UEFA a anunţat astăzi numele oficialilor delegaţi la partidele din Europa League, care vor avea loc în zilele de 2 şi 3 decembrie. Echipele româneşti vor avea parte de următorii oficiali:
Paolo Tagliavento - Massimiliano Grilli, Elenito Di Liberatore - Andrea De Marco, Emidio Morganti - Domenico Celi (Italia) - Michal Listkiewicz (Polonia) - Zoran Petrovici (Serbia)
Paolo Tagliavento are 37 de ani şi se află de la începutul anului 2007 pe lista FIFA. A arbitrat o singură dată o echipă din România, în această vară, în turul al treilea preliminar al Europa League, Omonia Nicosia - Sporting Vaslui, scor 1-1. A arbitrat o singură dată şi pe Ajax Amsterdam, tot în deplasare, la Hamburg, în faţa formaţiei locale, Hamburger SV, în care olandezii s-au impus cu scorul de 1-0, pe 27 noiembrie 2008. Ultimul meci al italianului a fost pe 22 octombrie, la Viena, Austria Viena - Werder Bremen, scor 2-2, tot în grupele Europa League. Ambii observatori ai partidei sunt foşti reputaţi arbitrii internaţionali. Listkiewicz, acum în vârstă de 56 de ani, a fost arbitru internaţional între anii 1983 şi 1998, perioadă în care a arbitrat la turneele finale ale Campionatelor Mondiale din Italia 1990 şi SUA 1994, la Campionatul European din RFG 1988 şi Jocurile Olimpice de la Seul din 1988. În prezent, este preşedinte al federaţiei din Polonia şi membru al Comisiei de Arbitri a FIFA. Zoran Petrovici are 57 de ani şi a fost arbitru internaţional între anii 1985 şi 1997, perioadă în care a oficiat la Campionatele Mondiale din Mexic 1986 şi Italia 1990.
Tommy Skjerven - Erik Raestad, Kim Thomas Haglund - Brage Sandmoen, Ken Henry Johnsen - Kjetil Saelen (Norvegia) - Thomas Partl (Austria) - Josef Krula (Cehia)
Tommy Skjerven are 42 de ani şi se află pe lista FIFA din anul 2001. Skjerven se va afla pentru prima dată în Moldova, dar a mai arbitrat pe Steaua, la Southampton, în 24 septembrie 2003, atunci când jocul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. În acest sezon a mai arbitrat jocul PSV Eindhoven - CFR Cluj, scor 1-0, tot în grupele Europa League. Ultimul meci internaţional arbitrat de norvegian a fost pe 5 noiembrie, Rapid Viena - Hapoel Tel Aviv, scor 0-3, în grupele Europa League.
Bruno Paixao - Bertino Miranda, Alfredo Augusto Fernandes Braga - Joao Ferreira, Bruno Esteves - Marco Bruno Santos Ferreira (Portugalia) - Carmelo Bartolo (Malta) - Georgios Bikas (Grecia)
Bruno Paixao are 35 de ani şi se află pe lista FIFA din anul 1994. Portughezul a mai fost în România, la Constanţa, la jocul Farul - Auxerre, scor 1-0, în Cupa Intertoto, pe 22 iulie 2006. Ultimul meci internaţional al lui Paixao a fost pe 22 octombrie, tot în grupele Europs League, Şahtior Doneţk - Toulouse, scor 4-0.
Darko Ceferin - Bojan Ul, Andrej Kokolj - Matej Jug, Dragoslav Peric - Boris Toseski (Slovenia) - Bujar Kasmi (Albania) - Wolfgang Sowa (Austria)
Darko Ceferin are 41 de ani şi se află pe lista FIFA din anul 2000. În anul 2002 a arbitrat finala Campionatului European de Tineret din Norvegia, dintre Germania şi Spania, scor 0-1. A mai arbitrat pe FC Copenhaga, chiar pe teren propriu, în remiza albă cu Ajax Amsterdam, din 18 octombrie 2001, în Cupa UEFA. A arbitrat în două rânduri şi echipe româneşti: Dinamo - Beşiktaş, scor 2-1, în grupele Cupei UEFA, pe 2 noiembrie 2006, şi Lyon - Steaua, scor 1-1, în grupele Champions League, pe 6 decembrie 2006. Ultimul meci internaţional al lui Ceferin a fost pe 22 octombrie, la Lille, în Franţa, Lille - Genoa, scor 3-0, tot în grupele Europa League. Observatorul pentru arbitri, austriacul Wolfgang Sowa, are acum 49 de ani şi a fost arbitru internaţional în perioada 1998 - 2005.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu