În perioada 1-11 septembrie, în China, au loc partidele turneului preoliompic feminin, competiţie care este ultima fază pentru calificarea la Jocurile Olimpice de anul viitor de la Londra. Printre arbitrele delegate la această competiţie se află şi româncele Teodora Albon şi Petruţa Iugulescu (foto).
De altfel, arbitrele din ţara noastră au condus un primul joc,
care a avut loc la Jinan, China – Coreea de Sud 0-0. Arbitru de rerzvă la această partidă a fost italianca Silvia Tea Spinelli, iar observatori au fost Mohamad Rodzali Bin Yacob (Malaiezia) – pentru arbitraj, şi Nguyen Thanh Ha (Vietnam) – pentru organizare.
Teodora Albon a acordat un singur cartonaş galben, în minutul 53, unei jucătoare din China, iar la partidă au asistat 8.000 de spectatori.
La turneul din China participă echipele Japonia, Thailanda, China, Coreea de Sud, Coreea de Nord şi Australia, jucându-se în sistem fiecare cu fiecare, câte trei meciuri pe zi, în zilele de 1, 3, 5, 8 şi 11 septembrie. Partidele au loc în localităţile Shandong şi Jinan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu