"I-am spus preşedintelui că nu pot să primesc premiul de la acele mîini, mîinile care în urmă cu doi ani mi-au îngrădit posibilitatea să fiu observator intern şi internaţional, lucru care s-a demonstrat a fi un abuz şi o discriminare. Am fost invitat invitat pentru aniversarea centenarului FRF, dar nimeni nu mi-a spus că voi fi premiat. Dacă ştiam, nu veneam. Era normal să nu accept", a spus Ion Crăciunescu despre gestul său.
"Crăciunescu a refuzat premiul, în loc să respecte onoarea de a fi nominalizat pentru activitatea lui de arbitru. Nu comentez gestul său, aţi văzut reacţia sălii care spune totul", a spus Mircea Sandu.
Părerea mea? Dacă Ion Crăciunescu se crede atât de năpăstuit de Mircea Sandu, ceea ce nu este foarte departe de adevăr, nu am înţeles de ce a venit la Casa Fotbalului, asumându-şi astfel riscul de a se expune unei asemenea situaţii. Să fi fost doar ambiţia olteanului Ion Crăciunescu de a-i întoarce spatele în public lui Mircea Sandu...? Eu aşa aş zice...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu