vineri, 31 iulie 2009

Arbitrii din Liga a III-a, testaţi la Bucureşti

Programat iniţial pentru perioafa 6-9 august la Constanţa, cursul de instruire şi testare a arbitrilor şi arbitrilor asistenţi din Liga a III-a se va desfăşura ca şi până acum.... Adică, în cinci centre zonale, arbitrii prahoveni fiind repartizaţi în centrul de la Bucureşti. De asemenea, cursul a fost redus ca durată, la parioada 7-9 august.

Trei arbitri prahoveni, chemaţi la testele fizice

Arbitrii şi arbitrii asistenţi care nu au susţinut ultimele probe fizice au fost chemaţi de Comisia Centrală a Arbitrilor, condusă de Aron Huzu, la... probe. Este vorba de 21 de arbitri şi arbitri asistenţi din întreaga ţară, care vor trebui să susţină probele fizice marţi, 4 august, de la ora 19.00, pe stadionul "Dinamo" din Bucureşti. Printre cei 21 de arbitri şi arbitri asistenţi se numără şi trei prahoveni - arbitrul Florin Ionescu şi arbitri asistenţi Raluca Ştefănescu şi Andrei Achimescu, toţi din Ploieşti.

Un ceh va conduce finala CE under 19

UEFA a anunţat brigada de arbitri care va conduce finala Campionatului European de Juniori under 19, care se va disputa duminică, 2 august, de la ora 16.30, la Doneţk, în Ucraina. Este vorba de partida Anglia - Ucraina, care va fi arbitrată de Jiri Jech (Cehia) - Mathias Klasenius (Suedia), Saulius Dirda (Lituania) - Istvan Vad (Ungaria). Observatorul pentru arbitri al finalei va fi rusul Serghei Zuev.
Jiri Jech are 34 de ani şi se află pe lista FIFA din anul 2007. Înaintea turneului final al acestui campionat european, Jech a mai arbitrat partida din preliminariile Campionatului Mondial, dintre Kazahstan şi Belarus, scor 1-5, din 1 aprilie 2009.

CN "Nicolae Grigorescu", locul 4 în clasamentul general al competiţiei şcolare

Pe pacursul întregului an şcolar recent încheiat, echipa Colegiului Naţional "Nicolae Grigorescu" a participat la tot felul de competiţii sportive, la diverse discipline. Rezultatele bune şi foarte bune obţinute de elevii profesorilor Simona Pavel, Ioan Cristea şi Alexandru Grecu au dus la finele sezonului la obţinerea unui rezultat foarte bun. În clasamentul general al tuturor competiţiilor sportive şcolare, echipa Colegiului Naţional "Nicolae Grigorescu" s-a clasat pe locul al patrulea. Câmpinenii şi-au îmbunăţit performanţa, după ce cu un sezon înainte, echipa aceleiaşi instituţii de învăţământ se clasase pe locul al VII-lea în clasamentul general.
Primul loc al clasamentului general in editia 2008-2009 a fost ocupat de echipa Colegiului Militar Naţional "Dimitrie Cantemir" din Breaza.

A început Liga I

Vineri, 31 iulie, s-a dat startul într-o nouă ediţie a primului eşalon valoric al fotbalului românesc. Prima zi a însemnat două partide...
Internaţional Curtea de Argeş - Oţelul Galaţi 0-1 (Axente 70)
Rapid Bucureşti - Politehnica Iaşi 4-1 (Spadacio 23, Joao Paolo 49, Herea 52, Cesinha 90+2 - Bujor 83)

Coruna Câmpina - Progresul Bucureşti 1-4 (0-0)

Vineri dimineaţă, pe stadionul "Rafinăriei", a avut loc o interesantă partidă amicală de juniori. Grupa pregătită de Roberto Opaţchi a clubului Coruna Câmpina a întâlnit formaţia de la aceeaşi categorie de vârstă a clubului Progresul Bucureşti. După o primă repriză "albă", în a doua parte a jocului, bucureştenii s-au impus destul de clar cu scorul de 4-1. Dincolo de rezultat, important rămâne jocul în sine şi faptul că tinerii jucători ai Corunei şi-au mai trecut un mare "plus" la capitolul experienţă.

Arbitrul Nicolae Iosif şi-a rupt nasul şi ratează startul sezonului

După mai multe meciuri de pregătire importante, inclusiv acel Tricolorul Breaza - Gloria Bistriţa, scor 0-1, arbitrul câmpinean Nicolae Iosif a suferit un accident cu numai câteva zile înaintea susţinerii probelor fizice dinaintea reluării sezonului oficial. Iosif s-a accidentat în timp ce conducea un ATV pe dealul Muscel, alegându-se cu o dublă fractură de piramidă nazală şi numeroase alte vânătăi. Iosif a fost operat acum două zile şi este nevoit să poarte un bandaj (foto). De asemenea, medicii i-au interzis să facă efort fizic cel puţin două săptămâni. În aceste condiţii, arbitrul Nicolae Iosif ratează şi susţinerea testelor fizice, în schimb, participând la susţinerea testului teoretic alături de ceilalţi colegi ai săi.

Mendoza (Argentina) - "Estadio Malvinas Argentinas"

"Estadio Malvinas Argentinas"
"Estadio Malvinas Argentinas" este un stadion construit în oraşul argentinian Mendoza, în parcul "General San Martin". Arena a fost construită în anul 1976, aici având loc mai multe partide din cadrul turneului final al Campionatului Mondial găzduit de Argentina în anul 1978. Denumit iniţial "Ciudad de Mendoza", stadionul a fost rebotezat în amintirea patriotismului armatei argentiniene în războiul insulelor Malvine Falkland, din anul 1982, dintre Argentina şi Anglia. Arena are o capacitate de 48.000 locuri şi aici îşi dispută partidele de pe teren propriu formaţia din prima ligă argentiniană Godoy Cruz.
Mendoza
Este capitala provinciei argentiniene cu acelaşi nume. Mendoza este amplasată în partea vestică a Argentinei, având o populaţie de peste 110.000 locuitori şi aproape 850.000 locuitori în întreaga zonă metropolitană. Oraşul este atestat documentar la 2 martie 1561. Oraşul are o intensă activitate culturală, numeroase muzee şi parcuri.

Cupa României, faza naţională, etapa a II-a

Petrolistul Boldeşti - Conpet Ploieşti 3-2
Abatorul Slobozia - Chimia Brazi 1-3
Turul al III-lea al fazei naţionale a Cupei României este programat pentru sâmbătă, 8 august, până atunci urmând a avea şi tragerea la sorţi care să stabilească programul acestui tur.

joi, 30 iulie 2009

Rezultate Europa League, turul al treilea preliminar, prima manşă

Dinamo Tbilisi - Steaua Roşie Belgrad 2-0
FK Petrovac - Sturm Graz 1-2
FK Rabotnicki - Odense BK 3-4
Honka - Qarabag 0-1
Maccabi Netanya - Galatasaray 1-4
Fredrikstad - Lech Poznan 1-6
IFK Goteborg - Hapoel Tel Aviv 1-3
Tromso - Slaven Koprivnica 2-1
Brondby - Legia Varşovia 1-1
Levski Sofia - Derry City 1-0
Metalurg Doneţk - IB Ljubljana 2-0
Valerenga Oslo - PAOK Salonic 1-2
Vetra - Fulham 0-3
Rapid Viena - APOP 2-1
Vojvodina - Austria Viena 1-1
FC Vaduz - Slovan Liberec 0-1
Zilina - Hajduk Split 1-1
Steaua - Motherwell 3-0
SC Vaslui - Omonia Nicosia 2-0
Polonia Varşovia - NAC Breda 0-1
Slavia Sarajevo - Kosice 0-2
FC Bruges - Lahti 3-2
Randers - Hamburger SV 0-4
St. Patrick's - Krilia Sovetov 1-0
PSV Eindhoven - Cernomoreţ Varna 1-0
Sevojno - Lille 0-2
Fenerbahce - Honved Budapesta 5-1
Aberdeen - Sigma Olomouc 1-5
Helsingborg - Sarajevo 2-1
AS Roma - KAA Gent 3-1
Rijeka - Metalist Harkov 1-2
KR Reykjavik - FC Basel 2-2
Athletic Bilbao - Young Boys Berna 0-1
Braga - Elfsborg 1-2

Campionatul European de Juniori under 19

Astăzi au avut loc semifinalele competiţiei:
Anglia - Franţa 3-1, după prelungiri
Serbia - Ucraina 1-3
Finala Campionatului European de Juniori under 19 va avea loc duminică, 2 august, între Ucraina şi Anglia.

Liana Stoicescu, observator în Croaţia, în Liga Campionilor feminin

Astăzi a început o nouă ediţie a Ligii Campionilor feminin, formatul competiţiei prevăzând la startul ei grupe preliminare. În grupa G, din Croaţia, unul dintre observatorii de joc este şi oficialul FRF Liana Stoicescu, cea care este şi membru al Comisiei de Fotbal Feminin a FIFA. Liana Stoicescu a fost observator de joc al partidei de la Osijek, dintre echipa locală WFC Osijek şi Everton, scor 1-3. Din aceeaşi grupă mai fac parte formaţiile FK Strommen şi Levadia Tallinn, în primul meci norvegiencele impunându-se cu scorul de 5-0, într-o partidă în care Liana Stoicescu a fost de asemenea observator de joc.

Tudor, observat de danezul Kaj Ostergaard la Borisov, în Belarus

Alexandru Tudor (foto) va arbitra la mijlocul săptămânii viitoare una dintre partidele retur ale turului al treilea preliminar al Champions League, întâlnirea din Belarus, dintre BATE Borisov şi lituanienii de la Ventspils. În partida tur, lituanienii s-au impus la limită, cu scorul de 1-0. Alexandru Tudor va fi ajutat de Aurel Oniţa, Sebastian Gheorghe, în vreme ce Radu Petrescu va fi arbitru de rezervă. Partida de la Borisov, care se va disputa pe acelaşi stadion pe care Teodora Albon a arbitrat recent finala Campionatului European Feminin under 19, este programată miercuri, 5 august, de la ora 19.00 (ora locală şi ora României).
Observatorii partidei din Belarus sunt germanul Thomas Weyhing, pentru joc, şi danezul Kaj Ostergaard, pentru arbitraj. Ostergaard este un fost arbitru internaţional de la începutul anilor '90, care nu a strălucit cu performanţe deosebite în arbitrajul european.

Delegări prima etapă, Liga I

Internaţional Curtea de Argeş - Oţelul Galaţi, vineri, ora 18.30
Istvan Kovacs (Carei) - Sebastian Gheorghe (Suceava), Radu Ghinguleac (Bucureşti) - Cătălin Buşi (Rm. Vâlcea) - Gheorghe Nedelescu (Craiova), Dan Lăzărescu (Bucureşti)
Rapid - Poli Iaşi, vineri, ora 20.30
Mugurel Drăgănescu (Breaza) - Sebastian Stoianof (Constanţa), Cătălin Savu (Galaţi) - Florin Ghimbăşan (Braşov) - Sorin Satmari (Bucureşti), Mircea Salomir (Cluj)
Unirea Alba Iulia - FC Braşov, sâmbătă, ora 18.00
Marian Bordean (Sibiu) - Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Liviu Ciubotariu (Galaţi) - Paul Unimăţan (Zalău) - Mircea Călin (Bucureşti), Nicolae Grigorescu (Timişoara)
CFR Cluj - Unirea Urziceni, sâmbătă, ora 18.30
Marius Avram (foto) - Adrian Vidan (Bucureşti), Octavian Şovre (Oradea) - Ionel Ivan (Brăila) - Alexandru Boc (Bucureşti), Mircea Neşu (Oradea)
FC Timişoara - Gloria Bistriţa, sâmbătă, ora 19.30
Robert Dumitru (Braşov) - Bogdan Velicu, Vasile Marinescu (Bucureşti) - Marian Balaci (Tr. Severin) - Alexandru Popescu, Constantin Ştefan (Bucureşti)
Universitatea Craiova - Dinamo, sâmbătă, ora 21.30
Alexandru Tudor (Bucureşti) - Aurel Oniţa (Constanţa), Mikloş Nagy (Cluj) - Andrei Chivulete - Mircea Cezar Ionescu, Ion Mureşan (Bucureşti)
Astra - Pandurii, duminică, ora 18.30
Radu Petrescu (Bucureşti) - Eduard Dumitrescu (Piteşti), Mihai Iliescu (Craiova) - Ciprian Danşa (Oradea) - Romeo Paşcu (Braşov), Dan Petrescu (Bucureşti)
Ceahlăul - Steaua, duminică, ora 20.45
Ovidiu Haţegan (Arad) - Cristian Nica (Ploieşti), Ionel Popa (Paşcani) - Sebastian Colţescu (Craiova) - Octavian Goga (Braşov), Ioan Igna (Timişoara)
Partida FC Vaslui - Gaz Metan Mediaş a fost amânată.

S-a născut CSM Câmpina!

Astăzi, la Casa Tineretului, s-a desfăşurat o conferinţă de presă în care a fost prezentat cel mai nou club sportiv din localitate - CSM Câmpina. Au fost prezenţi mai mulţi oameni de afaceri câmpineni, care au decis să se asocieze pentru a pune bazele acestui club sportiv. Este vorba de Virgil Guran, Florin Abagiu, Cristian Preda, Sergiu Negoiasă, Bogdan Cord, Bogdan Ene, Gheorghe Vişan şi Daniel Ioniţă, cărora li se adaugă şi alţi oameni de afaceri locali, inclusiv Mihai Anastasescu. De asemenea, a mai fost prezent Mircea Hagianu, care are propriul club de copii.
"Cu bani puţini - spus Virgil Guran (foto) - de la oameni mulţi putem face un lucru extrem de important pentru Câmpina şi copiii ei. Trebuie realizate investiţii minime şi sper să ni se alăture şi alţi oameni de afaceri, dar şi autorităţile publice locale. Oricine vrea să ni se alăture este binevenit... Pentru început înscriem o echipă de fotbal În Liga C Prahova, ultimul eşalon competiţional. Ne-ar fi fost foarte uşor să cumpărăm un loc chiar şi în Liga A Prahova, dar nu cred că este este scopul a ceea ce vrem noi să facem. Vrem să intrăm odată în normalitate! Plecăm de jos, promovăm în fiecare an şi am certitudinea că în foarte scurt timp putem să ne batem pentru promovarea în Liga a III-a a fotbalului românesc. La echipa de fotbal va fi un lot de 20 de jucători, care vin în mod gratuit de la Şcoala de Fotbal Coruna, precum şi de la clubul Hagianu Mircea Junior, iar antrenor va fi Alin Postolache. Antrenamentele le vom desfăşura pe baza sportivă de la Căminul Petrol, iar pentru meciuri vom purta discuţii pentru stadionul Rafinăriei. Pe lângă echipa de fotbal, pentru început, vor mai fi o grupă de baschet şi o secţie de tenis de câmp, dar - repet - suntem deschişi pentru a include toate sporturile în acest club sportiv municipal, la care sperăm să ni se alăture şi administraţia publică locală. Cu acest club am plecat de la premiza intrării în normalitate, pentru că ceea ce se întâmplă la noi nu se întâmplă nicăieri în lume. Am creat o echipă, ne înscriem în ultimul eşalon şi parcurgem toate treptele. Vrem ca această echipă să includă în primul rând copiii Câmpinei, nu mercenari, şi sunt convins că astfel vom reuşi să atragem un număr cât mai mare de spectatori la stadion. Vor fi cheltuieli minime, eu estimez un buget anual la un miliard lei vechi pentru primul an, pentru că fiecare jucător de la această echipă va trebui să fie mai puţin preocupat de bani ci de dorinţa de a ajunge fotbalist. În acelaşi timp, prin demersul nostru, încercăm să promovăm chiar un pact de neagresiune politică pentru interesul sportului, iar dacă nici sportul pentru copiii noştrii nu va reuşi să ne unească, atunci înseamnă că situaţia este cu adevărat dramatică".
S-a mai vorbit despre lucruri punctuale, despre necesitatea salvării bazei sportive de la Căminul Petrol, despre alte discipline sportive, Virgil Guran încheind prezentarea cu anunţarea unui nume: "La echipa de fotbal CSM Câmpina vor veni jucători gratis de la Şcoala de Fotbal Coruna şi de la clubul lui Mircea Hagianu. Vă rog să reţineţi un nume - Râşnoveanu. Este un copil extrem de talentat, cel mai mare talent pe care l-am văzut eu în Câmpina de când am clubul Coruna, adică de 16 ani, şi sunt convins că în câţiva ani va ajunge în echipa naţională a României. Vă rog să mă credeţi că l-am luat acasă la mine pentru a-i asigura tot ceea ce consider că are nevoie un asemenea talent pentrru a deveni o certitudine. Sunt convins că va ajunge în echipa naţională a României!"

Oslo - "Ullevaal Stadium"

"Ullevaal Stadium"
Este cel mai important stadion din Norvegia, nu numai din capitala Oslo. A fost inaugurat la 26 septembrie 1926, iar aici îşi dispută meciurile de pe teren propriu formaţiile de club FC Lyn (din anul 1926), Valerenga IF (din anul 1999), dar şi echipa naţională a Norvegiei, din anul 1927. De altfel, Stadionul aparţine federaţiei de fotbal din Norvegia, iar tot aici se dispută în mod tradiţional, începând cu anul 1948 finala Cupei Norvegiei. Arena are o capacitate de 25.572 locuri, iar în această seară găzduieşte un joc important din turul al treilea preliminar al Europa league, dintre Valerenga oslo şi PAOK Salonic, partidă care este arbitrată de o brigadă din România, compusă din Alexandru Deaconu, Cristian Nica, Ionel Popa şi Marian Bordean.
Oslo
Este capitala Norvegiei, iar întreaga zonă metropolitană ajunge la abia 1 milion de locuitori. Cel mai înalt punct este Kirkeberget (629 m), care este totodată şi cel mai nordic punct al oraşului. Oraşul este situat în capul fiordului Oslo, pe teritoriul capitalei norvegiene regăsindu-se 40 de insule şi 343 de lacuri. Printre punctele de interes din Oslo se află Palatul Regal şi Fortăreaţa şi Castelul Akershus, dar şi numeroasele parcuri întâlnite la tot pasul în Oslo.

miercuri, 29 iulie 2009

Partidele de joi din Europa League

ora 17.00, Tbilisi:
Dinamo Tbilisi - Steaua Roşie Belgrad
arbitru - Pol Van Broekel (Olanda)
ora 18.00, Podgorica:
FK Petrovac - Sturm Graz
arbitru - Joao Francisco Lopes Ferreira (Portugalia)
ora 18.00, Skopje:
FK Rabotnicki - Odense BK
arbitru - Vladislav Bezborodov (Rusia)
ora 18.30, Helsinki:
Honka - Qarabag
arbitru - Albert Toussaint (Luxemburg)
ora 19.40, Tel Aviv:
Maccabi Netanya - Galatasaray
arbitru - Nikolai Ivanov (Rusia)
ora 20.00, Fredrikstad:
Fredrikstad - Lech Poznan
arbitru - Mark Clattenburg (Anglia)
ora 20.00, Goteborg:
IFK Goteborg - Hapoel Tel Aviv
arbitru - Robert Schorgenhofer (Austria)
ora 20.00, Tromso:
Tromso - Slaven Koprivnica
arbitru - Pawel Gil (Polonia)
ora 20.00, Copenhaga:
Brondby - Legia Varşovia
arbitru - Carlos Velasco Carballo (Spania)
ora 20.00, Sofia:
Levski Sofia - Derry City
arbitru - Selcuk Dereli (Turcia)
ora 20.00, Doneţk:
Metalurg Doneţk - IB Ljubljana
arbitru - Robert Malek (Polonia)
ora 20.00, Oslo:
Valerenga Oslo - PAOK Salonic
arbitru - Alexandru Deaconu (România)
ora 20.00, Vilnius:
Vetra - Fulham
arbitru - Fritz Stuchlik (Austria)
ora 20.15, Viena:
Rapid Viena - APOP
arbitru - Levan Peniashvili (Georgia)
ora 20.15, Belgrad:
Vojvodina - Austria Viena
arbitru - Stuart Attwell (Anglia)
ora 20.30, Vaduz:
FC Vaduz - Slovan Liberec
arbitru - Marco Borg (Malta)
ora 20.30, Zilina:
Zilina - Hajduk Split
arbitru - Anastassios Kakos (Grecia)
ora 20.45, Bucureşti:
Steaua - Motherwell
arbitru - Cuneyt Cakir (Turcia)
ora 21.00, Vaslui:
SC Vaslui - Omonia Nicosia
arbitru - Douglas Mc Donald (Scoţia)
ora 21.00, Varşovia:
Polonia Varşovia - NAC Breda
arbitru - Sascha Kever (Elveţia)
ora 21.15, Sarajevo:
Slavia Sarajevo - Kosice
arbitru - Gediminas Mazeika (Lituania)
ora 21.30, Bruges:
FC Bruges - Lahti
arbitru - Alexei Nikolaev (Rusia)
ora 21.30, Randers:
Randers - Hamburger SV
arbitru - Anton Genov (Bulgaria)
ora 21.45, Dublin:
St. Patrick's - Krilia Sovetov
arbitru - Zsolt Szabo (Ungaria)
ora 21.45, Eindhoven:
PSV Eindhoven - Cernomoreţ Varna
arbitru - Lucilio Cardoso Cortez Batista (Portugalia)
ora 21.45, Belgrad:
Sevojno - Lille
arbitru - Martin Ingvarsson (Suedia)
ora 21.45, Istanbul:
Fenerbahce - Honved Budapesta
arbitru - Knut Kircher (Germania)
ora 21.45, Aberdeen:
Aberdeen - Sigma Olomouc
arbitru - Jerome Laperriere (Elveţia)
ora 21.45, Helsingborg:
Helsingborg - Sarajevo
arbitru - Mark Steven Whitby (Ţara Galilor)
ora 21.45, Roma:
AS Roma - KAA Gent
arbitru - Paulo Manuel Gomes Costa (Portugalia)
ora 22.00, Rijeka:
Rijeka - Metalist Harkov
arbitru - Jouni Hyytia (Finlanda)
ora 22.15, Reykjavik:
KR Reykjavik - FC Basel
arbitru - Fernando Teixeira Vitienes (Spania)
ora 22.30, Bilbao:
Athletic Bilbao - Young Boys Berna
arbitru - Costas Kapitanis (Cipru)
ora 22.45, Braga:
Braga - Elfsborg
arbitru - Cesar Muniz Fernandez (Spania)

Rezultatele partidelor de miercuri din Champions League

Ventspils - BATE Borisov 1-0
Levadia Tallinn - Debrecen 0-1
Şahtior Doneţk - FC Timişoara 2-2
Şerif Tiraspol - Slavia Praga 0-0
APOEL Nicosia - Partizan Belgrad 2-0
Slovan - Olympiakos Pireu 0-2
FC Zurich - Maribor Branik 2-3
FC Copenhaga - Stabaek 3-1
Salzburg - Dinamo Zagreb 1-1
Celtic Glasgow - Dinamo Moscova 0-1
Sporting - Twente Enschede 0-0
Returul acestor partide are loc în zilele de 4 şi 5 august.

Tricolorul Breaza - Unirea Câmpina 3-1 (2-0)

Miercuri dimineaţă, pe stadionul "Minerul" din Filipeşti, a avut loc partida amiclă dintre echipele Tricolorul Breaza şi Unirea Câmpina. Elevii lui Florin Stăncioiu şi Costin Plăvache au obţinut o victorie clară, cu scorul de 3-1, prin golurile marcate de Negotei (20), Vişan (24) şi Turiac (67), respectic, Fl. Stoica (80).
Iată şi garniturile folosite de cele două conduceri tehnice:
Tricolorul: Stavarache - David, Forika, Turiac, Olteanu, Petcu, Negotei, Puie, Cercel, Vişan, Gastaldi. Au mai jucat: Stana, Ad. Stoica, Ciorchină, Nuţescu. Antrenori: Florin Stăncioiu, Costin Plăvache.
Unirea: Păpuşoiu - Gratie, Cazan, Neagu, Flaidăr, Burlacu, Ţigănuş, Dincă, Coman, Ungureanu, Vane. Au mai jucat: Hodoiu, Gânju, Motoroiu, Constantinescu, Dinu, Nichifor, Vrânceanu. Antrenori: Marius Pălănceanu, Daniel Corcodel.
Au arbitrat: Florin Ionescu (Ploieşti) - Adrian Stoenoiu (Boldeşti), Marcel Marin (Ploieşti).

Sponsor nou la Unirea Câmpina

În cantonamentul centralizat de la hotelul de la Casa Tineretului al formaţiei Unirea Câmpina, ieri, a fost prezentat noul sponsor principal al echipei. Este vorba de Dan Enescu (foto medalion), patronul firmei locale Romgrup, care alături de Mărgărit Ciobotaru şi Bogdan Mănescu vor susţine din punct de vedere financiar activitatea sportivă a clubului Unirea Câmpina.
În faţa întregului lot de jucători aflat în cantonament, sponsorii clubului le-au vorbit jucătorilor şi conducerii tehnice despre eforturile financiare pe care le fac pentru a asigura condiţii de performanţă formaţiei fanion a acestui moment în fotbalul câmpinean.
Dan Enescu s-a declarat un iubitor al fotbalului - din postura de spectator, până acum, iar de-acum şi din postura de finanţator. Le-a mărturisit jucătorilor lui Pălănceanu şi Corcodel că i-a văzut în mai multe meciuri şi că a fost încântat de jocul lor. "Am decis să vă sprijin din punct de vedere financiar, dar cu o condiţie - eu îmi doresc o clasare în primele trei locuri ale clasamentului"!

Arbitrii din liga secundă, în cantonament la Mogoşoaia

La sfârşitul acestei săptămâni, în perioada 30 iulie - 2 august, la Mogoşoaia, acolo unde este noul sediu al Comisiei Centrale a Arbitrilor, are loc consfătuirea arbitrilor şi arbitrilor asistenţi din lotul ligii secunde. Din judeţul nostru vor fi prezenţi arbitrul Ionuţ Neagu (Poienarii Apostoli) şi arbitri asistenţi Ionuţ Borcan (Ploieşti) şi Ciprian Geambazu (Buşteni).

Sâmbătă, arbitrii din loturile judeţene dau probele

Sâmbătă, 1 august, arbitri prahoveni din loturile judeţene vor susţine testele fizice şi teoretice, în vederea noului sezon.
Astfel, pentru arbitri din lotul Ligii A, testarea fizică va avea loc pe stadionul "Ilie Oană" de la ora 7.30, iar testarea scrisă la Şcoala "Petru Rareş" de la ora 9.30, în vreme ce arbitri din loturile Ligii B şi C judeţene vor susţine mai întâi testarea scrisă şi apoi pe cea fizică.

UEFA a anunţat oficialii semifinalelor CE under 19

UEFA a anunţat oficialii semifinalelor Campionatului European under 19, care se dispută în Ucraina. Ambele semifinale au loc joi, 30 iulie.
ora 16.30, Doneţk
Anglia - Franţa
Bas Nijhuis (Olanda) - Stanislau Savitski (Belarus), Niels Hoeg (Danemarca) - Istvan Vad (Ungaria) - Maurizio Montironi (San Marino), Serghei Zuev (Rusia)
ora 19.00, Mariupol:
Serbia - Ucraina
Manuel Grafe (Germania) - Mathias Klasenius (Suedia), Saulius Dirda (Lituania) - Jiri Jech (Cehia) - Mehmet Suheyil Onen (Turcia), David Elleray (Anglia)
Absenţa românului Ovidiu Haţegan din lista oficialilor pentru semifinalele îi sporeşte considerabil şansele acestuia de a arbitra finala competiţiei, o nouă onoare pentru arbitrajul românesc după finala Campionatului European Feminin under 19 arbitrată de Teodora Albon, în Belarus, în urmă cu puţine zile.

Steaua va fi arbitrată în Scoţia de un spaniol

UEFA a anunţat că partida retur din turul al treilea preliminar al Europa League dintre Motherwell şi Steaua Bucureşti va fi arbitrată de o brigadă din Spania, condusă de Carlos Clos Gomez (37 de ani, din acest an pe lista FIFA), care va fi asistat de Juan Jose Gallego Galindo (32 de ani, din anul 2009 pe lista FIFA) şi Luis Fernando Marco Martinez (nu este arbitru internaţional), în vreme ce arbitru de rezervă a fost desemnat Antonio Miguel Mateu Lahoz (nu este arbitru internaţional). Observatorii partidei de la Airdrie vor fi Joel Wolff (Luxemburg), observator de joc, şi Jari Maisonlahti (Finlanda), observator de arbitri.
Spaniolul Carlos Clos Gomez, domiciliat în Zaragoza, a arbitrat pe 23 iulie, în turul al doilea preliminar al Europa League partida KAA Gent - Naftan Novopolotsk, scor 1-0.
Finlandezul Jari Maisonlahti are 47 de ani şi a fost arbitru internaţional.

Ionel Piscanu, observator în Danemarca

Manşa secundă a turului al treilea preliminar din Europa League dintre formaţia daneză Odense şi macedonenii de la FK Rabotnicki va fi supervizată - din postura de observator de joc - de românul Ionel Piscanu. Partida va avea loc pe 6 august, de la ora 21.05 (ora României), la Odense, în Danemarca.
Ceilalţi oficiali ai acestei partide sunt arbitri Hannes Kaasik - Marko Leevand, Sten Klaasen - Kristo Tohver (Estonia) şi observatorul pentru arbitri, islandezul Eyjolfur Olafsson.
Hannes Kaasik are 31 de ani şi se află din anul 2006 pe lista arbitrilor FIFA. În aceste preliminarii ale cupelor europene a mai arbitrat două jocuri. Este vorba de partidele: WIT Georgia - Maribor Branik, scor 0-0, pe 15 iulie, în prima manşă a turului al doilea preliminar al Champions League (returul avea să fie arbitrat de Tudor), dar şi Helsingborg - Zestafoni, scor 2-2, pe 23 iulie, în manşa secundă al turului al doilea preliminar al Europa League.

Un italian îi va arbitra pe vasluieni la Nicosia

UEFA a anunţat că returul turului al treilea preliminar din Europa League dintre Omonia Nicosia şi FC Vaslui va fi arbitrat de o brigadă din Italia, compusă din: Paolo Tagliavento (37 de ani, din anul 2007 pe lista FIFA) - Massimiliano Grilli (40 de ani, din anul 2007 pe lista FIFA), Espedito Marco Musolino (nu este arbitru internaţional) - Paolo Valeri (nu este arbitru internaţional).
Observatorii partidei de la Nicosia vor fi Marton Esterhazy (Ungaria), pentru joc, şi Kenneth Ridden (Anglia (pentru arbitraj).
Paolo Tagliavento (foto) nu are un palmares internaţional prea bogat, ultimul joc internaţional arbitrat de acesta fiind Pyunik Erevan - Dinamo Zagreb, scor 0-0, în turul al doilea preliminar al Champions League.

Partidele de miercuri din Champions League

ora 18.00, Ventspils:
Ventspils - BATE Borisov
arbitru - Darko Ceferin (Slovenia)
ora 19.00, Tallinn:
Levadia Tallinn - Debrecen
arbitru - Bruno Miguel Duarte Paixao (Portugalia)
ora 20.00, Doneţk:
Şahtior Doneţk - FC Timişoara
arbitru - Eduardo Iturralde Gonzalez (Spania)
ora 20.00, Tiraspol:
Şerif Tiraspol - Slavia Praga
arbitru - Alan Kelly (Irlanda)
ora 20.00, Nicosia:
APOEL Nicosia - Partizan Belgrad
arbitru - Bjorn Kuipers (Olanda)
ora 21.00, Bratislava:
Slovan - Olympiakos Pireu
arbitru - Claudio Circhetta (Elveţia)
ora 21.15, Zurich:
FC Zurich - Maribor Branik
arbitru - Eric Braamhaar (Olanda)
ora 21.15, Copenhaga:
FC Copenhaga - Stabaek
arbitru - Iuri Baskakov (Rusia)
ora 21.30, Salzburg:
Salzburg - Dinamo Zagreb
arbitru - Pavel Kralovec (Cehia)
ora 21.45, Glasgow:
Celtic Glasgow - Dinamo Moscova
arbitru - Nicola Rizzoli (Italia)
ora 22.45, Lisabona:
Sporting - Twente Enschede
arbitru - Felix Brych (Germania)

Rezultatele partidelor de marţi din cupele europene

Champions League
Aktobe - Maccabi Haifa 0-0
Inter Baku - Levski Sofia 0-0
Sparta Praga - Pantahinaikos Atena 3-1
Anderlecht Bruxelles - Sivasspor 5-0
Europa League
Bnei Yehuda Tel Aviv - Pacos de Ferreira 1-0

Bratislava - "Tehelne Pole Stadium"

"Tehelne Pole Stadium"
"Tehelne Pole Stadium", supranumit şi "Brickfield", este un stadion situat în capitala Slovaciei, Bratislava, la 5 km nord-est de centrul oraşului. Inaugurat în septembrie 1940, stadionul are actualmente o capacitate de 30.085 locuri, aici disputându-şi partidele de pe teren propriu atât echipa de club Slovan Bratislava, dar şi echipa naţională a Slovaciei. În această seară, pe această arenă, are loc partida Slovan Bratislava - Olympiakos Pireu, din prima manşă a turului al treilea peliminar al Champions League.
Bratislava
Este capitala şi cel mai mare oraş din Slovacia, având o populaţie de 430.000 locuitori. Bratislava este un oraş situat pe Dunăre, la foarte mică distanţă de graniţa Slovaciei cu Austria, cu Ungaria şi chiar cu Cehia. De altfel, între Bratislava şi Viena sunt numai 60 km. Bratislava deţine recordul ca fiind oraşul cu cea mai mare densitate din Europa Centrală, iar de pe teritoriul său încep Munţii Carpaţi. Numeroasele poduri peste Dunăre, farmecul oraşului vechi cu palate în stil baroc şi - peste toate - Castelul Bratislava, toate acestea conferă Bratislavei un potenţial turistic ridicat.

marți, 28 iulie 2009

Praga - "AXA Arena"

"AXA Arena"
Este stadionul pe care îşi dispută meciurile de pe teren propriu formaţia Sparta Praga, precum şi majoritatea partidelor echipei naţionale a Cehiei. Stadionul a fost inaugurat în anul 1969 şi a purtat mai multe denumiri succesive - Letna, Toyota, Generali, iar acum denumirea sa oficială este AXA Arena. Stadionul a fost renovat în anul 1994 şi are o capacitate de 20.854 locuri. În această seară, aici se dispută partida Sparta Praga - Panathinaikos Atena, contând pentru prima manşă a turului al treilea preliminar al Champions League.
Praga
Este capitala Cehiei şi are o populaţie de 1,2 milioane locuitori. Oraşul este situat pe Vltava, în Boemia Centrală. Supranumit "Oraşul de aur", Praga are un centru istoric fabulos, inclus din anul 1992 în lista patrimoniului UNESCO. Ceasul astronomic sau Podul Carol, sunt alte câteva puncte de atracţie turistică de mare interes.

luni, 27 iulie 2009

Formaţiile prahovene, repartizate în seria a III-a a Ligii a III-a

Astăzi, la Casa Fotbalului, s-a stabilit componenţa seriilor din liga a III-a. Echipele prahovene fac parte din seria a III-a, care are următoarea componenţă:Seriaa III-a: Comprest Bucureşti, Juventus Bucureşti, Argeşul Mihăileşti, Petrolistul Kaproni Boldeşti, CSM Târgovişte, Rocar Bucureşti, Petrolul Teleajen, Electrosid Titu, Conpet Ploieşti, CF Predeal, Rapid Bucureşti II, Petrolul Videle, ENA Făgăraş, Chimia Brazi, CF Buftea, Unirea Tărlungeni, Adunaţii Copăceni, AFC Filipeştii de Pădure.
Iată şi programul primei etape, care va avea loc pe 14 august:
Comprest Bucureşti - Juventus Bucureşti
Argeşul Mihăileşti - Kaproni Boldeşti
CSM Târgovişte - Rocar Bucureşti
Petrolul Teleajen - Electrosid Titu
Conpet Ploieşti - CF Predeal
Rapid II Bucureşti - Petrolul Videle
ENA Făgăraş - Chimia Brazi
CS Buftea - Unirea Târlungeni
Victoria Adunaţii Copăceni - AFC Filipeşti

Cupele europene, marţi, 28 iulie

Champions League
ora 18.00, Aktobe (Kazahstan):
Aktobe - Maccabi Haifa
arbitru - Thomas Einwaller (Austria)
ora 18.00, Baku (Azerbaidjan):
Inter Baku - Levski Sofia
arbitru - Svein Oddvar Moen (Norvegia)
ora 21.00, Praga (Cehia):
Sparta Praga - Pantahinaikos Atena
arbitru - Ivan Bebek (Croaţia)
ora 21.45, Bruxelles (Belgia):
Anderlecht Bruxelles - Sivasspor
arbitru - Craig Alexander Thomson (Scoţia)
Europa League
ora 19.00, Tel Aviv (Israel):
Bnei Yehuda Tel Aviv - Pacos de Ferreira
arbitru - Nicolai Vallquartz (Danemarca)

Campionatul European under 19

Spania - Franţa 0-1
Serbia - Turcia 1-0
Elveţia - Ucraina 0-1
Slovenia - Anglia 1-7
Semifinalele competiţiei vor avea loc pe 30 iulie, după următorul program:
Anglia - Franţa
Ucraina - Serbia

Unirea a făcut instrucţie cu Coruna, 7-1

Sâmbătă seara, pe stadionul "Rafinăriei", Unirea Câmpina a susţinut un joc amical în compania formaţiei Coruna Câmpina, care a activat în sezonul precedent în Liga C Prahova, la Proviţa de Sus. Partida a fost la discreţia formaţiei Unirea, care a reuşit să câştige cu scorul de 7-1 (4-1), prin golurile marcate de Coman (15, 51), Dinu (18, 21), Ungureanu (41, 54) şi Ţigănuş (67), în vreme ce pentru Coruna a marcat Hromei, în minutul 17.
Unirea: Păpuşoiu - Gratie, Cazan, Neagu, Brânzea, Burlacu, Ţigănuş, Dincă, Coman, Dinu, Ungureanu. Au mai jucat: Cosmineanu - Hodoiu, Ad. Vintilă, Fl. Stoica, Creţu, Vrânceanu, Constantinescu, Flaidăr. Antrenori: Marius Pălănceanu, Daniel Corcodel.
Jucătorii formaţiei Unirea Câmpina au intrat luni în cantonament la hotelul de la Casa Tineretului, având programate până sâmbătă, când se va încheia cantonamentul, trei partide amicale: miercuri, ora 11.00, la Filipeşti, cu Tricolorul Breaza; joi, ora 18.30, la Bordeni, cu Victoria Bordeni; sâmbătă, ora 10.30, pe stadionul "Rafinăriei", cu Petrolul Teleajen.

Chiţu nu mai este în Comitetul Executiv al FRF!

Dan Ştefan Chiţu, preşedintele formaţiei Tricolorul Breaza, nu mai este reprezentantul echipelor din liga secundă în Comitetul Executiv al FRF. În urma alegerilor de astăzi, s-a stabilit ca locul acestui să fie luat de Florian Walter, finanţatorul formaţiei Universitatea Cluj Napoca. Walter (foto) a venit în această vară la Universitatea Cluj, echipa la care deţine 51 % din acţiuni. În cariera sa, Walter a făcut parte şi din corpul acţionarilor de la Dinamo echipa la care a renunţat însă în urmă cu ceva vreme.
Chiţu a renunţat la candidatura sa în ultimul moment, declarând că va candida la viitoarele alegeri, atunci când va fi vorba d eun mandat întreg de doi ani şi nu aşa cum este acum un mandat de numai şapte luni. În aceeaşi situaţia s-a aflat şi Constantin Anghelache, fostul reprezentant al Ligii a III-a în Comitetul Executiv al FRF. Acum, în CE, al treilea eşalon va fi reprezentat de Marian Rusen (Juventus Bucureşti) şi Ştefan Stanca (ACS Berceni).

S-a stabilit programul Ligii a II-a

Luni, la Casa Fotbalului, a avut loc tragerea la sorţi pentru stabilirea programului noii ediţii de campionat. În continuare vă prezint programul primei etape în cele două serii, programul complet îl puteţi găsi aici (http://www.liga2.ro/special/exclusiv-vezi-programul-sezonului-2009-2010-cs-otopeni-in-seria-vest-ce-spui-4697779)
Seria I
Concordia Chiajna - Sportul Studenţesc
Victoria Brăneşti - FC Snagov
Petrolul Ploieşti - Săgeata Stejaru
Delta Tulcea - Dunărea Galaţi
Tricolorul Breaza - Dinamo II Bucureşti
CSM Rm. Sărat - FCM Bacău
Steaua II Bucureşti - Cetatea Suceava
Gloria Buzău - FC Botoşani
Dunărea Giurgiu - Farul Constanţa
Seria a II-a
Liberty Oradea - CSM Rm. Vâlcea
Fortuna Covaci - Dacia Mioveni
Şimleul Silvaniei - Drobeta Turnu Severin
FC Argeş - FCM Tg Mureş
Minerul Lupeni - Arieşul Turda
CS Otopeni - Mureşul Deva
Gaz Metan CFR Craiova - U Cluj
FC Baia Mare - UTA Arad
Bihor Oradea - Jiul Petroşani

Dumitru Mihalache, observator la Oslo, în Champions League

Federalul român Dumitru Mihalache va fi observator de joc al partidei retur din cadrul turului al treilea preliminar din Champions League, dintre Stabaek Oslo şi FC Copenhaga. Partida va avea loc pe 5 august, de la ora 21.45 (ora României).
Întâlnirea de la Oslo va fi arbitrată de o brigadă din Scoţia formată din William Collum - Keith Sorbie, Lawrence Kerrigan - Stephen O'reilly. William Collum este un arbitru de 30 de ani, aflat din anul 2006 pe lista arbitrilor internaţionali. Nu a avut nici o tangenţă cu fotbalul din România, dar are în palmares finala CE under 19 din anul 2008, dintre Germania şi Italia, scor 3-1, în care a acordat nouă cartonaşe galbene şi două cartonaşe roşii.

Norvegianul Terje Hauge va arbitra FC Timişoara - Şahtior Doneţk

UEFA a anunţat astăzi oficialii partidei retur din cadrul turului al treilea preliminar al Champions League, dintre FC Timişoara şi Şahtior Doneţk. Partida va avea loc pe 5 august, de la oar 20.30, pe stadionul "Dan Păltinişan". Partida de pe Bega va fi arbitrată de o brigadă din Norvegia condusă de cel mai reputat cavaler al fluierului din această ţară, Terje Hauge (44 de ani, din anul 1993 pe lista FIFA), care va fi asistat de Steinar Holvik (41 de ani, din anul 2000 pe lista FIFA), Kim Thomas Haglund (32 de ani, din anul 2007 pe lista FIFA), iar arbitru de rezervă va fi Kjetil Saelen (un arbitru care nu se află pe lista FIFA). Observator de joc va fi finlandezul Teuvo Holopainen. Observatorul de arbitri nu a fost încă anunţat.
Terje Hauge are o carte de vizită impresionantă, aflându-se de nu mai puţin de 16 ani pe lista FIFA. Hauge a arbitrat la turneul final al Campionatului European under 18, din 1994, din Spania; Campionatul Mondial under 17, din 2007, din Egipt (inclusiv finala); Campionatul Mondial Tineret din 2001, din Argentina; Campionatul Mondial din anul 2002 din Coreea de Sud şi Japonia; Campionatul European din 2004 din Portugalia; Campionatul Mondial under 20 din anul 2005 din Olanda (inclusiv finala); finala Supercupei Europei din anul 2004, dintre FC Porto şi Valencia, scor 1-2; finala Champions League din anul 2006 dintre FC Barcelona şi Arsenal Londra, scor 2-1. Hauge a mai fost în România: 2 octombrie 2007, Steaua - Arsenal Londra, 0-1, grupele Champions League; 3 septembrie 2005, România - Cehia, 2-0, preliminariile CE. Ultimul meci internaţional arbitrat de Hauge a fost pe 6 iunie, Croaţia - Ucraina, 2-2, în preliminariile CM.

Ultimele jocuri din grupe la CE under 19, din Ucraina

ora 17.00, Mariupol:
Spania - Franţa
Manuel Grafe (Germania) - Philip Thomas (Ţara Galilor), Mathias Klasenius (Suedia) - Iuri Moiseciuk (Ucraina) - Jaroslav Dudl (Cehia), Serghei Zuev (Rusia)
ora 17.00, Mariupol:
Serbia - Turcia
Bas Nijhuis (Olanda) - Saulius Dirda (Lituania), Marko Leevand (Estonia) - Viktor Shvetsov (Ucraina) - Daniel Prodan (România), Josef Krula (Cehia)
ora 19.00, Doneţk:
Elveţia - Ucraina
Istvan Vad (Ungaria) - Marcin Borkowski (Polonia), Stanislau Savitski (Belarus) - Jiri Jech (Cehia) - Maurizio Montironi (San Marino), David Elleray (Anglia)
ora 19.00, Doneţk:
Slovenia - Anglia
Jerome Efong Nzolo (Belgia) - Christos Akrivos (Grecia), Niels Hoeg (Danemarca) - Ovidiu Haţegan (România) - Mehmet Suheyl Onen (Turcia), Rune Pedersen (Norvegia)

Chiţu şi Anghelache se luptă astăzi pentru un loc în Comitetul Executiv al FRF

Astăzi, la Casa Fotbalului va avea loc tragerea la sorţi a programului pentru noul sezon competiţional la nivelul ligilor a II-a şi a III-a din fotbalul românesc. Poate mai important decât această tragere la sorţi, tot astăzi, vor avea loc alegerile pentru stabilirea noilor reprezentanţi ai acestor eşaloane în Comitetul Executiv al FRF.
Dan Ştefan Chiţu (foto) - din partea clubului Tricolorul Breaza - candidează la un loc în Comitetul Executiv din partea echipelor dins eria I a Ligii a II-a, avându-i de înfruntat pe Ralu Damian (FC Bacău), Auraş Braşoveanu (Dunărea Galaţi), Petre Marinescu (Delta Tulcea) şi Cornel Sfaiţer (FC Botoşani).
Şi Constantin Anghelache - din partea clubului AFC Filipeşti - candidează ca reprezentantal Ligii a III-a în Comitetul Executiv al FRF, singurul său adversar fiind Valerian Voicu (Aerostar Bacău).

Alger - "Stade 5 juillet 1962"

"Stade 5 juillet 1962"
Este cel mai mare stadion nu numai din capitala Alger, dar şi din întreaga ţară Algeria. Inaugurat în anul 1972, în prezenţa preşedintelui Houari Boumediene, stadionul a fost supus unor ample lucrări de modernizare în anii 1999, 2003 şi 2008, capacitatea sa actuală fiind de 96.000 locuri. Aici au loc partidele echipei naţionale a Algeriei, finala Cupei Algeriei, dar şi reuniuni atletice internaţionale. De-a lungul timpului, pe acaestă arenă au avut loc partide de la Jocurile Mediteraneene (1975), Jocurile Panafricane (1978 şi 2007), Cupa Africii pe Naţiuni (1990) şi Jocurile Panarabe (2004). Recordul de asistenţă al arenei a fost consemnat în anul 1990, la finala Cupei Africii pe Naţiuni, atunci când Algeria a învins Nigeria cu 1-0 în faţa a 100.000 de spectatori.
Alger
Este capitala Algeriei şi a provinciei Alger, iar printre monumentele care nu trebuie ratate se numără Moscheea, Basilica Notre Dame sau Monumentul Martirilor. Este al doilea oraş ca mărime din zona Magrebului, după Casablanca, populaţia din întreaga arie metropolitană tinzând spre 3,4 milioane locuitori. Este situat la ţărmul Mării Meditarene, ceea ce nu face decât să-i sporească atractivitatea turistică.

duminică, 26 iulie 2009

Supercupa României, live

Duminică, 26 iulie, de la ora 21.00, pe Stadionul "Valentin Stănescu" are loc Supercupa României dintre Unirea Urziceni (campioana României) şi CFR Cluj (câştigătoarea Cupei). Este pentru prima oară când cele două echipe participă la Supercupa României.
Partida va fi arbitrată de Georgian Ionescu (Buzău) - Cristian Nica (Ploieşti), Aurel Oniţa (Constanţa) - Andrei Chivulete (Bucureşti).
Echipele:
Unirea Urziceni: Grigore - Matei, Galamaz, Fernandes, Bordeanu - Apostol, Paraschiv, Brandan, Frunză - Bilaşco, Ruşescu. Rezerve: Tudor - Mehmedovic, Pădureţu, Onofraş, Dănălache, Epaminonda Nicu, Ricardo. Antrenor: Dan Petrescu.
CFR Cluj: Nuno Claro - Tony, Cadu, Alcantara, Panin - Dani, Culio, Peralta, Mara, Deac - Ruiz. Rezerve: Stăncioiu - Mureşan, Leao, Trică, Dubarbier, Kone, Traore. Antrenor: Antonio Conceicao da Silva Oliveira "Toni".
Desfăşurarea live:
înainte de începerea meciului - lume foarte puţină în tribune şi atmosferă de vacanţă
min. 1 - arbitrul Georgian Ionescu fluieră începutul partidei
min. 2 - Paraschiv (Unirea) şi Peralta (CFR), cartonaşe galbene
min. 4 - Cadu (CFR) îl loveşte cu cotul intenţionat pe Brandan, dar scapă fără nici o sancţiune
min. 7 - Diego Ruiz (CFR) ratează un şut cu latul din 3 metri
min. 10 - Bilaşco (Unirea), cartonaş galben pentru simulare
min. 16 - Maftei (Unirea), cartonaş galben pentru o intrare cu talpa din faţă
min. 33 - Mara (CFR), cartonaş galben pentru un atac întârziat
min. 35 - Dani (CFR), cartonaş galben pentru ţinerea unui adversar
min. 38 - Deac (CFR) ratează o mare ocazie, după un şut peste poartă din interiorul suprafeţei de pedeapsă
min. 39 - Bilaşco (Unirea) are un şut bun de la peste 22 metri, puţin alături
min. 41 - 0-1, CADU (CFR) înscrie cu capul din 5 metri, după o lovitură de la colţ de pe partea stângă
min. 43 - Ruşescu (Unirea) reia din apropierea punctului de pedepasă, dar şutul său trece mult peste poartă
min. 45+1 - Deac (CFR), cartonaş galben pentru o intrare la Maftei
min. 45+1 - Dan Petrescu, antrenorul formaţiei Unirea, este trimis în tribună de arbitrul Georgian Ionescu, în urma protestelor repetate
min. 45+4 - arbitrul Georgian Ionescu fluieră sfârşitul primei reprize
min. 46 - arbitrul Georgian Ionescu fluieră începutul reprizei secunde
min. 50 - 1-1, FRUNZĂ înscrie dintr-o lovitură liberă de la 18 metri cu un şut superb la vinclu
min. 53 - Frunză (Unirea) pătrunde pe partea dreaptă, dar este blocat de portarul Nuno Claro
min. 55 - Culio (CFR), cartonaş galben pentru lovirea mingiei după fluierului arbitrului
min. 60 - Ruşescu (Unirea) şutează din lovitură liberă de la 29 m, lateral stânga, cu pământul, iar Nuno Claro respinge cu dificultate
min. 61 - schimbare Brandan - Pădureţu (Unirea Urziceni)
min. 65 - Frunză (Unirea) şutează prin surprindere puţin pe lângă
min. 68 - schimbare Mara - Dubarbier (CFR Cluj) şi Peralta - Trică (CFR Cluj)
min. 72 - Trică (CFR), cartonaş galben pentru o intrare întârziată din spate
min. 73 - Ruiz (CFR) ratează o ocazie mare, cu un şut pe lângă, de la 8 metri, după o greşeală a lui Galamaz
min. 79 - Bordeanu (Unirea) şutează de la 28 metri, iar Nuno Claro reţine cu dificultate
min. 81 - schimbare Paraschiv - Ricardo (Unirea), Ruiz - Kone (CFR)
min. 84 - Kone (CFR) a trimis mingea în bară de la 10 metri, cu un şut pe spate, cu boltă
min. 90 - Apostol (Unirea), cartonaş galben pentru proteste
min. 90+4 - arbitrul Georgian Ionescu fluieră fnalul celor 90 de minute; urmează prelungiri
min. 91 - arbitrul Georgian Ionescu fluieră începutul primei reprize de prelungiri
min. 94 - Dubarbier (CFR) şutează plasat din afara suprafeţei de pedeapsă, iar Grigore respinge cu dificultate
min. 100 - schimbare Maftei - Epaminonda Nica (Unirea)
min. 105 - arbitrul Georgian Ionescu fluieră finalul primei reprize de prelungiri
min. 106 - arbitrul Georgian Ionescu fluieră începutul celei de-a doua reprize de prelungiri
min. 113 - Pădureţu (Unirea), cartonaş galben pentru un fault din spate
min. 115 - Deac (CFR), cartonaş roşu, după ce a primit al doilea "galben" după o intrare tare la Bordeanu
min. 120 - arbitrul Georgian Ionescu fluieră finalul celor 120 de minute de joc; urmează lovituri de departajare
Lovituri de departajare
0-0 - ratează Pădureţu (Unirea)
0-1 - transformă Alcantara (CFR)
0-1 - ratează Rusescu (Unirea)
0-1 - ratează Dubarbier (CFR)
0-1 - ratează Frunză (Unirea)
0-1 - ratează Culio (CFR)
1-1 - transformă Bilaşco (Unirea)
1-2 - transformă Dani (CFR)
2-2 - transformă Bordeanu (Unirea)
2-3 - transformă Cadu (CFR)
Rezultata final: Unirea Urziceni - CFR Cluj 3-4 (1-1, 1-1, 0-1) şi CFR Cluj câştigă pentru prima dată Supercupa României

În "Ghencea" vine un turc... să arbitreze

UEFA a anunţat oficialii partidelor din prima manşă a turului al treilea preliminar al Europa League. Partida dintre Steaua Bucureşti şi formaţia scoţiană Motherwell, care va avea loc joi, 30 iulie, de la ora 20.45, va fi arbitrată de o brigadă din Turcia, formată din Cuneyt Cakir (33 de ani, din anul 2006 pe lista FIFA), care va fi asistat de Tarik Ongun (36 de ani, din anul 2005 pe lista FIFA), Selcuk Kaya (nu este arbitru internaţional), iar arbitru de rezervă va fi Suleyman Abay (nu este arbitru intenaţional). Observator de joc va fi belgianul Roland Tis, iar observator pentru arbitri olandezul Jaap Uilenberg, şeful arbitrilor din Ţara Lalelelor.
Cuneyt Cakir (foto stânga) este pentru prima dată în România ca arbitru de centru, iar în această vară a fost foarte ocupat... Pe 9 iunie a arbitrat în preliminariile Campionatului Mondial partida Andorra - Anglia, scor 0-2, apoi a arbitrat la turneul final al Campionatului European de Tineret under 21 din Suedia, arbitrând semifinala Suedia - Anglia, iar pe 22 iulie a arbitrat în turul al doilea preliminar al Champions League partida Levadia Tallinn - Wisla Cracovia, scor 1-0.
Jaap Uilenberg (foto dreapta), olandezul care va fi observator pentru arbitri la partida din "Ghencea", are 59 de ani, find aceeaşi generaţie cu Crăciunescu şi Porumboiu. A arbitrat pe 15 noiembrie 1995, în preliminariile Campionatului European, partida Slovacia - România, scor 0-2, dar meciul său de referinţă rămâne Irak - Coreea de Nord, partidă desfăşurată în anul 1993 în Qatar, în cadrul turneului asiatic de calificare pentru Campionatul Mondial din SUA 1994, la care a participat şi Ion Crăciunescu.

Brigadă românească la Oslo

Turul al treilea preliminar al Europa League, manşa I, prilejuieşte unei brigăzi de arbitri din România prezenţa la Oslo, pe stadionul "Ulleval", acolo unde vor arbitra întâlnirea dintre Valerenga Oslo şi PAOK Salonic. Brigada este alcătuită din Alexandru Deaconu - Cristian Nica, Ionel Popa - Marian Bordean. Observatorii lor vor fi olandezul Cornelius Bakker, pentru arbitraj, şi galezul Philip C. Pritchard, pentru joc.
Olandezul Cornelius Bakker este adjunctul lui Jaap Uilenberg la şefia arbitrajului olandez şi a fost arbitru internaţional în anii '80 şi până la începutul anilor '90.

Nicolae Grigorescu va observa un spaniol la Copenhaga

În cadrul primei manşe a turului al treilea preliminar al Europa League, Nicolae Grigorescu (foto) din Timişoara va fi observator pentru arbitri la partida Brondby Copenhaga - Legia Varşovia, care va avea loc joi, 30 iulie, de la ora 20.00 (ora României). Partida va fi condusă de o brigadă spaniolă formată din: Carlos Velasco Carballo (38 de ani, din anul 2008 pe lista FIFA) - Roberto Alonso Fernandez (33 de ani, din anul 2007 pe lista FIFA), Enrique Andres Samper (nu este arbitru internaţional) - David Fernandez Borbalan (nu este arbitru internaţional). Observator de joc a fost delegat scoţianul William McDougall.
Carlos Velasco Carballo locuieşte la Madrid, iar ultimul său meci internaţional a fost chiar în turul precedent preliminar al Champions League: Şerif Tiraspol - Inter Turku, scor 1-0. Interesant este că arbitrul spaniol Carlos Velasco Carballo a condus ultimul meci Steaua - Dinamo, din campionatul nostru intern, pe 8 mai 2009, partidă desfăşurată în "Ghencea" şi încheiată la egalitate, scor 1-1.

Ionel Piscanu, observator la Podgorica

În prima manşă din turul al treilea preliminar al Europa League, oficialul FRF Ionel Piscanu va fi observator de joc la partida FK Petrovac - Sturm Graz, care va avea loc la Podgorica, în Muntenegru, joi, 30 iulie, de la ora 18.00. Întâlnirea va fi arbitrată de o brigadă portugheză Joao Francisco Lopes Ferreira (42 de ani, din anul 2003 pe lista FIFA), asistat de Joao Ferreira Dos Santos (41 de ani, din anul 2003 pe lista FIFA) şi Venancio Manuel Raposo Batista Tome (35 de ani, din anul 2009 pe lista FIFA), în vreme ce al patrulea oficial va fi Bruno Alexandre Silva Esteves (care nu este arbitru FIFA). Observator de arbitri la această partidă a fost delegat Dani Koren (Israel), un fost arbitru internaţional din perioada 1990-2002, acum în vârstă de 52 de ani, care a arbitrat şi la Bucureşti, pe 20 septembrie 2001 partida Dinamo Bucureşti - Grasshopers Zurich, scor 1-3, din primul tur al Cupei UEFA.

Douglas McDonald va arbitra SC Vaslui - Omonia Nicosia

UEFA a anunţat numele oficialilor pentru partidele din prima manşă a turului al treilea preliminar al Europa League. Partida de la Vaslui, dintre SC Vaslui şi Omonia Nicosia, care va avea loc joi, 30 iulie, de la ora 21.00, va fi arbitrată de Douglas McDonald - Graham Chambers, Brian McGarry - Mike Tumilty (Scoţia), iar observatori vor fi Trygve Borno (Norvegia), observator de joc, şi Slawomir Stempniewski (Polonia), observator pentru arbitraj.
Douglas McDonald (foto) este un arbitru de 44 de ani, care se află din anul 2000 pe lista arbitrilor FIFA. Este la primul contact cu fotbalul românesc în calitate de arbitru de centru, iar ultimul său meci internaţional arbitrat a fost în turul al doilea preliminar al Champions League din această ediţie, din 15 iulie, în Bosnia, la Mostar, dintre Zrinjski şi Slovan Bratislava, scor 1-0.

Zaragoza - "La Romareda"

"La Romareda"
"La Romareda" este stadionul din oraşul spaniol Zaragoza, unde îşi dispută meciurile de pe teren propriu formaţia din Primera Division, Real Zaragoza. Arena a fost inaugurată la 8 septembrie 1957 şi a fost supusă mai mult procese de renovare şi modernizare în anii 1977, 1982 (înaintea Campionatului Mondial găzduit de Spania) şi 1994, dată de la care toate cele 34.496 locuri ale arenei sunt pe scaune.
Zaragoza
Este al cincilea oraş spaniol ca mărime şi este capitala comunităţii autonome Aragon. Este situat între Barcelona, Ţara Bascilor, Munţii Pirinei şi partea centrală a Spaniei. Zaragoza este atestată documentar din anul 24 î.H., iar actualmente are o populaţie de peste 660.000 locuitori. Oraşul Zaragoza este amplasat pe malul râului Ebro. În afara catedralei "La Seo", fiecare cuceritor important din istorie şi-a lăsat amprenta asupra oraşului. Astfel, se găsesc aici edificii romane, maure, evreieşti, toate conferind un aer aparte Zaragozei.

sâmbătă, 25 iulie 2009

Un top... amuzant!

Anglia a învins Suedia şi a câştigat finala CE feminin under 19

La Borisov, în Belarus, s-a desfăşurat finala Campionatului European Feminin under 19, în care s-au aflat faţă în faţă formaţiile Angliei şi Suediei. Britanicele s-au impus cu scorul de 2-0, într-o partidă arbitrată foarte bine de românca Teodora Albon, şi au intrat în posesia trofeului continental. La finală a fost prezent şi preşedintele UEFA, francezul Michel Platini.

Supercupa Franţei, pe sport.ro

În această seară, de la ora 22.00, ora României, are loc Supercupa Franţei, partida fiind transmisă în direct pentru România de postul de televiziune sport.ro. Faţă în faţă se vor afla câştigătoarea campionatului francez, Girondins Bordeaux, şi surprinzătoarea câştigătoare a Cupei Franţei, Guingamp. Bordeaux a câştigat campionatul francez după o pauză d ezece ani, în vreme ce Guingamp se află la primul său trofeu în Cupa Franţei, câştigându-şi astfel şi dreptul de a reprezenta Franţa în Europa League.
Biroul Ligii Profesioniste de Fotbal din Franţa a decis să organizeze această partidă la Montreal, Canada, pe stadionul "Olimpic".
Partida va fi arbitrată de canadianul Steven Depiero, un arbitru de 39 ani, care se află din anul 2002 pe lista arbitrilor internaţionali, în palmaresul său figurând şi o prezenţă la turneul final al Campionatului Mondial under 20, care a avut loc chiar în Canada, în anul 2007.

Borisov (Belarus) - "Gorodskoy City Stadium"

"Gorodskoy City Stadium"
Este arena din localitatea Borisov, pe care îşi dispută meciurile de pe teren propriu formaţia BATE Borisov. Stadionul a fost construit în anul 1963 şi renovat şi modernizat în mai multe rânduri, ultima oară în anul 1986. Are o capacitate de 5.402 locuri, iar în această seară va gîzdui finala Campionatului European Feminin under 19, dintre Suedia şi Anglia, finală care va fi arbitrată de românca Teodora Albon.
Borisov
Situat aproximativ în centrul Belarusului, Borisov se află la 72 km de capitala Minsk. Este un oraş puternic industrializat din perioada sovietică, având astăzi o populaţie de peste 150.000 locuitori. În apropiere de Borisov a avut loc în anul 1812 bătălia de la Berezina dintre trupele lui Napoleon şi armata rusă sprijintă de prusaci. Aflat pe malurile râului Berezina, oraşul Borisov a fost fondat în anul 1102 de prinţul Boris Vseslavovich, acesta având dedicat un monument în faţa catedralei din centrul oraşului.

vineri, 24 iulie 2009

Breaza a remizat în ultimul meci al cantonamentului

Tricolorul Breaza - Dacia Mioveni 0-0
În ultima zi a cantonamentului de la Câmpina, formaţia Tricolorul Breaza a susţinut un joc de verificare pe stadionul "Poiana", în compania unei colege de eşalon, Dacia Mioveni. Partida a avut loc de la ora 11.00, ceea ce a influenţat în mod negativ calitatea jocului în sine. Aşa se face că la finalul celor 90 de minute de joc, s-a înregistrat o remiză albă. Partida a fost arbitrată de Răzvan Ioana (Poiana Câmpina) - Dragoş Pantilie şi Ştefan Călăraşu (ambii din Câmpina).

Timişorenii, arbitraţi la Doneţk de un spaniol

UEFA a anunţat oficialii pentru partidele din prima manşă a turului al treilea preliminar al Champions League. Printre ei, din păcate, nu figurează nici un român...
În schimb, se află o echipă din România. Este vorba de FC Timişoara. Bănăţenii vor juca miercuri, 29 iulie, de la ora 20.00 (ora locală şi ora României) pe Stadionul "RSC Olympiyskiy", cu deţinătoarea Cupei UEFA, Şahtior Doneţk, formaţia antrenată de românul Mircea Lucescu.
Partida va fi arbitrată de o brigadă din Spania, condusă de Eduardo Iturralde Gonzalez (foto dreapta) (42 ani, din anul 1998 pe lista FIFA), asistat de Roberto Diaz Perez Del Palomar (33 ani, din 2009 pe lista FIFA) şi Javier Aguilar Rodriguez (nu se află pe lista FIFA), al patrulea oficial fiind Javier Estrada Fernandez (nu se află pe lista FIFA). Observator de joc a fost delegat Benny Jacobsen (Danemarca), iar observator de arbitri a fost desemnat englezul David Elleray, care se află deja în Ucraina, unde asigura aceeaşi funcţie la partidele din cadrul turneului final al campionatului European sub 19 ani. Elleray (foto stânga) are acum 55 de ani şi a fost arbitru internaţional între anii 1992 şi 1999, având în palmares, printre altele finala Cupei Intercontinentale de la Tokyo din anul 1995 dintre Ajax Amsterdam şi Gremio Porto Alegre, Supercupa Europei din anul 1998 dintre CF Barcelona şi Borussia Dortmund, precum şi prezenţa la turneul final al campionatului European din anul 1996, când a arbitrat în grupe partida Germania - Cehia.

Teodora Albon, la finala CE under 19

După cum a anunţat CCA încă de acum câteva zile, finala Campionatului European Feminin under 19 de la Borisov (Belarus), dintre Suedia şi Anglia, va fi arbitrată de Teodora Albon. În partida care va avea loc sâmbătă, 25 iulie, de la ora 18.00 (ora României), Teodora Albon va fi asistată de Maja Dovnik (Slovenia), Paula Brady (Irlanda), iar arbitru de rezervă a fost desemnat Carina Susanna Vitulano (Italia). Observatorii partidei vor fi Aleksandra Nikolovska (Macedonia) (observator de joc) şi Jozef Marko (Slovacia), pentru arbitraj.
Teodora Albon are 32 de ani şi se află din anul 2003 pe lista arbitrilor internaţionali.
Finala CE under 19 arbitrată de Albon va fi transmisă în direct de Eurosport.

Campionatul European Juniori under 19, Ucraina

Franţa - Turcia 1-1
Slovenia - Elveţia 1-2 (arbitru - Ovidiu Haţegan)
Serbia - Spania 2-1 (observator de joc - Daniel Prodan)
Ucraina - Anglia 2-2

Steaua a învins la Budapesta şi s-a calificat în turul al treilea preliminar al Europa League

După un meci presărat cu numeroase incidente între suporteri, care au dus inclusiv la întreruperea partidei, Steaua a învins în returul de la Budapesta formaţia Ujpest Dozsa cu scorul de 2-1. Golurile au fost marcate de Szekely şi Grzelak, pentru bucureşteni, respectiv, Vasko, pentru formaţia maghiară.
În turul al treilea preliminar, Steaua va întâlni formaţia scoţiană Motherwell, în zilele de 30 iulie (turul) şi 6 august (returul).

Încă un arbitru prahovean, exclus din lot!

După ce lotul republican de arbitri prahoveni s-a subţiat considerabil prin încetarea activităţii unui număr de cinci arbitri şi arbitri asistenţi, ieri, încă un arbitru asistent prahovean a aflat că nu va mai putea oficia la partide din eşaloanele republicane. Este vorba de ploieşteanul Emil Mateescu, acesta neîndeplinind baremul de înălţime impus de CCA.

Câmpinenii, tari în... suliţă!

Mai mulţi atleţi de CSŞ GŞI Petrol Câmpina, antrenor coordonator Nicolae Pavel, au participat la Bucureşti, la un concurs Grand Prix pentru seniori şi tineret. La startul întrecerii s-au aliniat 120 de sportivi, 38 fete şi 82 băieţi, de la 52 de cluburi din ţară.
Câmpinenii au obţinut câteva rezultate notabile, în proba lor favorită - aruncarea suliţei.
George Călinoiu (foto), locul I, 59,07m
Ionuţ Iorga, locul II, 55,10m
Cristina Movileanu, locul II
Eliza Toader, locul III

Doneţk - Stadionul "Metalurg"

Stadionul "Metalurg"
Este stadionul din oraşul ucrainean Doneţk, unde îşi dispută meciurile de pe teren propriu formaţia Metalurg Doneţk. Are o capacitate relativ mică, de numai 5.094 locuri, iar în aceste zile, inclusiv această arenă găzduieşte partide de la turneul final al Campionatului European de Juniori under 19. De altfel, chiar astăzi, aici are loc partida Slovenia - Elveţia, care va fi arbitrată de românul Ovidiu Haţegan.
Doneţk
Este un oraş situat în estul Ucrainei, aflat pe râul Kalmius. Este centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume. Are o populaţie de peste 1,1 milioane locuitori. Catedrala şi universitatea sunt două dintre cele mai importante repere arhitectonice şi turistice ale oraşului Doneţk, dar şi o plimbare pe malurile râului Kalmius, mai ales pe timp de vară, este o adevărată desfătare, într-un oraş care păstrează, totuşi, amprenta unui fost oraş sovietic.

joi, 23 iulie 2009

Rezultate Europa League, turul al doilea preliminar, manşa secundă

Olimpi Rustavi (Georgia) - Legia Varşovia (Polonia) (în tur, 0-3) 0-1
Dinamo Tbilisi (Georgia) - Metalurgs Liepajas (Letonia) (1-2) 3-1
Rabotnicki (Macedonia) - Crusaders (Irlanda de Nord) (1-1) 4-2
MTZ-RIPO Minsk (Belarus) - Metalurg Doneţk (Ucraina) (0-3) 1-2
Qarabag (Azerbaidjan) - Rosenborg (Norvegia) (0-0) 1-0
FK Petrovac (Muntenegru) - Anorthosis Famagusta (Cipru) (1-2) 3-1
FC Lahti (Finlanda) - Nova Gorica (Slovenia ) (0-1) 2-0
Gandzasar (Armenia) - NAC Breda (Olanda) (0-6) 0-2
FC La Valletta (Malta) - St. Patrick's (Irlanda) (1-1) 0-1
Flora Tallinn (Estonia) - Brondby Copenhaga (Danemarca) (1-0) 1-4
FBK Kaunas (Lituania) - Sevojno (Serbia) (0-0) 1-1
HJK Helsinki (Finlanda) - Vetra (Lituania) (1-0) 1-3
Dinaburg (Letonia) - Bnei Yehuda (Israel) (0-4) 0-1
Polonia Varşovia (Polonia) - Juvenes Dogana (San Marino) (1-0) 4-0
Dacia Chişinău (Moldova) - Zilina (Slovacia) (0-2) 0-1
Maccabi Netanya (Israel) - Sliema Wanderers (Malta) (0-0) 3-0
Slaven Koprivnica (Croaţia) - FK Milano (Macedonia) (4-0) 8-2
Tromso (Norvegia) - Dinamo Minsk (Belarus) (0-0) 4-1
Haladas (Ungaria) - Elfsborg (Suedia) (0-3) 0-0
Randers (Danemarca) - Suduva (Lituania) (1-0) 1-1
Iskra-Stali (Moldova) - Cernomoreţ Varna (Bulgaria) (0-1) 0-3
Santa Coloma (Andorra) - FC Basel (Elveţia) (0-3) 1-4
Larissa (Grecia) - KR Reykjavik (Islanda) (0-2) 1-1
Spartak Trnava (Slovacia) - FK Sarajevo (Bosnia) (0-1) 1-1
FC Vaduz (Liechtenstein) - Falkirk (Scoţia) (0-1) 2-0
Ujpest Dozsa (Ungaria) - Steaua (România) (0-2) 1-2
KAA Gent (Belgia) - Naftan Novopolotsk (Belarus) (1-2) 1-0
Galatasaray (Turcia) - Tobol (Kazahstan) (1-1) 2-0
Derry City (Irlanda) - Skonto Riga (Letonia) (1-1) 1-0
HB Torshavn (Feroe) - Omonia Nicosia (Cipru) (0-4) 1-4
Siroki Birjeg (Bosnia) - Sturm Graz (Austria) (1-2) 1-1
Vllaznia (Albania) - Rapid Viena (Austria) (0-5) 0-3
Slavia Sarajevo (Bosnia) - Aalborg (Danemarca) (0-0) 3-1
Steaua Roşie Belgrad (Serbia) - Rudar Velenje (Slovenia) (1-0) 4-0
Helsingborg (Suedia) - Zestafoni (Georgia) (2-1) 2-2
Motherwell (Scoţia) - Flamurtari Vlora (Albania) (0-1) 8-1
Fram Reykjavik (Islanda) - Sigma Olomouc (Cehia) (1-1) 0-2
Bangor City (Ţara Galilor) - Honka Espoo (Finlanda) (0-2) 0-1
NK Rijeka (Croaţia) - Differdange (Luxemburg) (0-1) 3-0
Pacos de Ferreira (Portugalia) - Zimbru Chişinău (Moldova) (0-0) 1-0
Echipele scrise bolduit s-au calificat pentru turul al treilea preliminar al Europa League, care va avea loc în zilele de 30 iulie (turul) şi 6 august (returul).

Georgian Ionescu va arbitra Supercupa României

Supercupa României, care va avea loc duminică, 26 iulie, de la ora 21.00, pe stadionul "Giuleşti", între Unirea Urziceni şi CFR Cluj va fi arbitrată de o brigadă compusă din Georgian Ionescu (Buzău), care va fi ajutat de Cristian Nica (Ploieşti) şi Aurel Oniţa (Constanţa).

Brezenii, fără victorie în cantonament

Tricolorul Breaza se apropie de încheierea stagiului de pregătire centralizat desfăşurat la Câmpina. Până acum, nou promovata în liga secundă nu a reuşit vreun succes, pierzând, la limită, meciurile cu Gloria Bistriţa (scor 0-1) şi Dacia Mioveni (scor 1-2) şi remizând, 0-0, miercuri seară cu echipa de liga a III-a, Adunaţii Copăceni. Acest ultimul joc s-a desfăşurat la Filipeştii de Pădure şi a constituit un test util, formaţia din judeţul Giurgiu fiind una cu multe nume cunoscute, fotbalişti experimentaţi ce au trecut prin liga I, precum fostul petrolist Pancovici, Turcu (atacant ce a trecut pe la Bistriţa şi CFR Cluj) , Nofitovici (şi el ex-petrolist). Meciul a fost unul echilibrat, uşoara superioritate, per-ansamblu, a prahovenilor, neconcretizându-se în vreun fel pe tabelă. În schimb, la Breaza au debutat italianul Mesisca, al doilea jucător din această ţară testat de Stăncioiu, dar şi Ion Cercel, un fotbalist experimentat, cu multe prezenţe în eşalonul secund, la echipe din zona Braşovului. În plus, Stăncioiu l-a testat şi el pe juniorul Nuţescu, de la Şcoala de Fotbal „Euro-Africa” Buşteni, jucător refuzat de Valeriu Răchită, la Petrolul, un alt nume nou, în probe, fiind portarul Stavarache, care vine de la Concordia Chiajna. În amicalul cu Adunaţii Copăceni, Stăncioiu nu a putut utiliza doi dintre jucători, Apostol şi Dascălu, care au unele probleme medicale. În plus, trei dintre jucători, Bumbar, Ciorchină şi Băeşu, deşi erau apţi de joc, nu au bifat nici ei vreun minut, acesta fiind un semn clar că sunt şanse infime pentru ei de a fi păstraţi în lotul cu care Tricolorul Breaza va aborda eşalonul secund.
Antrenorii Florin Stăncioiu şi Costin Plăvache au folosit în partida amiclaă cu Victoria Adunaţii Copăceni pe: Oghinciuc - Al. David, Forika, Ghidia, Raţă - M. Vişan, B. Marinescu, Câţa, Liuba - Cursaru, Vasilescu. Au mai jucat în repriza a doua: Sava, Stavarache - Samson, Petcu, Mesisca, Cercel - Negotei, Turiac, Nuţescu, Olteanu - Cursaru, Antonacci.

CCA a anunţat că Teodora Albon va arbitra finala CE feminin under 19

Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat că finala Campionatului European Feminin under 19 din Belarus, dintre Suedia şi Anglia va fi arbitrată de Teodora Albon. Este a doua finală consecutivă a CE feminin under 19 arbitrată de o româncă, după ce Cristina Dorcioman a condus ultima finală a acestei competiţii continentale, în Franţa, în urmă cu doi ani.

Ovidiu Haţegan arbitrează Slovenia - Elveţia

24 iulie, ora 16.30, Mariupol:
Franţa - Turcia
Jerome Efong Nzolo (Belgia) - Niels Hoeg (Danemarca), Christos Akrivos (Grecia) - Viktor Shvetsov (Ucraina) - Jaroslav Dudl (Cehia), David Elleray (Anglia)
24 iulie, ora 17.00, Doneţk:
Slovenia - Elveţia
Ovidiu Haţegan (România) - Mathias Klasenius (Suedia), Philip Thomas (Ţara Galilor) - Manuel Grafe (Germania) - Maurizio Montironi (San Marino), Josef Krula (Cehia)
24 iulie, ora 18.30, Mariupol:
Serbia - Spania
Jiri Jech (Cehia) - Stanislau Savitski (Belarus), Marcin Borkowski (Polonia) - Iuri Moiseciuk (Ucraina) - Daniel Prodan (România), Rune Pedersen (Norvegia)
24 iulie, ora 19.30, Doneţk:
Ucraina - Anglia
Bas Nijhuis (Olanda) - Marko Leevand (Estonia), Saulius Dirda (Lituania) - Istvan Vad (Ungaria) - Mehmet Suheyil Onen (Turcia), Serghei Zuev (Rusia)

Unirea Câmpina a jucat două partide amicale consecutive

Miercuri seara, pe arena "Rafinăriei", Unirea Câmpina a disputat două jocuri de verificare, iar pentru a face faţă acestei provocări, ambele partide au avut o durată de 60 de minute (două reprize a câte 30 de minute).
În primul joc, Unirea Câmpina a întâlnit pe Voinţa Bălţeşti, de care a dispus cu scorul de 3-1 (0-1), prin golurile marcate de Brânzea (32), Nichifor (37), Jantea (53), respectiv V. Vasile (28). S-au aflat faţă în faţă echipele:
Unirea: Cosmineanu - Fl. Stoica, Basma, Gânju, Flaidăr, Văduva, Constantinescu, Dincă, Motoroiu, Jantea, Nichifor. Au mai jucat: Hodoiu, Boroş, Adr. Vintilă. Antrenori: Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel.
Voinţa: Ghiţă - Simu, Bucur, G. Vintilă, Cr. Ionescu, G. Mihai, L. Ion, V. Alexandru, Postolache, Stângă, V. Vasile. Au mai jucat: R. Mircea, Achim, Bălan, Zahiu, Cordună, Şoldan. Antrenor: Robert Săvulescu.
A doua partidă a opus formaţiile Unirea Câmpina şi CS Floreşti. Câmpinenii s-au impus la limită, cu scorul de 2-1 (0-0), prin golurile marcate de Burlacu (36), Burchi (55), respectiv Lungu (38). Au jucat următoarele formaţii:
Unirea: Păpuşoiu - Brânzea, Cazan, Neagu, Coman, Burlacu, Ţigănuş, Vane, R. Dinu, Ungureanu, Burchi. Antrenori: Marius Pălănceanu şi Daniel Corcodel.
CS Floreşti: Ionescu - Vlaicu, Ivan, Cordonaş, Gheorghe, Caliţa, Pană, Dosia, Lungu, Pralea, Baciu. Au mai jucat: Bogdan, Bucianu, Nistor, Băcioiu, Filoti. Antrenor: Bogdan Marcu.
Ambele partide au fost arbitrate de Nicolae Iosif (Câmpina).

Tel Aviv - "Bloomfield Stadium"

"Bloomfield Stadium"
Este un stadion de fotbal din Tel Aviv, situat în districtul Jaffa. A fost inaugurat la 12 octombrie 1962 şi are o capacitate de 15.700 locuri. Arena aparţine municipalităţii şi găzduieşte partidele de pe teren propriu ale echipelor de club Hapoel Tel Aviv, Maccabi Tel Aviv, Bnei Yehuda, dar şi unele jocuri ale echipei naţionale a Israelului. În această seară aici are loc partida din turul al doilea preliminar al Europa League dintre Maccabi Netanya şi Sliema Wanderers, partidă la care observator de joc a fost delegat românul Dumitru Mihalache.
Tel Aviv
Tel Aviv este, după Ierusalim, cel mai mare oraş din Israel, centru economic, de afaceri şi cultural al ţării. Este un oraş cu un ritm de viaţa alert şi cu multe locuri de agrement. Aici se află sediile principale ale băncilor şi ziarelor israeliene, de asemenea jumătate din marile companii şi locurile de muncă ale unui sfert din populaţia activă a Israelului. În anul 1909, când a luat fiinţă în mod oficial, urma să devină cel dintâi oraş evreiesc din Ţara Sfântă (Palestina, Eretz Israel), după o pauză de două mii de ani. Tel Avivul, împreună cu oraşele vecine, cu unele din care are chiar câteva străzi comune, formează un conglomerat urban numit "Gush Dan" ("Blocul Dan") , cu o populaţie de circa un milion de locuitori. Tel Aviv este situat pe coasta estică a Mării Mediterane.

miercuri, 22 iulie 2009

Joi, returul partidelor din turul al doilea preliminar al Europa League

ora 16.30, Rustavi (Georgia):
Olimpi Rustavi (Georgia) - Legia Varşovia (Polonia) (în tur, 0-3)
arbitru - Bernhard Brugger (Austria)
ora 17.00, Tbilisi (Georgia):
Dinamo Tbilisi (Georgia) - Metalurgs Liepajas (Letonia) (1-2)
arbitru - Ninoslav Spasic (Serbia)
ora 18.00, Skopje (Macedonia):
Rabotnicki (Macedonia) - Crusaders (Irlanda de Nord) (1-1)
arbitru - Radek Prihoda (Cehia)
ora 18.00, Minsk (Belarus):
MTZ-RIPO Minsk (Belarus) - Metalurg Doneţk (Ucraina) (0-3)
arbitru - Olivier Thual (Franţa)
ora 18.00, Baku (Azerbaidjan):
Qarabag (Azerbaidjan) - Rosenborg (Norvegia) (0-0)
arbitru - Mihaly Fabian (Ungaria)
ora 18.00, Niksic (Muntenegru):
FK Petrovac (Muntenegru) - Anorthosis Famagusta (Cipru) (1-2)
arbitru - Alan Black (Irlanda de Nord)
ora 18.30, Lahti (Finlanda):
FC Lahti (Finlanda) - Nova Gorica (Slovenia ) (0-1)
arbitru - Luca Banti (Italia)
ora 18.30, Erevan (Armenia):
Gandzasar (Armenia) - NAC Breda (Olanda) (0-6)
arbitru - Simon Lee Evans (Ţara Galilor)
ora 18.30, Ta'Qali (Malta):
FC La Valletta (Malta) - St. Patrick's (Irlanda) (1-1)
arbitru - Matej Jug (Slovenia)
ora 18.45, Tallinn (Estonia):
Flora Tallinn (Estonia) - Brondby Copenhaga (Danemarca) (1-0)
arbitru - Johan Verbist (Belgia)
ora 19.00, Kaunas (Lituania):
FBK Kaunas (Lituania) - Sevojno (Serbia) (0-0)
arbitru - Meir Levi (Israel)
ora 19.00, Helsinki (Finlanda):
HJK Helsinki (Finlanda) - Vetra (Lituania) (1-0)
arbitru - Marcin Borski (Polonia)
ora 19.00, Daugavpils (Letonia):
Dinaburg (Letonia) - Bnei Yehuda (Israel) (0-4)
arbitru - Brage Sandmoen (Norvegia)
ora 19.00, Varşovia (Polonia):
Polonia Varşovia (Polonia) - Juvenes Dogana (San Marino) (1-0)
arbitru - Pavel Saliy (Kazahstan)
ora 19.30, Chişinău (Moldova):
Dacia Chişinău (Moldova) - Zilina (Slovacia) (0-2)
arbitru - Adrian Mccourt (Irlanda de Nord)
ora 20.00, Tel Aviv (Israel):
Maccabi Netanya (Israel) - Sliema Wanderers (Malta) (0-0)
arbitru - Karen Nalbandyan (Armenia)
ora 20.00, Koprivnica (Croaţia):
Slaven Koprivnica (Croaţia) - FK Milano (Macedonia) (4-0)
arbitru - Michael Svendsen (Danemarca)
ora 20.00, Tromso (Norvegia):
Tromso (Norvegia) - Dinamo Minsk (Belarus) (0-0)
arbitru - Richard Liesveld (Olanda)
ora 20.00, Szombathely (Ungaria):
Haladas (Ungaria) - Elfsborg (Suedia) (0-3)
arbitru - Joao Francisco Lopes Ferreira (Portugalia)
ora 20.00, Randers (Danemarca):
Randers (Danemarca) - Suduva (Lituania) (1-0)
arbitru - Huseyin Gocek (Turcia)
ora 20.00, Tiraspol (Moldova):
Iskra-Stali (Moldova) - Cernomoreţ Varna (Bulgaria) (0-1)
arbitru - Anders Hermansen (Danemarca)
ora 20.00, Andorra La Vella (Andorra):
Santa Coloma (Andorra) - FC Basel (Elveţia) (0-3)
arbitru - Rusmir Mrkovic (Bosnia)
ora 20.00, Larissa (Grecia):
Larissa (Grecia) - KR Reykjavik (Islanda) (0-2)
arbitru - Marijo Strahonja (Croaţia)
ora 20.30, Trnava (Slovacia):
Spartak Trnava (Slovacia) - FK Sarajevo (Bosnia) (0-1)
arbitru - Leontios Trattou (Cipru)
ora 20.30, Vaduz (Liechtenstein):
FC Vaduz (Liechtenstein) - Falkirk (Scoţia) (0-1)
arbitru - Drazenko Kovacic (Croaţia)
ora 20.45, Budapesta (Ungaria):
Ujpest Dozsa (Ungaria) - Steaua (România) (0-2)
arbitru - Andre Marriner (Anglia)
ora 21.00, Gent (Belgia):
KAA Gent (Belgia) - Naftan Novopolotsk (Belarus) (1-2)
arbitru - Carlos Clos Gomez (Spania)
ora 21.00, Istanbul (Turcia):
Galatasaray (Turcia) - Tobol (Kazahstan) (1-1)
arbitru - Antonio Rubinos Perez (Spania)
ora 21.00, Derry (Irlanda):
Derry City (Irlanda) - Skonto Riga (Letonia) (1-1)
arbitru - Pol Van Broekel (Olanda)
ora 21.00, Torshavn (Feroe):
HB Torshavn (Feroe) - Omonia Nicosia (Cipru) (0-4)
arbitru - Sten Kaldma (Estonia)
ora 21.15, Siroki Brijeg (Bosnia):
Siroki Birjeg (Bosnia) - Sturm Graz (Austria) (1-2)
arbitru - Sandor Szabo (Ungaria)
ora 21.15, Skhodra (Albania):
Vllaznia (Albania) - Rapid Viena (Austria) (0-5)
arbitru - Bulent Yildirim (Turcia)
ora 21.15, Sarajevo (Bosnia):
Slavia Sarajevo (Bosnia) - Aalborg (Danemarca) (0-0)
arbitru - Andrea de Marco (Italia)
ora 21.30, Belgrad (Serbia):
Steaua Roşie Belgrad (Serbia) - Rudar Velenje (Slovenia) (1-0)
arbitru - Maxim Layushkin (Rusia)
ora 21.45, Helsingborg (Suedia):
Helsingborg (Suedia) - Zestafoni (Georgia) (2-1)
arbitru - Hannes Kaasik (Estonia)
ora 21.45, Airdrie (Scoţia):
Motherwell (Scoţia) - Flamurtari Vlora (Albania) (0-1)
arbitru - Michael Lerjeus (Suedia)
ora 22.00, Reykjavik (Islanda):
Fram Reykjavik (Islanda) - Sigma Olomouc (Cehia) (1-1)
arbitru - Paulo Manuel Gomes Costa (Portugalia)
ora 22.05, Wrexham (Ţara Galilor):
Bangor City (Ţara Galilor) - Honka Espoo (Finlanda) (0-2)
arbitru - Peter Sippel (Germania)
ora 22.05, Rijeka (Croaţia):
NK Rijeka (Croaţia) - Differdange (Luxemburg) (0-1)
arbitru - Vusal Aliyev (Azerbaidjan)
ora 23.00, Guimaraes (Portugalia):
Pacos de Ferreira (Portugalia) - Zimbru Chişinău (Moldova) (0-0)
arbitru - Firat Aydinus (Turcia)