UEFA a anunţat astăzi, oficial, numele arbitrului care va conduce prima semifinală a Champions League, programată marţi, 26 aprilie, de la ora 21.45, între Schalke 04 Gelsenkirchen şi Manchester United. Este vorba de o brigadă spaniolă, în frunte cu Carlos Velasco Carballo (foto).
Spaniolul locuieşte la Madrid, a împlinit 40 de ani acum mai bine de o lună, pe 16 martie, şi se află pe lista FIFA din anul 2008. A mai arbitrat în Germania un singur joc, pe 5 noiembrie 2009, Hamburger SV - Celtic Glasgow, 0-0, în grupele Europa League. Dacă pe cei de la Schalke nu i-a mai arbitrat niciodată, în schimb, pe britanicii lui Sir Alex Ferguson i-a mai arbitrat chiar în acest sezon, în optimi, pe 15 martie 2011, Manchester United - Olympique Marseille, scor 2-1. Ultimul meci internaţional pe care l-a condus a fost Ungaria - Olanda 0-4, în preliminariile CE, pe 25 martie 2011, iar în campionatul spaniol, pe 3 aprilie, Real Sociedad - Hercules Alicante 1-3.
Velasco Carballo va fi ajutat la Gelsenkirchen de asistenţii Roberto Alonso Fernandez (35 de ani, din 2007 pe lista FIFA), Jesus Calvo Guadamuro (43 de ani, din 2004 pe lista FIFA), adiţionalii Carlos Clos Gomez (39 de ani, din 2009 pe lista FIFA), Antonio Rubinos Perez (42 de ani, din 2007 pe lista FIFA) şi rezerva David Fernandez Borbalan (38 de ani, din 2010 pe lista FIFA).
Partida va avea loc la Gelsenkirchen, pe "Arena AufSchalke", detalii despre oraş şi acest stadion putând găsi aici.
Observatorii partidei vor fi estonianul Ainar Leppanen, pentru joc, şi rusul Serghei Zuev, pentru arbitraj.
PS - Din informaţiile mele, încă neoficiale, arbitrii celorlalte semifinale din Champions League sunt portughezul Pedro Proenca (Real Madrid - CF Barcelona), olandezul Bjorn Kuipers (Manchester United - Schalke) şi belgianul Frank De Bleeckere (CF Barcelona - Real Madrid). Aştept confirmarea oficială...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu