescu, la partida din preliminariile Champions League dintre FC Timişoara şi Şahtior Doneţk), Florin Stăncioiu i-a folosit pe: Oghinciuc - Samson, Apostol, Ghidia, Raţă - Sevilla, Forika, Liuba, Puie - Vişan, Vasilescu. Au mai jucat: Boitan - Negotei, Turiac, Marinescu, Dascălu.
Partida a fost arbitrată de o brigadă din Câmpina, condusă de Mihai Amorăriţei, asistat de Ştefan Călăraşu şi Aura Pană.

Rezultatele partidelor de miercuri din Champions League

BATE Borisov - FK Ventspils (în tur 0-1) 2-1
Dinamo Moscova - Celtic Glasgow (1-0) 0-2
Levski Sofia - FK Baku (0-0) 2-0
FC Timişoara - Şahtior Doneţk (2-2) 0-0
Debrecen - Levadia Tallinn (1-0) 1-0
Slavia Praga - Şerif Tiraspol (0-0) 1-1
Maribor Branik - FC Zurich (3-2) 0-3
Partizan Belgrad - APOEL Nicosia (0-2) 1-0
Olympiakos Pireu - Slovan Bratislava (2-0) 2-0
Stabaek - FC Copenhaga (1-3) 0-0
Echipele scrise bolduit s-au calificat pentru play-off-ul Champions League, in vreme ce formatiile care au pierdut au şansa play-off-ului din Europa League. Tragerea la sorţi este programată vineri, 7 august, la Nyon, în Elveţia, iar partidele contând pentru play-off în Champions League vor avea loc pe 18, 19 august (turul), respectiv 25, 26 august (returul).

Rusul Baskakov, delegat la România - Austria

FRF a fost anunţată că partida dintre România şi Austria, care se va disputa la Bucureşti, pe 9 septembrie, de la ora 20.45, în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial, va fi arbitrat de o brigadă din Rusia.
La centru a fost delegat cel mai vechi (din 1998) dintre purtătorii ecusonului FIFA ruşi aflaţi în activitate, Iuri Baskakov (foto, 45 de ani). El va fi ajutat de Tikhon Kalugin (arbitru asistent 1, 34 de ani, arbitru FIFA din 2005), Anton Averianov (arbitru asistent 2, 36 de ani, purtător al ecusonului FIFA din 2000) şi Stanislav Sukhina (arbitru de rezervă, 41 de ani, arbitru FIFA din 2003).
Evaluator al arbitrajului a fost desemnat danezul Kaj Ostergaard, în timp ce în calitate de Comisar FIFA va face deplasarea suedezul Gerhard Sager. Danezul Kaj Ostergaard este cel care a supervizat prestaţia arbitrului român Alexandru Tudor la meciul care a avut loc chiar astăzi, în turul al treilea preliminar al Champions League, dintre BATE Borisov şi Ventspils.
Iuri Baskakov a mai fost la Bucureşti pe 9 martie 2006, când a arbitrat jocul Steaua Bucureşti - Betis Sevilla, scor 0-0, în cadrul Cupei UEFA. De asemenea, a mai arbitrat şi alte jocuri în care au fost implicate echipe din România: FC Bruges - Dinamo (3-1, tur preliminar Champions League, 31 iulie 2002), Arsenal Londra - Steaua (2-1, grupe Champions League, 12 decembrie 2007), AS Roma - CFR Cluj (1-2, grupe Champions League, 16 septembrie 2008). Ultimul meci internaţional arbitrat de Baskakov a fost consemnat pe 29 iulie, în turul al treilea preliminar, FC Copenhaga - Stabaek Oslo, scor 3-1. În actualele preliminarii pentru Campionatul Mondial din vara anului viitor din Africa de Sud, arbitrul rus, cu domiciliul la Moscova, a mai condus întâlnirile: Turcia - Bosnia, scor 2-1, 11 octombrie 2008, Olanda - Norvegia, scor 2-0, 10 iunie 2009. De asemenea, Baskakov a condus în campionatul intern din România, pe finalul ediţiei trecute, partida Oţelul Galaţi - Unirea Urziceni.

Două brigăzi româneşti în preliminariile CM

Pe 5 septembrie, în preliminariile pentru Campionatul Mondial, România va avea două brigăzi de arbitri, care vor împărţi dreptatea pe terenurile din Europa.
Reykjavik: Islanda - Norvegia
Alexandru Tudor - Cristian Nica (ambii în foto), Aurel Oniţa, Ovidiu Haţegan
St. Petersburg: Rusia - Liechtenstein
Augustus Constantin - Adrian Vidan, Octavian Şovre - Cristian Balaj

Delegări Liga I, etapa a II-a

Gaz Metan Mediaş - Universitatea Craiova, vineri, ora 18.00
Marian Balaci (Tr. Severin) - Octavian Şovre (Oradea), Bogdan Velicu (Bucureşti) - Teodora Albon (Cluj) - Adrian Ionescu (Bucureşti), Ioan Igna (Timişoara)
Dinamo Bucureşti - Internaţional Curtea de Argeş, vineri, ora 20.00
Teodor Crăciunescu (Rm. Vâlcea) - Cătălin Savu (Galaţi), Mircea Orbuleţ - Radu Petrescu (Bucureşti) - Hacic Garabet (Constanţa), Nicolae Grigorescu (Timişoara)
FC Braşov - Astra Ploieşti, sâmbătă, ora 18.30
Cătălin Buşi (Rm. Vâlcea) - Mihai Artene (Vaslui), Ionuţ Babadac (Alexandria) - Cătălin Popa (Piteşti) - Ioan Mărginean (Alba Iulia), Laszlo Sajtos (Sibiu)
Pandurii Tg. Jiu - FC Vaslui, sâmbătă, ora 19.00
Robert Dumitru (Braşov) - Adrian Vidan, Vasile Marinescu (Bucureşti) - Florin Ghimbăşan (Braşov) - Ion Turculeanu (Craiova), Gheorghe Moise (Bucureşti) Unirea Urziceni - Rapid Bucureşti, sâmbătă, ora 21.00
Istvan Kovacs (Carei) - Ionel Popa (Paşcani), Mihai Iliescu (Craiova) - Claudiu Baboiu - Dan Ionescu, Dan Petrescu (Bucureşti)
Gloria Bistriţa - Unirea Alba Iulia, sâmbătă, ora 21.00
Victor Berbecaru (Rm. Vâlcea) - Sebastian Stoianof (Constanţa), Iulian Radu (Bucureşti) - Paul Unimăţan (Zalău) - Viorel Boiţ, Ion Mureşan (Timişoara)
Oţelul Galaţi - Ceahlăul Piatra Neamţ, duminică, ora 18.00
Marius Avram (Bucureşti) - Gero Szabo (Cluj), Stelian Slabu (Braşov) - Andrei Chivulete (Bucureşti) - Paul Costaş (Iaşi), Ion Mureşan (Bucureşti)
Steaua Bucureşti - CFR Cluj, duminică, ora 20.45
Alexandru Deaconu (foto) (Bucureşti) - Aurel Oniţa (Constanţa), Sebastian Gheorghe (Suceava) - Dragoş Istrate (Bucureşti) - Viorel Ilinca (Piteşti), Dan Lăzărescu (Bucureşti)
Poli Iaşi - FC Timişoara, duminică, ora 19.00
Sebastian Colţescu (Craiova) - Cristian Nica (Ploieşti), Radu Ghinguleac (Bucureşti) - Cristian Sava (Bacău) - Cornel Cacoveanu (Tg. Mureş), Mircea Neşu (Oradea)

Belgrad - Stadionul "Partizan"

Stadionul "Partizan"
Stadionul "Partizan" este situat în capitala Serbiei, Belgrad, şi aici îşi dispută meciurile de pe teren propriu formaţia Partizan Belgrad. A fost inaugurat la 9 octombrie 1949, cu un meci Iugoslavia - Franţa, iar din acelaşi an găzduieşte echipa de club Partizan. Arena a avut o capacitate de 55.000 locuri, dar după modernizările din anul 1998, prin ajungerea la standardele UEFA de securitate, capacitatea arenei a scăzut la 32.997 locuri. În această seară, aici va avea loc partida din turul al treilea preliminar al Champions League, dintrre Partizan Blgrad şi APOEL Nicosia.
Belgrad
Este capitala Serbiei, iar înaintea destrămării fostei Iugoslavii, a fost şi capitala fedeativă a acestui stat. Este situat la confluenţa dintre râul Sava şi fluviul Dunărea, ambele căi navigabile, dar şi acolo unde Câmpina Panonică întâlneşte Munţii Balcani. Cu o populaţie de peste 1,7 milioane locuitori, Belgradul este cel mai mare oraş de pe teritoriul fostei Iugoslavii şi al treilea oraş ca mărime de pe Dunăre, după Buapesta şi Viena. Belgradul găzduieşte mai multe muzee importante, dar şi clădiri valoroase din punct de vedere arhitectonic, printre care Palatul Prlamentului, dar şi palate, străzi pietonale şi parcuri. D asemenea, se cuvine remarcată Casa Florilor (mausoleul lui Tito), dar şi Monumentul Eroului Necunoscut, din vârful dealului Avala, cu o vedere panoramică superbă asupra capitalei Serbiei.

marți, 4 august 2009

Partidele de miercuri din Champions League

ora 19.00, Borisov:
BATE Borisov - FK Ventspils (0-1)
arbitru - Alexandru Tudor (România)
ora 19.00, Moscova:
Dinamo Moscova - Celtic Glasgow (1-0)
arbitru - Jonas Eriksson (Suedia)
ora 20.30, Sofia:
Levski Sofia - FK Baku (0-0)
arbitru - Stefan Johannesson (Suedia)
ora 20.30, Timişoara:
FC Timişoara - Şahtior Doneţk (2-2)
arbitru - Terje Hauge (Norvegia)
ora 21.00, Debrecen:
Debrecen - Levadia Tallinn (1-0)
arbitru - Damir Skomina (Slovenia)
ora 21.00, Praga:
Slavia Praga - Şerif Tiraspol (0-0)
arbitru - Gianluca Rocchi (Italia)
ora 21.15, Maribor:
Maribor Branik - FC Zurich (3-2)
arbitru - Laurent Duhamel (Franţa)
ora 21.45, Belgrad:
Partizan Belgrad - APOEL Nicosia (0-2)
arbitru - Matteo Trefoloni (Italia)
ora 21.45, Atena:
Olympiakos Pireu - Slovan Bratislava (2-0)
arbitru - Konrad Plautz (Austria)
ora 21.45, Oslo:
Stabaek - FC Copenhaga (1-3)
arbitru - William Collum (Scoţia)

Rezultatele partidelor de marţi din cupele europene

Champions League
Maccabi Haifa - FK Aktobe (în tur 0-0) 4-3
Sivasspor - Anderlecht (0-5) 3-1
Dinamo Zagreb - FC Salzburg (1-1) 1-2
Panathinaikos - Sparta Praga (1-3) 3-0
Twente Enschede - Sporting Lisabona (0-0) 1-1
Europa League
Omonia Nicosia - FC Vaslui (0-2) 1-1
Echipele scrise bolduit s-au calificat pentru faza următoare a competiţiei, tragerea la sorţi pentru stabilirea programului având loc vineri, 7 august, după prânz. Play-off-ul dinaintea grupelor va avea loc în zilele de 18, 19 august (turul) şi 25, 26 august (returul), pentru Champions League, respectiv, 20 august (turul) si 27 august (returul), pentru Europa League.

Delegări la Cupa României, sâmbătă, 8 august

Viitorul Însurăţei - Dunărea Călăraşi
Ionuţ Neagu (Poienarii Apostoli) - Ionuţ Borcan (foto) (Ploieşti), Ciprian Geambazu (Buşteni) - Andrei Moroiţă (Ploieşti) - Silviu Ioan (Galaţi)
FC Girceni - Ceahlăul II Piatra Neamţ
Mugurel Drăgănescu (Breaza) - Mihai Artene, Daniel Hulubei - Andrei Ghemu (Vaslui) - Mihai Calistru (Botoşani)
Chimia Brazi - Petrolistul Boldeşti
Claudiu Baboia - Valentin Avram, Vlad Bârleanu - Adrian Pantazi (Bucureşti) - Marius Beudeanu (Braşov)

Atleţii câmpineni la "Naţionalele" de la Bucureşti

Eliza Toader, la un centimetru de podium!
La sfârşitul săptămânii tercute, la Bucureşti, au avut loc finalele Campionatului Naţional de Atletism pentru seniori şi tineret, la întreceri participând 347 de atleţi de la 105 cluburi din întreaga ţară, rpintre care şi CSŞ GŞI Petrol Câmpina, antrenor coordonator Nicolae Pavel.
Atleţii câmpineni au obţinut câteva rezultate notabile în întrecerea de aruncarea suliţei. Astfel, Eliza Toader (foto) a ratat podiumul de premiere la tineret pentru un singur centimetru, aruncând suliţa la 45,75m, faţă de 45,76m, cât a realizat ocupanta locului al treilea. În cadrul aceleiaşi probe, Cristina Movileanu s-a clasat pe locul al VI-lea, cu o aruncare de 42,19m. Tot la aruncarea sulieţi, dar în întrecerea masculină, câmpineanul Alexandru Călinoiu a ocupat locul al VI-lea la tineret, cu o aruncare de 57,53m.

Duel prahovean în Cupa României

FRF a stabilit programul turului al treilea al Cupei României, partidele fiind programate pentru sâmbătă, 8 august, de la ora 17.30. Singurele echipe prahovene rămase în competiţie, Chimia Brazi şi Petrolistul Kaproni Boldeşti, se vor întâlni între ele, pe terenul celei dintâi.
Până la acest moment, Chimia Brazi a eliminat formaţiile Intersport Plopeni şi Abatorul Slobozia (Ialomiţa), în vreme ce Petrolistul Kaproni Boldeşti a trecut de Conpet Ploieşti, după ce în primul tur a stat.
Turul al patrulea al Cupei României este programat pentru data de 26 august, în urna tragerii la sorţi urmând a intra câştigătoarele partidelor din 8 august şi cele 36 de echipe din liga secundă.

Croatul Ivan Bebek va arbitra partida Franţa - România

Partida Franţa - România, care va avea loc la 5 septembrie, de la ora 22.00, pe stadionul Stade de France, în grupa a VII-a preliminară a Cupei Mondiale din 2010, va fi condusă de o brigadă din Croaţia, avându-l la centru pe Ivan Bebek, informează site-ul frf.ro.
Ivan Bebek (32 de ani, arbitru FIFA din 2003) va fi ajutat la cele două linii de Tomislav Petrovic (36 de ani, purtător al ecusonului FIFA din 2001) şi Tomislav Setka (42 de ani, arbitru FIFA din 2005). Rezervă va fi Marijo Strahonja (34 de ani, purtător al ecusonului FIFA din 2004).
Evaluator al arbitrajului a fost desemnat spaniolul Juan Antonio Fernandez Marin, în timp ce funcţia de Comisar FIFA va fi îndeplinită de ungurul Istvan Huszar.
Ivan Bebek (foto) face parte din lotul lărgit din care vor fi selecţionaţi arbitrii pentru turneul final al Cupei Mondiale din Africa de Sud, din vara anului viitor. Croatul nu a mai arbitrat până acum echipa naţională a României, dar s-a mai intersectat cu fotbalul românesc în două partide ale echipelor româneşti în cupele europene. Este vorba de jocurile Benfica Lisabona - Dinamo Bucureşti, scor 1-0, la 14 februarie 2007, în Cupa UEFA, şi Bordeaux - CFR Cluj, scor 1-0, la 22 octombrie 2008, în grupele Champions League. Ultimul joc internaţional arbitrat de Bebek este partida Sparta Praga - Panathinaikos Atena, scor 3-1, în prima manşă a turului al treilea preliminar al Champions League, la 28 iulie 2009. În actuala campanie de calificare pentru Cupa Mondială din Africa de Sud, Bebek a mai arbitrat jocurile Irlanda de Nord - Cehia, scor 0-0, la 10 septembrie 2008, şi Irlanda - Bulgaria, scor 1-1, la 28 martie 2009.

Sivas (Turcia) - "4 Eylül Stadi"

"4 Eylül Stadi"
Este cel mai important stadion din localitatea turcă Sivas, aici desfăşurându-şi partidele de pe teren propriu noua campioană a Turciei Sivasspor. Stadionul a fost inaugurat în anul 1985 şi renovat în anul 2006, ajungând în prezent să aibă o capacitate de 14.998 locuri. În această seară aici va avea loc una dintre partidele din preliminariile Champions League, dintre Sivasspor şi Anderlecht Bruxelles.
Sivas
Este un oraş din Turcia, având o populaţie de aproape 300.000 locuitori. Oraşul este situat la graniţa regiunilor Anatolia Centrală şi costa Mării Negre. În Sivas nu sunt foarte multe lucruri de văzut, dar merită remarcate moscheea Ulu Camii, din 1196, dar şi Şifaiye Medresesi, care datează din anul 1218.

luni, 3 august 2009

Partidele de marţi din cupele europene

Liga Campionilor
ora 20.50, Haifa:
Maccabi Haifa - FK Aktobe (în tur 0-0)
arbitru - Serge Gumienny (Belgia)
ora 21.00, Sivas:
Sivasspor - Anderlecht (0-5)
arbitru - Manuel Enrique Mejuto Gonzalez (Spania)
ora 21.15, Zagreb:
Dinamo Zagreb - FC Salzburg (1-1)
arbitru - Alain Hamer (Luxemburg)
ora 21.45, Atena:
Panathinaikos - Sparta Praga (1-3)
arbitru - Pedro Proenca (Portugalia)
ora 21.45, Enschede:
Twente Enschede - Sporting Lisabona (0-0)
arbitru - Stephane Lannoy (Franţa)
Europa League
ora 19.00, Nicosia:
Omonia Nicosia - FC Vaslui (0-2)
arbitru - Paolo Tagliavento (Italia)

Luanda (Angolo) - "Estadio de Cidadela"

"Estadio de Cidadela"
Estadio da Cidadela este un stadion aflat în Luanda, capitala Angolei. Este folosit în majoritate la meciurile de fotbal şi este gazda unor cluburi din Angola, inclusiv Petro Atletico, Sport Luanda e Benfica şi Clube Desportivo Primeiro de Agosto. De asemenea, este folosit şi de echipa naţională a Angolei. Stadionul are o capacitate de 60,000 de locuri.
Luanda
Luanda este cel mai mare oraş şi capitala Angolei. Situată la Oceanul Atlantic, este atât principalul port maritim, cât şi centru administrativ. Are o populaţie de aproximativ 3 milioane locuitori şi este capitală a provinciei Luanda. Manufacturile includ alimente procesate, bere, textile, ciment şi alte materiale de construcţie, produse din plastic, produse din metal, ţigări şi pantofi. Petrolul, găsit în apropiere, este rafinat în oraş, deşi această facilitate a fost înrăutăţită în timpul războiului civil. Luanda are un port natural excelent, iar principalele produse exportate sunt cafeaua, bumbacul, zahărul, diamantele, fierul şi sarea. Totuşi economia Luandei continuă să se afle în derivă din cauza conflictelor militare din Angola. Luanda a fost înfiinţată în anul 1575 de exploratorul portughez Paulo Dias Novais drept São Paulo de Luanda. Dupa câştigarea independenţei de către Angola în anul 1975, majoritatea populaţiei portugheze a părăsit oraşul şi a fost înlocuită de un număr important de cubanezi, mulţi dintre ei soldaţi. Este reşedinţa arhiepiscopului romano-catolic şi a palatului guvernatorului.

Vine Montella la Breaza?

În gruparea lui Stăncioiu şi-au făcut loc tot mai mulţi italieni, odată cu sosirea preparatorului fizic Jonathan Fischoff. De altfel, prin intermediul său, conducerea clubului se află în discuţii foarte avansate, fiind posibilă preluarea pachetului majoritar de acţiuni al clubului brezean de către omul de afaceri italian Giuseppe Crinitti. Marţi va sosi în România celebrul jucător Vincenzo Montella (foto dreapta), cel care s-a retras din activitate în luna mai a acestui an, după 13 sezoane în Serie A, din care zece numai la AS Roma, cu care a reuşit şi câştigarea unui titlu de campion al Italiei în anul 2001. La 35 de ani, după 225 partide şi 94 goluri pentru AS Roma, Montella ar putea debuta la Tricolorul Breaza chiar miercuri, în partida amicală de pe teren propriu cu FCM Târgovişte. Mai mult, la finele acestei săptămâni se încearcă organizarea unui turneu la Breaza, la care ar urma să participe formaţiile Napoli (Serie A Italia), Provercelli (serie C2 Italia), Rapid II Bucureşti şi Tricolorul Breaza. Peste toate acestea, Constantin Anghelache (foto stânga) a declarat că discută foarte serios aducerea la Breaza a internaţionalilor Gianluigi Lentini (40 de ani, fost jucător la Torino, AC Milan) şi Taribo West (35 de ani, fost elev al lui Mircea Lucescu la Internazionale Milano).

Tricolorul Breaza - CS Ovidiu 1-1 (0-0)

Sâmbătă, pe arena încă în lucru de la Breaza, a avut loc un joc amical între Tricolorul Breaza şi CS Ovidiu, formaţie cu care brezenii s-au luptat şi la turneul de baraj de la Rm. Sărat, învingând-o atunci cu 3-1. De această dată, scorul a fost doar egal, 1-1, după golurile marcate de Puie (47), respectiv Grigoraş (86). Antrenorii Florin Stăncioiu şi Costin Plăvache i-au folosit pe: Oghinciuc - Samson, Forika, Ghidia, Raţă - Andreea, Sevilla (italian, 21 de ani, de la formaţia de tineret a lui AC Torino), B. Marinescu, Câţa, Puie - Vasilescu, Cursaru. Au mai jucat: B. Sava - Al. David, Turiac, Vişan, L. Ghiţă, Petcu, Negotei, And. Stoica, T. David, Pasquale Sena şi Michael La Rosa (ambii italieni). Partida a fost arbitrată de Andrei Antonie (foto) (Breaza), Roxana Bănăseanu (Câmpina), Marius Diaconu (Ploieşti).

duminică, 2 august 2009

Ucraina a învins Anglia în finala CE under 19

În finala Campionatului European under 19, la Doneţk, Ucraina a învins cu scorul de 2-0 formaţia similară a Angliei, golurile fiind marcate de Garmash (5) şi Korkishko (50).

Rezultatele partidelor de duminică din Liga I

Astra Ploieşti - Pandurii Tg. Jiu 0-1 (Păcurar 47)
Ceahlăul - Steaua 0-2 (Kapetanos 80, Toja 90+1)

Două victoriii amicale pentru Unirea Câmpina

În a doua parte a cantonamentului pe care jucătorii formaţiei Unirea Câmpina l-au încheiat sâmbătă, au fost disputate două noi jocuri amicale încheiate de fiecare dată cu victorie.
Mai întâi, joi după-amiază, la Bordeni, Unirea Câmpina a jucat în faţa formaţiei locale Victoria, pe care a învins-o cu scorul de 5-2. Apoi, sâmbătă, pe stadionul "Rafinăriei" din Câmpina, Unirea a întâlnit una dintre eternele sale rivale din Liga A Prahova, formaţia CS Băneşti, de care a trecut cu scorul de 3-1 (2-0), prin golurile marcate de Ungureanu (foto), Ţigănuş (penalty) şi Nichifor. În acest joc, antrenorii Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel au ales formula: Păpuşoiu - Gratie, Neagu, Gânju, Coman - Creţu, Ţigănuş, Dincă, Burlacu - Vane, Ungureanu. După pauză, Unirea a schimbat aproape complet echipa: Păpuşoiu - Hodoiu, Cazan, Constantinescu, Falidăr - Fl. Stoica, Ciobotaru, Brânzea, Motoroiu - Nichifor, R. Dinu şi a mai intrat şi juniorul Vrânceanu.
În săptămâna premergătoare începerii campionatului, Unirea va mai disputa două meciuri amicale: joi, de la ora 18.30, pe propria arenă, cu Rio Cocoşeşti, o formaţia din eşaloanele judeţene inferioare, iar sâmbătă se caută un adversar, antrenorul Marius Pălănceanu dorindu-şi un joc în deplasare.

Bangkok - "Rajamangala National Stadium"

"Rajamangala National Stadium"
Este cel mai important stadion din Thailanda, situat în Hua Mak, Bang Kapi, Bangkok. A fost inaugurat în anul 1998, înaintea Jocurile Asiei găzduite de capitala Thailandei. De asemenea, a mai găzduit în anul 2007 AFC Asian Cup şi Universiada de vară, tot aici având loc partidele de pe teren propriu ale echipei naţionale de fotbal a Thailandei. Arena, cu o capacitate de 55.000 locuri, are o arhitectură aparte, care a fost concepută de un grup de profesori de la Facultatea de Arhitectură a Universităţii Chulalongkorn din Bangkok.
Bangkok
Este capitala Thailandei şi una dintre destinaţiile turistice cele mai apreciate pe orice meridian al globului. Are o populaţie de peste 8,5 milioane locuitori. În afara unei destinaţii turistice, în ultimii ani, Bangkok a devenit şi un puternic centru economic şi social, care rivalizează cu Hong Kong şi Singapore. Totuşi, turismul rămâne numărul unu - nu numai datorită plajelor de vis, dar şi a numeroaselor temple şi a construcţiilor tradiţionale care îţi încântă sufletul.

sâmbătă, 1 august 2009

Rezultatele partidelor de sâmbătă din Liga I

Unirea Alba Iulia - FC Braşov 0-1 (Hadnagy 40)
FC Timişoara - Gloria Bistriţa 1-0 (Magera 74)
CFR Cluj - Unirea Urziceni 2-0 (Peralta 42, Dubarbier 56)
Universitatea Craiova - Dinamo 0-0

Osijek (Croaţia) - "Stadion Gradski vrt"

"Stadion Gradski vrt"
Într-o traducere ad literram ar însemna "Grădina oraşului". Este cel mai important stadion din localitatea croată Osijek, găzduind meciurile de pe teren propriu ale echipei NK Osijek. Stadionul a fost construit în anul 1980 şi are o capacitate de 19.800 locuri. Se intenţiona modernizarea arenei şă mărirea capacităţii tribunelor, Osijek fiind printre oraşele parte a candidaturii comune Croaţia - Ungaria pentru a găzdui partide de la turneul final al Campionatului European din anul 2012, dar alegerea UEFA s-a îndreptat în cele din urmă spre Polonia şi Ucraina. În aceste zile aici au loc partidele uneia dintre grupele Champions League la fotbal feminin, acolo unde observator de joc este românca Liana Stoicescu.
Osijek
Este un oraş din Croaţia, al patrulea ca mărime cu o populaţie de peste 110.000 locuitori. Important centru economic şi cultural al Croaţiei, Osijek se află pe malul drept al râului Drava, la 25 km de vărsarea acestuia în Dunăre. Osijek este format din Gornji Grad (Oraşul de Sus), Tvrđa, Donji Grad (Oraşul de Jos), Novi Grad (Oraşul Nou) (secolul al XIX-lea), precum şi Retfala. Principalele instituţii din oraş sunt: Universitatea (deschisă în 1975), Teatrul Naţional Croat, Muzeul Slavonia (deschis în 1877), editura din 1735, şcoala generală din 1729, şcoala de desen (secolul XIX), Grădina Zoologică, şi Institutul pentru Creşterea Sfeclei de Zahăr.
Osijek este un mare centru industrial, în care se produc multe bunuri. Printre atelierele de producţie se numără o fabrică de chibrituri (construită în 1856), fabrici alimentare (mori, plantaţii de prelucrare a zahărului, fabrici de bere), o rafinerie chimică (Saponia), fabrici de textile, de prelucrare a lemului, cherestelei şi metalului, fabrici de încălţăminte, materiale sintetice, mobilă şi mătase.