Se întâmplă destul de rar să semnalez pe acest blog materiale de prin alte părţi. Totuşi, am citit astăzi un material care mi-a plăcut foarte mult semnat de Alin Buzărin. Îl găsiţi pe http://blogsport.gsp.ro/buzarin/2009/08/29/nea-aurica-de-pe-casa/
Cu toate acestea, îmi permit să-l redau şi aici integral, tocmai pentru că mi-a plăcut foarte mult şi conţine câteva adevăruri... interesante. Aşa că iată-l:
Nea Aurică de pe casă
O poveste de acum peste 40 de ani, cînd nu dădeam încă mailuri după arbitri străini
Vrem arbitraj bun la derby şi-l aducem pe Bergonzi, fiindcă aşa vrem noi, deşi Balaj, Tudor, Deaconu şi poate încă vreo trei-patru “băştinaşi” puteau, oricare, să rezolve şi ei problema. Ne-au dat italienii ce-au putut şi ce-au avut. Într-o etapă în care au Milan-Inter şi Roma-Juve n-aveau cum să ne trimită pe altcineva! Acest domn Bergonzi care îndeobşte îşi petrece duminicile la derby-uri de Serie B, gen Grosetto-Torino, din ultima etapă, are însă şi o suspendare pozitivă în CV. Cînd toată Italia îi cînta ode lui Moggi, omul nostru i-a refuzat două penaltyuri lui Juve la Napoli şi a stat 3 luni pe tuşă! E departe de Rosetti, şi de arbitru, şi de piaţa cu acelaşi nume. Dar măcar e italian, că dacă nu ni-l dădeau pe el, ne pomeneam cu cine ştie ce ucraineni, letoni sau găgăuzi! Aşa vrea boborul, arbitri străini, dar tot căutîndu-i, riscăm să dăm peste unii străini complet de meserie!
Întotdeauna s-a făcut circ cu dresuri şi mers pe sîrmă în jurul arbitrajului de la Steaua-Dinamo. Adrian Porumboiu povesteşte cum, înainte de ‘90, cei delegaţi înghiţeau praf de cretă să facă febră şi să nu mai intre pe teren. Cu vreo 20 de ani înaintea acelei perioade, pe la sfîrşitul anilor ‘60, activa un arbitru, Aurel Bentu. Era cel mai talentat, nu cel mai bun, acolo sufragiile întrunindu-le Andrei Rădulescu, delegat la Mondialul din ‘70. Înaintea unui Dinamo-Steaua, Bentu, nefiind delegat şi aflat în relaţii cam reci cu Federaţia, îşi petrecea duminica dînd cu catran pe casa pe care o avea undeva pe Giurgiului. Cum stătea omul aşa pe casă, vede că în faţa porţii a oprit o Volgă neagră, din care s-au dat jos cîţiva granguri federali. “Nea Aurică, ajută-ne, e derby-ul, numai dumneata poţi să fluieri!”. Ce se întîmplase? Cei delegaţi, cînd auziseră că în tribune sînt peste 80.000 de oameni, iar la loje două batalioane de generali, unii de Interne, ceilalţi de Armată, începuseră să tremure. Sau, poate, vorba lui Porumboiu, din cauza prafului de cretă făcuseră febră. Auzind, Aurică Bentu s-a dat jos de pe casă, s-a spălat şi s-a suit în Volga federală, direcţia stadion. A intrat pe teren şi a arbitrat fără greşeală.
Să-i sunăm pe Balaj, Tudor sau Deaconu să vedem dacă nu cumva dau şi ei cu catran! Dacă sînt ocupaţi, să-l chemăm pe Bergonzi nu înainte de a-l întreba dacă nu cumva e obosit după marele Sturm Graz-Siroki, din Europa League. Şi apoi să-l sunăm şi pe Huzu, cu riscul de a nu ne răspunde. Poate că e ocupat, tunde iarba la Păltiniş!
Poate puţini ştiu că Aurel Bentu a fost - poate - cel mai talentat arbitru al României. Nu prea ştia carte, era aproape analfabet, raportul de joc completându-l cu ajutorul colegilor, iar de testele teoretice fiind (aproape) scutit, dar pe teren, indiferent d enumele jucătorilor, echipelor ori ale persoanjelor influejnte ale vremii care stăteau în spatele oricărei echipe mari, nu-i sufla nimeni în faţă şi toată lumea era mulţumită când îi arbitra "nea Aurică". Nu ştia carte, nu se inventaseră "beep-urile", căştile şi sistemele de comunicaţie ultramodernă, dar "nea Aurică" ducea orice meci la bun sfârşit fără nici un reproş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu