duminică, 8 noiembrie 2009

Un nou scandal în fotbalul judeţean - bătaie la Bordeni!

Aproape că nu este săptămână în care să nu apară un scandal în fotbalul judeţean, scandal care este sinonim cu violenţe extreme îndreptate împotriva arbitrilor.
S-a întâmplat şi duminică la jocul din cadrul Ligii B Prahova, Seria Vest, dintre Victoria Bordeni şi Brădetul Ştefeşti, care a avut parte de o serie de violenţe incalificabile din partea unor jucători şi oficiali ai echipei oaspete. Spre finalul partidei, la scorul de 3-2 pentru gazde, un jucător de la formaţia Brădetul Ştefeşti, după ce a fost eliminat, l-a lovit pe arbitrul Mihai Coman (foto), din Buşteni, în mod incalificabil, cu genunchiul în stomac. În acelaşi incident, un alt jucător al oaspeţilor a fost eliminat, iar imediat după fluierul final unul dintre oficialii grupării oaspete i-a înjurat ca la uşa cortului pe arbitri, pe oficiali, şi a aruncat cu o minge în capul asistentului Romulus Sprânceană.
Toate acestea au fost notate de arbitru în raportul său, precum şi de observatorul Constantin Rădulescu, dar cine mai poate garanta că huligani de această speţă nu se vor afla pe terenurile de joc şi etapele următoare, beneficiind de clemenţa complice a unor comisii aflate sub tutela preşedintelui AJF Prahova, Silviu Crângaşu. De ce nu le-o fi clar mai marilor de la AJF că atâta vreme cât nu se vor lua măsuri extreme - pentru că astfel de huligani nu au ce căuta pe terenurile de sport, doar pentru a se făli Lică Crângaşu cu un număr mare de echipe înscrise - nu vor dispărea aceste secvenţe reprobabile?

Un comentariu:

  1. huligan e cel care a scris acest articol si care inainte de a scrie sa verifice ce s-a intamplat cu adevarat cu acest asa zis arbitru

    RăspundețiȘtergere