sâmbătă, 1 august 2009

Osijek (Croaţia) - "Stadion Gradski vrt"

"Stadion Gradski vrt"
Într-o traducere ad literram ar însemna "Grădina oraşului". Este cel mai important stadion din localitatea croată Osijek, găzduind meciurile de pe teren propriu ale echipei NK Osijek. Stadionul a fost construit în anul 1980 şi are o capacitate de 19.800 locuri. Se intenţiona modernizarea arenei şă mărirea capacităţii tribunelor, Osijek fiind printre oraşele parte a candidaturii comune Croaţia - Ungaria pentru a găzdui partide de la turneul final al Campionatului European din anul 2012, dar alegerea UEFA s-a îndreptat în cele din urmă spre Polonia şi Ucraina. În aceste zile aici au loc partidele uneia dintre grupele Champions League la fotbal feminin, acolo unde observator de joc este românca Liana Stoicescu.
Osijek
Este un oraş din Croaţia, al patrulea ca mărime cu o populaţie de peste 110.000 locuitori. Important centru economic şi cultural al Croaţiei, Osijek se află pe malul drept al râului Drava, la 25 km de vărsarea acestuia în Dunăre. Osijek este format din Gornji Grad (Oraşul de Sus), Tvrđa, Donji Grad (Oraşul de Jos), Novi Grad (Oraşul Nou) (secolul al XIX-lea), precum şi Retfala. Principalele instituţii din oraş sunt: Universitatea (deschisă în 1975), Teatrul Naţional Croat, Muzeul Slavonia (deschis în 1877), editura din 1735, şcoala generală din 1729, şcoala de desen (secolul XIX), Grădina Zoologică, şi Institutul pentru Creşterea Sfeclei de Zahăr.
Osijek este un mare centru industrial, în care se produc multe bunuri. Printre atelierele de producţie se numără o fabrică de chibrituri (construită în 1856), fabrici alimentare (mori, plantaţii de prelucrare a zahărului, fabrici de bere), o rafinerie chimică (Saponia), fabrici de textile, de prelucrare a lemului, cherestelei şi metalului, fabrici de încălţăminte, materiale sintetice, mobilă şi mătase.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu