Sâmbătă dimineaţă, la baza sportivă din incinta Căminului Petrol s-a desfăşurat ediţia 2011 a Memorialului „Luca Henegar” la atletism, competiţie care a fost rezervată elevilor din instituţiile de învăţământ câmpinene. Peste 60 de copii au participat la
probele de aruncarea greutăţii, săritura în lungime, viteză şi fond (600, 800 sau 1.000 metri – în funcţie de categoria de vârstă).
Întrecerile au fost interesante, copii duelându-se cu fair-play, dar cu multă ambiţie şi determinare. Casa Tineretului – organizatorul acestei competiţii – şi membrii Comisiei de Sport a Consiliului Local (Marian Dulă şi Daniel Telegescu) au oferit premiile – o medalie, o diplomă şi un tricou, de la bugetul local alocându-se suma de 3.000 lei pentru această competiţie sportivă.
Iată şi câteva imagini de la diferite momente ale competiţiei.
Aruncarea greutăţii
Săritura în lungimeAlergare
Premierea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu