UEFA a anunţat că partida din grupele Europa League dintre Rapid Bucureşti şi Hapoel Tel Aviv va fi arbitrată de o brigadă din Ungaria, condusă de Zsolt Szabo. Partida va avea loc miercuri, 30 noiembrie, de la ora 22.05, pe Arena Naţională din Bucureşti.
Zsolt Szabo va fi ajutat de conaţionalii săi
Robert Kispal (42 de ani, din anul 2000 pe lista FIFA), Zsolt Varga (38 ani, 2008), de adiţionalii Roland Veizer, Adam Farkas şi de rezerva Peter Solymosi, ultimii trei nefiind purtători ai ecusonului FIFA.
În vârstă de 39 de ani, Zsolt Szabo (foto) este cel mai vechi arbitru maghiar pe lista FIFA, unde se află din anul 1999. A mai condus partide ale celor două echipe. Astfel, pe Rapid a arbitrat-o pe 28 septembrie 2006, la victoria cu 2-1 în deplasare la Nacional Madeira, în primul tur al Cupei UEFA, iar pe Hapoel, pe teren propriu, pe 30 august 2007, la victoria cu 3-0 în faţa formaţiei Siroki Brijeg, în turul al doilea preliminar al Cupei UEFA. De asemenea, a mai condus două partide internaţionale oficiale în ţara noastră: pe 18 septembrie 2008, FC Timişoara – Partizan Belgrad 1-2, în turul I al Cupei UEFA, şi pe 18 august anul acesta, Sporting Vaslui – Sparta Praga 2-0, în play-off-ul Europa League. Ultimul meci internaţional condus de maghiarul Zsolt Szabo a fost pe 15 septembrie, în grupele Europa League, Shamrock Rovers – Rubin Kazan 0-3, iar săptămâna trecută, pe 23 noiembrie, a fost rezerva lui Viktor Kassai, în grupele Champions League, la meciul Bayer Leverkusen – Chelsea 2-1, unde observator de joc a fost românul Cristian Bivolaru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu