luni, 16 februarie 2009

Centenarul FRF îi aduce la Bucureşti pe Havelange, Blatter şi Platini

Federaţia Română de Fotbal îşi aniversează în acest an centenarul. Cu acest prilej, vârful acţiunilor aniversare este programat în zilele de 12 şi 13 mai. FRF a anunţat că atunci vor fi prezente la Bucureşti numeroase personalităţi ale fotbalului mondial, pentru a participa la aniversarea centenarului FRF. Conform oficialilor români, până la acest moment au confirmat participarea preşedintele FIFA Joseph Blatter, fostul preşedinte al FIFA Joao Havelange, preşedintele UEFA Michel Platini, dar şi preşedinţi ai unor federaţii naţionale, printre care Grzegorz Lato (Polonia), Allan Hansen (Danemarca) şi Nodar Akhalkatsi (Georgia). În acele zile, la Bucureşti va avea loc şi o şedinţă a Comitetului Executiv al UEFA, organism din care face parte şi preşedinte FRF Mircea Sandu. Astfel, celor deja enumeraţi li se vor mai alătura: preşedintele de onoare UEFA Lennart Johansson (Suedia), vicepreşedinţii UEFA Angel Maria Villar (Spania), Mario Lefkaritis (Cipru), Senes Erzik (Turcia), Geoffrey Thompson (Anglia), Gerhard Mayer - Vorfelder (Germania), secretarul general al UEFA Danid Taylor (Scoţia), precum şi ceilalţi membri: Franco Carraro (Italia), Viaceslav Koloskov (Rusia), Gilberto Madail (Portugalia), Joseph Mifsud (Malta), Per Ravn Omdal (Norvegia), Mathieu Sprengers (Olanda) şi Grigori Surkis (Ucraina).

Un comentariu:

  1. viitoru suna bine pt fotbalul nostru..mai ales pt arbitrii..sa vezi meciuri internationale..

    RăspundețiȘtergere