A doua semifinală a Champions League, care va avea loc miercuri, 27 aprilie, de la ora 21.45, va fi arbitrată de o brigadă din Germania, condusă de Wolfgang Stark (foto).
Germanul – care va împlini 42 de ani pe 20 noiembrie şi locuieşte la Ergolding – se află pe lista FIFA din anul 1999.
A mai arbitrat pe „Santiago Bernabeu” din Madrid pe 16 septembrie 2003, în grupele Champions League, partida Real Madrid – Olympique Marseille, scor 4-2. A mai fost în Spania, unde a arbitrat partidele: Deportivo La Coruna – Liverpool 0-1, pe 3 noiembrie 2004, în grupele Champions League; Villarreal – Steaua 2-0, pe 20 martie 2005, în optimile Cupei UEFA; Valencia – Inter Milano 0-0, pe 6 martie 2007, în Champions League; CF Barcelona – Chelsea 0-0, pe 28 aprilie 2009, în semifinalele Champions League; CF Barcelona – Arsenal Londra 4-1, pe 6 aprilie 2010, în sferturile Champions League.
De asemenea, a arbitrat de mai multe ori partide ale celor două formaţii spaniole care se înfruntă miercuri în prima manşă a semifinalei Champions League. Astfel, pe Real Madrid a arbitrat-o – în afara jocului deja amintit – în partidele: Rosenborg – Real Madrid 0-2, pe 1 noiembrie 2005, în grupele Champions League; Lyon – Real Madrid 2-0, pe 13 septembrie 2006, în grupele Champions League; Juventus – Real Madrid 2-1, pe 21 octombrie 2008, în grupele Champions League; Olympique Marseille – Real Madrid 1-3, pe 8 decembrie 2009, în grupele Champions League; Lyon – Real Madrid 1-1, pe 22 februarie 2011, în optimile Champions League. Pe CF Barcelona, în afara celor două jocuri, deja amintite, de pe teren propriu, a mai arbitrat-o în partidele: Celtic Glasgow – CF Barcelona 1-0, pe 11 martie 2004, în turul al patrulea al Cupei UEFA; Lyon – CF Barcelona 1-1, pe 24 februarie 2009, în Champions League; Inter Milano – CF Barcelona 0-0, pe 16 septembrie 2009, în grupele Champions League.
Ultimul meci internaţional pe care l-a condus a fost pe 14 aprilie, în sferturile de finală ale Europa League, PSV Eindhoven – Benfica Lisabona 2-2, iar ultimul meci din competiţia internă, pe 23 aprilie, Borussia Monchengladbach – Borussia Dortmund 1-0.Partida va avea loc la Madrid, pe stadionul "Santiago Bernabeu", mai multe detalii despre acest stadion şi oraş putând găsi aici.
Germanul Stark va fi ajutat de asistenţii Jan-Hendrik Salver (42 de ani, dn anul 2000 p lista FIFA), Mike Pickel (36 de ani, din 2007 pe lista FIFA), adiţionalii Babak Rafati (41 de ani, din 2008 pe lista FIFA), Tobias Welz (34 de ani, nu ese pe lista FIFA) şi rezerva Thorsten Kinhofer (43 de ani, din 2006 pe lista FIFA), iar observator de joc a fost delegat Jānis Mežeckis (Letonia), în vreme ce olandezul Jaap Uilenberg va îndeplini funcţia de observator de arbitri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu