joi, 26 februarie 2009

Amsterdam - "Amsterdam ArenA"

"Amsterdam ArenA"
Unul dintre cele mai noi stadioane ale Europei, construit între anii 1994 şi 1996. A costat 140 milioane euro şi a fost inaugurat la 14 august 1996, având o capacitate 51.628 locuri. Aici îşi dispută meciurile de pe teren propriu formaţia Ajax Amsterdam, dar impresionanta arenă a mai găzduit şi partide de la turneul final al Campionatului European din anul 2000 sau finala Champions League din anul 1998. O arenă care este clasificată de UEFA la cinci stele, având numeroase facilităţi, inclusiv un muzeu al clubului Ajax. În această seară, pe acest stadion, în cadrul Cupei UEFA, Ajax va întâlni formaţia lui Adrian Mutu, Fiorentina.
Amsterdam
Este capitala oficială a Ţărilor de Jos, chiar dacă toate instituţiile oficiale ale statului se află la Haga. Amsterdamul oferă un amestec fermecător. De la libertinajul întâlnit la orice colţ de stradă, aici consumul unor stupefiante fiind permis de lege, la celebrul cartier cu felinare roşii, dar şi la linia de fortificaţie a oraşului, inclusă din anul 1996 în patrimoniul UNESCO. Portul asigură legătura cu ţările scandinave şi este punct de plecare în numeroase croaziere de vis. Aeroportul din Amsterdam este unul dintre cele mari din Europa. Oraşul are o vastă reţea de canale, vara fiind o adevărată încântare să faci o plimbare cu vaporaşul şi să admiri arhitectura specifică acestei zone.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu