"Gazeta Sporturilor" a realizat un material despre arbitri din prima grupă valorică a Ligii I şi despre primele trei măsuri pe care CCA se pare că le-ar fi luat pentru a asigura arbitrilor liniştea de care au nevoie, dar de care - părerea mea - nu vor avea parte. Ei bine, una dintre aceste măsuri sună stupefiant, din punctul meu de vedere: delegări făcute între patru ochi! Cum adică? Explicaţia preşedintelui CCA, Gheorghe Constantin (foto), ar fi fost - conform "Gazetei Sporturilor" - următoarea: "Pentru a evita ca şefii cluburilor să încerce influenţarea centralilor, s-a decis ca arbitrii să fie anunţaţi între patru ochi ce meciuri au de arbitrat". Iar Costică - Vâlcea ar fi punctat: "Dacă se va afla, atunci voi sunteţi de vină, pentru că numai voi ştiţi!"
Comentariile sunt de prisos, iar dacă aşa crede CCA că va creşte calitatea arbitrajului românesc... eu nu mai am nimic de adăugat. Dar, nici nu mă miră!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu