Aceasta era impresia unanimă printre spectatorii din jurul meu, după Petrolul – Dinamo 1-5. Păcat de stadion şi, mai ales, păcat de senzaţionala galerie a ploieştenilor. Au avut o coregrafie deosebită, un repertoriu bogat şi s-a văzut că s-au pregătit pentru primul joc oficial pe noul „Ilie Oană”. Ocupând o peluză întreagă, galeria Petrolului a cântat din primul până în ultimul minut, inclusiv atunci când trupa lui Răchită era condusă de 3-0 sau chiar şi cu 5-1. Mai mult, întreg stadionul i-a aplaudat la final pe jucătorii Petrolului, dar a existat şi puterea de a aplauda reuşitele deosebit de frumoase ale lui Dănciulescu sau Marius Niculae.
Din acest punct de vedere, Petrolul a demonstrat că are galerie mult peste nivelul jocului presta de echipă.
Doar Petrolul !
RăspundețiȘtergere